o încăpere din viața lui ivan denisov

de la ivan denisov, la dan mihuț, textul acesta este, mai mult decât o căutare lăuntrică a spațiilor libere de conflict, un spațiu poetic în care liniile de reflectare sunt dominate de atolii credinței/necredinței. insesizabilă diferența între prag și deschiderea de pe altă treaptă de gândire și conștientizare, interogațiile facilitând în fapt sensul. pereții nu sunt decât limitele, interiorul în care existența își are sau nu desfășurarea, cicatricile care se vindecă sau nu, \"pâinea\" ca hrană și nemoarte. nimic nu se revendică aici, dimpotrivă, e un dialog în monolog. e discurs viu, cum ar spune Andre Green. imaginile sunt într-o înlănțuire remarcabilă, coerența și circularitatea impresionează, forța verbului, forța acționalului, a dinamicii interioare este cea care face ca această poezie să iasă din Literă și să existe per se, ca un abur deasupra textului, ca și cum textul ar respira. nu citez ce e valoros aici, nu vin nici cu ajustări tehnice. las autorul să reflecteze singur, fiindcă deja are maturitatea poetică.

așa după spiritul și inima mea, poezia asta este, ca și father nightmares, una din poeziile rare. à mon avis. și îmi asum subiectivitatea obiectivă sau/și obiectivitatea subiectivă când spun asta. acum ai deschis poezia, trăiește în ea.