Poezie
venerisch
(cămașă de forță & paharul cu socată)
1 min lectură·
Mediu
...
(oftez
altă noapte îmi leagă mâinile la spate luna
rânjește: scrie!
e ușor să pari strălucitor când lumina îți vine
din altcineva
deși nu e nici un nor
are să plouă curând
există un dincolo
afară de asta nimic admirabil la sticla mată
a oamenilor-bibelou pește
apuc paharul de socată cu dinții îl dau peste cap
lichidul dulce-acrișor îmi inundă gura fața gâtul
se prelinge pe piept
mă simt sugarul căii lactee
ce chef aș avea să joc spânzurătoarea cu stelele
căzătoare
cu decăzutele care la ora asta
fac semne lascive tirurilor de pe centura capitalei
! atâția copii crescuți la limita venericului
încuiați pe durata schimbului de noapte
în călimara cu sânge
de buza căreia
își lovesc în cadență dinții de împrumut
stâng
stâng
’âng-drept-stâng
ochii jucăriilor aliniate pe șifonier privesc icoanele
ca și cum ar striga: - mamă!
uite militarii
și numai timpul trece printre ele ca un toboșar convins
că nici o mașinărie nu îl poate lovi în plin
ajuns aici
strâng atât de tare mânecile cămășii încât vertebrele
îmi răsucesc pielea în banda lui moebus
01010909
0

în rest, versurile se st/r/âng aproape strangular (permite-mi jocul de cuvinte), în jurul cititorului / orice nebunie fiind permisă, până când se diluează sensul întrebării: unde se află moartea mea, înăuntru sau în afară? Oricum, nu contează, mașinăria lovește din plin, din orice direcție.
excelent finalul, îndeosebi ultimul vers.
stranii fire invizibile între câteva poeme de azi...
Ela