fatigue

peomul de azi e mai suav, mai fluid, curge fara sa se opresca si sa se uite in jur ca si tine, curagand pe langa oameneii care te sufoca. mi-a placut f mult: am stat prea mult in prea multi oameni,imi spargeau visele de visul lor,rareori imi despleteau parul, barbatul...,etc;
m-a impresionat acela care parfumeaza in fiecare dimineata rochia unei femei,eu voi tratat acest vers nu ca pe o metafora.:)

depersonaliyarea si umplerea. asa vad eu acest poem. cred ca fiecare dintre noi suntem cumva construiti pe acest calapod. si obosim se ne mai oferim. imbracam aceeasi haina. servim totul ca pe un bal mascat. si intotdeauna e cineva care sa ne cunoasca. uneori il iubim pt asta.

Ela, poemul a invatat sa curga\"dintr-un vas in altul\"cum am spus intr-un poem de-al meu.E un vers sincer, aproape feminin.Te desprinzi de context pentru a retrai si nota, obiectiv, trairi aproape senziuale.Sa fie asta o reintoarcere?Frumos...Iar oboseala nu este a versului, ci a femeii care inauntru si-ar consuma iubirea, in timp ce pe dinafara nu poate decat admira ceea ce i-ar fi putut apartine.Cu drag, neobosita,

Eu poezia o văd ca pe o căutare de sine. Întoarcerea spre universul unde se conturează ființa lăuntrică prea puțin cunoscută de ceilalți.

rareori îmi despleteam părul
bărbatul
îmi cuprindea trupul într-o crisalidă
și râsul meu se transforma în pânză
pentru somnul de peste zi

Foarte frumoasă imaginea părului despletit și semnificativ acel rareori. Vise despletite în fața bărbatului ce le mângâie cuprinzând trupul într-o crisalidă. Apoi râsul ca un fluture care-și întinde aripile ca o pânză pentru răgazul sufletului.

Sugestivă mi se pare și împăturirea rochii proaspăt parfumată lângă apă. Apa care trece, spală dar și macină și atunci vine și oboseala înainte de vreme...

Rochiei!
Trop fatigue...

Carmen, fluidul, oamenii, parfumul, toate au un același sens: curgerea, în-depărtarea de ceva greu trăibil.

Leonard, se poate citi și pe acel filon, cu simpla mea precizare: nu de oferit obosim, ci de neprimit.

Aida, cred că admirăm întotdeauna ceea ce nu ne aparține, ceea ce nu este cumva în posesiunea noastră, pt a putea fi mai aproape de a fi decât de a avea, deși a avea și a fi la un moment dat converg, a avea fiind - a fi având.

Vasile, este cumva această translație spre \"grote\", lăuntrice și slab luminate, unde ecourile cheamă ceva sau pe cineva protector, e un ritual aici, al curățirii de ceilalți și a dăruirii după o anume purificare.

Magdalena, nu cred să existe un text sau ceva în care să nu fie această căutare de sine și, implicit, de celălalt/lume, aceasta i-e esența, așa cum bine ai surprins, indiferent de intesitatea oboselii.

Mulțumesc frumos tuturor

Ela

aceasta mi-e, în loc de i-e