Ela Victoria Luca

Revoltă mocnită, ce erupe și sparge întunericul prin cuvânt, omorând crud clipele aflate în comă, letargice, hrănite artificial. Artificial insuportabil, ce trebuie înlăturat, așa cum până și mireasa aceea \"cu rochia ei roșie de uimire va părea o femeie adevărată\". Totul este la limita falsului, la limita imposibilului, realitatea nu mai are nimic adevărat, mereu noaptea vine singură, doar luminile se cer invocate, păstrate, abia de le poți simți, căci ești singur, inevitabil singur în orice război te porți, în tine, în afara ta: \"e ziua tuturor spaimelor. noi suntem protagoniștii acestor singurătăți
tot noi, vânătorii de clipe sălbatice\".
Murg rănit, orizontul, și el trebuie ucis pentru a-i curma trecerea înspre alte trepte. Nimic nu mai capătă sensuri în rotund.
Îndemn la viață, pe ultima linie a pulsului cartografiat: \"hai să plecăm de aici până mai există depărtare\". Nici nu mai contează unde.
După poemele durereii, cele ale revoltei. Camus ar fi plecat capul în fața acestor gânduri, cel puțin o noapte.

Ela

\"poezia
e scara așezată strâmb în mintea mea...
jumătatea nopții desculț prin noroi
fără apă de băut fără lumină
de două ori nouă cifră nefastă...
loc rezervat în cel mai elegant balamuc
ai tânjit să te afli printre azilanți
acum deschide 999 de uși\"

Pentru aceste versuri, pentru tinerețea ta înzestrată cu darul cuvintelor, pentru spiritul tău ghiduș care se duelează fără temeri cu literați, pentru deja multele publicate poezii, îți doresc o viață plină de mătasea naturală a firii! ;)


Ela

Eu văd altfel rotundul crizantemelor: spiralându-se în pătratul camerelor albe, el, parfumul, stinge albastrul în finitul brațelor și, indiferent de trecerea femeilor negre, auriul dinspre iriși cheamă inima spre ieri. Te admir pentru cum vezi jocurile de cuvinte, cum treci de sensul aparent al versurilor. Mulțumesc, rămâi printre tălmacii mei favoriți.

Ela

\"poate acum în havuzuri înalte ard coroane de spini
poate acum în degetele întoarse e un vast sacrilegiu
dar cine mai răspunde cu timpul celuilalt
când timpul-mire fabulos se apropie\"

În timpul acestei poezii desigur se scrie o viață, un caleidoscop de imagini-trăire, ca și cum, abia rotind penița, spiritul aleargă neîmblânzit peste tărâmul liric, \"până când foaia întreagă devine roșie\".

Când numărați treptele, zidul deja se face un munte de cărți și anii se văd mereu la pagina unde lăsați privirea drept semn de carte!
Manuscrisele acelea din birou așteaptă să fie lăsate căutătorilor de Cuvânt.
Mulți ani de scriere și viață intensă!

Ela (Daniela Luca)

Îngemănați în ale spiritualității, cu mult umor sau/și cu un estetism rar, alăturând fotografii ale clipelor, ca-ntr-un album al timpului trăit în armonie, împreună, amintiri ce nu-și vor găsi abisul, hoinari prin codrii și luând la pas cărările într-un grai împrospătat de cetină și aer pur, cei \"ce au zguduit\" munții se lasă acum în valea privirilor noastre, scriindu-ne pentru a reliefa forme ale prieteniei modelate agale în inimi, trainic.
La vatra acestor cuvinte mi-aș lăsa toamna și n-aș mai pleca fără cântecul vostru din munți.

Mulțumesc pentru câtă viață purtați în voi și câtă ne dăruiți prin cuvinte neprețuite. Felicitări pentru acest jurnal-album de călătorie!

Ela

Marius, atât cât ai poposit prin scrierile mele ai văzut luminile, felurite. Într-adevăr, de multe ori străbatem neguri, cenuă, întunecimi pentru a le afla. În noi, în jurul nostru. Printr-o cochilie spartă pătrunde lumina solară, întotdeauna. Mulțumesc, păstrează o rază sidefie.

Magdalena, bun regăsit, prin lina ta trecere ți-ai găsit un loc în loja toamnei, ai cules câteva petale și le-ai păstrat în tine. Crizantemele au un fel al lor de a trăi tristețea, cu demnitate și parfum amărui. Mulțumesc pentru ploile calde.

Ela

În septembrie trandafirii au acel calm deosebit în re-înflorire; ceea ce primăvara este izbucnire de viață, toamna este o frumusețe șoptită-n petale. Mă bucur că am putut reda culorile. Era firesc să te întrebi cum se rotesc în cochilie culorile și întinderile. ;) Mulțumesc, te mai aștept prin locurile mele.

Ela

Ioanule, oricât s-ar diviza lemnul uneori, tot creucea de lumină rămâne de nedespicat vreodată. mulțumesc pentru popasul tău aici, călător neostenit printre cuvinte.

Daniela, ai simțit foarte fin devenirea, trecerea gradată prin interioare în căutarea sensului. Mulțumesc mult pentru această privire de la răscrucea timpului.

Drag vouă, Ela

Frumos vezi tabloul, această femeie încolăcită, dar întinsă în interior, spre locul acela de suflet în care absența își are urma ruginie. Ceea ce pare încolăcit din exterior, este întins spre interior. Alegerea a fost intenționat contradictorie, pentru a lăsa \"în negativ\" imaginea interioară. Mulțumesc pentru acest popas în toamna mea.

Ela

Nu e o căutare a lemnului cioplit în patru, totți îl purtăm în noi, și nu este o fugă, ci un popas, fiindcă toți suntem călători și avem propria călăuză undeva. Mulțumesc pentru întrebări, e semn că aceste versuri au deschis drumuri.

Ela

E bun venit un foc și o prindere în dans, mările sunt deschise, ca și cerul. Mulțumesc pentru cum ai simțit ritmul, apassionaria.

Ela

E asa o inchipuire, ascultind o melodie anume, care m-a transpus in alt decor si mi-a adus citeva cuvinte-foc. Ma bucur ca ai intrat in dans, in pasiunea de dincolo de cuvinte, ai simtit si ritmul meu pamintesc si marile iubirilor. Te astept cu drag mai departe.

Ela

În lumină sau umbră, dinspre fântână și izvoare, în cochilii de spirit, călător putem fi și noi, după sărutul primit pe frunte. Mulțumesc pentru că ți-ai ales această poezie astăzi.

Ela

\"mi/e tare dor de acasa soptesc sa nu ma auda mi/e dor zic eu plangand de teama de frica mare frica cea Mare

...(unde locuiesc Doamne? casa mea se mai pe unde se afla?
adresa gresita este uitarea cea uneori de dinspre iubire\"

De dinspre iubirea cea simțită autentic nu vine niciodată uitarea, acasă ți-e acolo, dincolo de orice temere și orice îmmegrire, de orice amar. Ele ar putea rămâne, îmi vei spune, fiindcă iubirea nu e îndeajuns deseori. Și ti-aș aminti că ea, iubirea, are forma și fondul pe care noi i le dăm. Dar e atâta amărăciune în aceste rânduri de tine lăsate, incât cuvintele mele deja par venite din alte secole. Și totuși, mie îmi este bine acasă, de aceea poate reușesc să simt altfel neuitările și iubirile.
\"Uneori fiindca sunt ca si tine ca si ea
tinerea de minte a lui Dumnezeu
ma fac nestiutor de limba in care cresc flori copaci si vrabii cu de toatele la un loc in aceeasi limba\"
Incredibil și impresionant cum se armonizează trăirile tale de aici cu cele din popasul călătorului, deși scrise atât de departe, fără interferențe concrete, semn că avem uneori, noi oamneii tăcerilor, aceeași stare, fără cuvinte, fără a ne ști viețile.

Ela

Omul își poartă singur lemnul cioplit în patru, iar \"călătorul\" îl veghează, uneori îi atinge fruntea, se \"întrupează\" în ceea ce ne înconjoară, stă la câte o răscruce. Mulțumesc pentru lumina din cuvinte.

Ela

Nu, Silvia, fiindcă ai exprimat sincer și fin părerea, nu am de ce să mă supăr. Și atmosfera de când lumea din această poezie este totuși cu un rost, iar ea va fi valabilă și peste următoarele zeci de ani. Mulțumesc, voi scrie și poezii \"de astăzi\" și \"de mâine\", așa cum am mai făcut-o.

Ela

Nia, tu ai privit în fântâna aceasta și ai descoperit cele douăsprezece ape izvorând, lemnul lumii, vântul vieții, nemărginirea existenței spiritului și îndeosebi fiecare formă a călătorului. Mulțumesc pentru cum ai înălțat privirea, acolo unde luminile au un clopot etern.

Vasile, faină descoperire a sensului furtunii, cea dătătoare de izvoare de atâtea ori și îndeosebi mă lasă în surprindere lemnul de alun (esență dată de naștere)pe care ai văzut - cum oare, nu îmi răspunde - că l-am prins aici. te aștept cu drag mai departe, tu alături de călătorul cel cu luminile și umbrele.

Ela

Se-ntâmplă adesea ca nopțile să nu poată fi scrise, ele rămân așa, pagini ale altor mâine, mai îndepărtate de șnurul oranj al răsăritului. Însă de noapte este aici aucm, dincolo zi deja trăiește parte din lume. Mulțam pentru trecerea ca semn de carte.

Ela

Cititorul este cuprins între ape-strofe curse în \"roșu\", oglinzile multiplicând sensurile, așa cum, în cele două cursive șoapte finale poetul a ales \"reflectând\", oftatul după acea figură vitală desprinsă din sticla ne-vie, rostitnd iubitei un fel de regret al neapariției - \"pielea-ți arede-acum o problemă de multiplicare\".

Roșul persistă în tablou, fire subțiri, semințe de rodii, ce dau nopților din cuvinte lumini metaforice rare: \"de seară întorsul clepsidrei cu mir e
reflexie dublă în cioburi de ape\"

Aceste cioburi-oglindă, mereu alte imagini sparte, aceeași întoarcere spre reîntregire, dinspre roșul buzelor rostit într-o vorbă care \"să-i mestece gura\".

Interesante imagini, figurări plastice, așternute printre personificări (\"coapsei de lună\", nu te poți opri la un vers fiindcă își are curgerea clepsidrică continuă, numai întoarse își pot defini clar sensul.

Aș schimba acel \"hai-hui\", ca și \"mestece gura\", iar în final în loc de \"problemă de multiplicare\", aș alege ceva mai puțin abrupt, ca de exemplu stare, senzație etc., va simți spiritul autorului, în simțul său muzical, cum să aleagă, dacă va dori.

Pentru jocul apelor de cuvinte și pentru versurile deosebit de bine șlefuite:
\"când roșu din roșu oglinzile-aleargă\"
\"de seară întorsul clepsidrei cu mir e
reflexie dublă în cioburi de ape\"
\"și-n zeamă de rodii a copt picătura
căzând dinspre creștetul lumii\"

las un ciob de auriu să fie mai departe călăuzitor și orice problemă de multiplicare nerostuită să dispară în adâncuri.

Felicitări pentru acest sonet al roșului, în toate nuanțele lui subtile și pământești.

Ela

Mă bucur să te regăsesc aici, pe pagina mea, cu atît mai mult cu cât intuiția ta a fost fină, inițial această poezie a avut titlul: \"Cartea nopții\". Și versurile tale care îi lasă un semn de sidefiu pe margini mă îndeamnă la a o scrie cândva. :) Mulțumesc pentru că ai adus un astru nopții mele.

Ela