Ela Victoria Luca

Mulțam fain, mă gândesc și o să văd eu cum mă învârt pe lângă oleandrul acela cu frunze de spaimă și câtă liniște amestesc mai departe.

Ela

varianta asta venită nu știu de unde, cum spui tu, Dane, este recomandabilă și ea. felicit pe cel/cea care a trimis-o. sau, dacă e tot a ta, ar fi tare interesant și chiar surprinzător, pt mine cel puțin, să văd astfel de texte în continuare, fiindcă eu chiar nu credeam că poți scrie și așa de \"aerisit\", e o fluiditate aparte aici. dacă e versiunea altcuiva, jos pălăria, de asemenea.

Ela

hipnoidă, desigur

am citit poezia aceasta situându-mă cumva între două planuri semnatice: unul în care labirintul existențial prin care ne ducem nopțile/zilele ca niște șoareci și cineva ne privește cum reușim să ne ronțăim sufletele ca pe niște grăunțe, un labirint circular cumva, din care singura ieșire poate fi somnul sau o stare hinoidă, dar până și ele ne sunt cumva interzise dacă în cele din urmă tot \"masa întinsă\" rămâne; iar al doilea este cel al scriitorului care este \"marioneta\" propriilor sale fantasme/gânduri/asociații/deliruri/vise/cuvinte (\"roiuri de insecte\"), iar \"personajele\" din lumea sa internă (femeia, bărbatul, copilul șamd) sunt legate cumva în jurul eului amețit de atâta \"fum\", în sternul care se mărește, în timpul creației. mai am și alte chei de lectură, le las însă deschise, nu vreau să închid toate ieșirile din labirint.

Ela

aș fi eliminat a treia strofă (cele 2 versuri), fiindcă se continuă fluid strofa 2 și strofa 4. eu așa am citit citind.
în rest, versurile se st/r/âng aproape strangular (permite-mi jocul de cuvinte), în jurul cititorului / orice nebunie fiind permisă, până când se diluează sensul întrebării: unde se află moartea mea, înăuntru sau în afară? Oricum, nu contează, mașinăria lovește din plin, din orice direcție.
excelent finalul, îndeosebi ultimul vers.
stranii fire invizibile între câteva poeme de azi...

Ela

nu știu dacă aceste versuri
\" să inventez un nou ritual de dezlegare la lumină
de dragul cercurilor ce mi-au fost dăruite odată cu liturghia iubirii
altfel\"

sunt cuprinse în volumul tău de debut, Gabri-ela, dar știu că le am încă păstrate bine în miezul \"pietrei verzi\", din care se vor revărsa iar și iar amintirile noastre poetice.

nouă iunie va fi al tău, eu în acea zi voi privi marea, în colțul albastru-indigo al înserării, și voi recita în gând fragmentul de mai sus, iar gândul meu te va ajunge, așa, ca parfumul discret de samen.

să te bucuri, podul să rămână deschis, și să desfășori mai departe sensurile re-i-nventate ale lumilor tale.

Ela

Daniela, da, \"camera\" este de fapt o inimă sacră, focul fiind purificator, tămăduitor, de aceea cumva ai putut percepe două planuri cel puțin ale arderii. Cititul liniilor din jurul ochilor este dat celor ce au fost orbi cândva. Dumnezeu le-a deschis ochiul.

Tamara, aici impalbabilul, nontangibilul, imaterialul este prezentat ca real, viu, mai prezent decât orice prezență omenească posibilă. De ce jumătate? Fiindcă cealaltă mai poate supraviețui în acest proces de înălțare prin durere.

Mulțumesc vouă,

Ela

v
reau

cred că era pe versul de sus.

și la final: când pielea.

blitzul tău să fie bine poziționat (mâine) și să surprindă așa cum eu surprind fără blitz mișcarea înspre originar din tetxul tău.

Ela

verbul își are desfășurarea ritualică din exterior înspre interior, transparența trăirilor este redată cu minuțiozitate. și o anume eleganță, sobrietate, respect pentru vers, pentru melosul lui, pentru acordajul imagine-trăire-ritm. o fluiditate și o coerență remarcabile. estetică în fața căreia cititorul nu are cum să nu fie autentic receptor.

Ela

typosurile s-au rezolvat. rămâne să corecteze autorul însă \"bunica_care\", fiindcă el va alege exprimarea proprie și modificarea celor 2 versuri.

sbate - zbate

demostrație

Mădălina, arderea interioară e vitală pentru a lăsa loc vieții pe mai departe, așa încât nicio rană anterioară să nu mai fie deschisă.

Andreea, păstrează strofa și ai grijă de \"copiii\"-poezii, și nu doar.


Mulțumesc,

Ela

aceasta mi-e, în loc de i-e

Carmen, fluidul, oamenii, parfumul, toate au un același sens: curgerea, în-depărtarea de ceva greu trăibil.

Leonard, se poate citi și pe acel filon, cu simpla mea precizare: nu de oferit obosim, ci de neprimit.

Aida, cred că admirăm întotdeauna ceea ce nu ne aparține, ceea ce nu este cumva în posesiunea noastră, pt a putea fi mai aproape de a fi decât de a avea, deși a avea și a fi la un moment dat converg, a avea fiind - a fi având.

Vasile, este cumva această translație spre \"grote\", lăuntrice și slab luminate, unde ecourile cheamă ceva sau pe cineva protector, e un ritual aici, al curățirii de ceilalți și a dăruirii după o anume purificare.

Magdalena, nu cred să existe un text sau ceva în care să nu fie această căutare de sine și, implicit, de celălalt/lume, aceasta i-e esența, așa cum bine ai surprins, indiferent de intesitatea oboselii.

Mulțumesc frumos tuturor

Ela

Ștefan, cumva dimensiunile se întrepătrund în noi, formele geometrice se transofrmă, ca și timpurile interioare, de aceea uneori memoria e mai prezentă decât prezentul sau tocmai prezentul memoriei face ca lucrurile să capete cu adevărat sens. Mulțumesc mult.

Magdalena, mă atre bucură prezența ta aici, rispind firele de cenușă, strângând rugina și lăsând copacului mirosul său esențial, de suflet. Și fiindcă așa tare ți-o plăcut strofa finală, păstrează așa cum știu că poți tu păstra. Mulțumesc frumos.

Anni, uneori fărăcuvintele sunt mai de preț decât cuvintele dacă ele, fărăcuvintele, izvorăsc din stări de grație nerostibilă. Mulțumesc, mult.

Ela

Ligia, fiindcă desprinzi anotimpuri trăibile de sub cenușă și rugină.

Carmen, fiindcă la fiecare re-lectură poți găsi alte spații de (re)cunoaștere și de trăire.

Tamara, fiindcă ai perceput interioarele, cadrele exterioare fiind doar repere, locusuri de inserție a trăirilor și pentru că ți-ai ales versurile preferate.

Pașa, pentru că vezi dincolo de primele învelișuri ale cuvintelor și rezonezi până la dimensiunile imposibile, răsturnându-le așa încât totum capătă sens și le poți rosti, prin propria rostire, în acord fin cu autorul.

Mulțumesc mult tuturor,

Ela

Silvia, ai dreptate, acum recitind poezie, într-adevăr ultimele 2 versuri atenuează forța. Poate le voi șterge, da.

Romulus, ai perceput o anume intelectualizare aici, necesară de altfel pentru a elabora imagini-senzații-afecte-trăiri, altfel tonalitatea poeziei acesteia ar fi fost greu auzibilă.

Petruț, important nu e atât să dai dreptate sau nu unui alt comentator, cât să îți spui propriile impresii/opinii/comentarii literare, cu propriile argumente.

Mulțumesc frumos vouă,

Ela

conf regulamentului, nu se șterg și repostează texte. ce este de modificat sau corectat, se modifică în pagina textului prim postat. acets text apare ca retras și repostat de 3 ori. de aceea unul dintre editori l-a refuzat permanent, conf regulamentului.
un text odată postat, rămâne postat. dacă este retra sau șters, el poate fi reaprobat numai de către editori. nu îl repostează autorul.
am pus acum eu acest text la pagină autor pt a putea să las această precizare, a.î. să se evite neînțelegeri între autor și echipa editorială.
toate bune, ela

Noemi, ai dreptate, mai ales la construirea ușilor. De fapt, orice \"citadelă\" interioară se construiește așa. Dar și așteptarea își are rostul, între \"pumni\", între intervalele de ridicare a zidurilor.

Leonard, când simți frigul, nu te înveli, trezește în tine viața, lumina.

Erika, pregătirea pentru viață este simultană cu pregătirea pentru moarte, mai ales dacă dintotdeauna cele două ți s-au împletit atât de firesc, cumva.

Ioana, primele imagini sunt cumva rememorări, de aceea cadrele sunt așa de exacte, ca într-un film/documentar. Restul se desprinde cumva, se îmbină cu alte planuri.

Dana, uneori mă pune pe gânduri dezinvoltura asta, firescul și lejeritatea scrierii despre moarte și barierele resimțite când scriu despre viață. Aici, este despre ambele, cumva în echilibru.


Ecaterina, sunetele, imaginile, impactul lor se estompează în timp, se aștern în straturi de memorie. Ele au însă o încărcătură și afectivă. Iar rememorarea e uneori retrăire. Aici se acceptă și viața, și moartea, și dragostea, și pierderea.

Anghel, mă bucură că ai auzit incantația, că ai desprins planul comun de planul metamorfozelor, de planul exorcizărilor și al purificărilor, că ai anulat cumva scena, reașezând-o pe scene meta. Cât privește praful, nu e de la \"cât timp\" de la accident s-a așezat pe brațe, ci de la cât praf era acolo, unde s-au întâmplat toate.

Liviu, prima oară era \"închegat\" și \"tavan\" în locurile remarcate de tine. Am ales special cuvântul mai tehnic. Și am preferat \"perete\", așa cum spunema când eram mică, tavanului, care este \"perete de sus, buni, nu?\". Și versurile 2-3 din strofa 2 nu îs încărcate de patetism, ci descriu exact vacarmul, îs f realiste. Mă bucură că ai apreciat această poezie.

Mulțumesc frumos tuturor

Ela