Ela Victoria Luca

eu las deoparte corurile si vocile, fiindca nu ele sunt in discutie acum, nici macar prietenia nu se pune in discutie. fiindca e cam rara si nu e aici.
si asta e, faceam o constatare, nici vorba de critica. simpla constatare comparativa. si e destul de trist. mai ales cand citesti cam tot ce s-a publicat ca volume de poezie in ultimii 7-8 ani, indiferent de autor/editura. cat priveste textele tale, au fost in urma cu 2-3 ani unele reusite. care raman si azi.
si, cand apreciez un lucru, eu il pastrez. mai ales cand el se dovedeste a fi durabil. cat despre citarea in zilele mari... fiecare afce dupa cum considera.
ela

silvia, pâi e \"stare de urgență generelă\", cam așa văd și eu tot citind poeme ale altor autori (nu zic doar de virtual, ci și din volume publicate, nume ilustre, edituri renumite), chiar și în pagina ta, în ultimii ani (excepție \"pachet pentru andreea\"), nu prea ar rezista ele nici cu perfuzii, unele abia pot fi citite până la capăt de anemice ce sunt.
eh, mofturi, mofturi
ela

nu prea înțeleg eu cum nu plăcut la tine chimia, fiindcă sora ei mai mare, alchimia, parcă ți-este-n spirit. mai ales cea a cuvintelor. din ce am citit eu la mătălică, arterele cuvintelor tale nu au nevoie de perfuzii. și nici acide nu-s (acu\', nu știu la bicuță cum e cu acidu și cu baza, acolo e altă școală, altă învățătură).
mulțumesc fiindcă ai citit agale,
ela

Corina, da, precipitarea aceea este nocivă. întreg textul se structurează dens în jurul acestui moment de alertă sau de neatenție, când amestecând preamulte lucruri, bum. Mă rog, se poate detalia în n feluri, pt n situații, imaginar sau nu.

Silvia, acum am văzut textul tău retras, l-am aprobat, am lăsat comentariu, eprubetele textului tău sunt în stativul lor.
ela

ecaterina, aici am râs. nu au nicio legătură virgulele cu percepția ta. am mai scris și cu virgule, și fără virgule, după cum era necesar în construcția poetică, în fluidizarea sau tăierea discursului, în nuanțarea sensului etc. iar aici tocmai datorită densității discursului erau necesare virgule, să ofere o minimă spațiere. așa cel puțin am considerat eu.
pt mine chiar e prețios timpul. mai ales că e scurt și e necesar să îl valorizăm. tu poți citi cât timp dorești, de câte ori dorești, ce text dorești. dar să stăm jumate de oră să tot coemntăm... e cam preamult. și nu etse prima dată când revii pe pagina autorilor cu \"n\" intervenții. fiecare, firește, îți răspunde de fiecare dată, cum o fac și eu. așa, în casacadă. fiindcă noblesse oblige.
eu am încercat încă de la primul răspuns să îți dau de înțeles că te precipiți și că e firesc să faci asta la anii tăi, e firesc să nu înghiți un text ca ăsta. de altfel, un text oarecare.
spun că e o pierdere să stăm se explicităm lucruri la infinit. se ajunge, dsigur, la preamulte detalii și suprasaturare în comentarii.
for me it\'s enough.

ela

ecaterina, dacă în spațiul acestui poem așa se creează atmosfera, fiindcă așa este mișcarea prin discurs și intenția autorului, chiar dacă acest autor a abordat de-a lungul timpului \"n\" feluri de obiecte poetice, de atmosfere, de construcții, de ritmuri, stări, imagini etc., dacă în acest spațiu și timp poetic el, autorul, așa s-a lăsat scris, cu estetismul acesta, nu cu altul, apăi, așa, cu distanță și cu luciditate cu tot (ce să-i fac, așa iau eu lucrurile în seamă, atât cât se poate de lucid), și cu privit îndelung (departe de mine matematizarea în poezie), așa va rămâne. căci între soupe aux carotte și acest text chiar nu sunt legături, sunt complet diferite. așa cum nu sunt legături nici între acest text și ultimele. și nu știu dacă vor fi legături între acets text și următoarele.
am înțeles eu bine ce și cum ai spus, sper să înțelegi și tu. fiindcă eu cred că am explicat cât de simplu am putut.
și dacă nu înțelegem acum, pe moment, ia lucrurile așa cum sunt, și eu la fel. fiindcă e timp pt. toate. nu cred că e nevoie să pierdem timp prețios acum pt. registre diferite de gândire/percepție poetică.

mulțumesc.
ela

exact, asta este și intenționalitatea: detalii-detalii-detalii care suprasaturează atmosfera, care amestecă lucruri/acțiuni/oameni, care sufocă discursul, îi prinde arterele-n perfuzii, îi ard epiderma ca un acid.
te cam precipitași, fiindcă am avut texte și mai axate pe detaliu, din toate pdv. ăsta-i chiar lucid temperat. dar așa-i la tinerețe, se grăbește omu\', deh. frumos timp.

ela

ecaterina, eu încă mai am mult până să pot spune ce stil al meu de a scrie îmi place. poate nu o să îmi placă nici cel de peste zece ani, habar nu am. mulțumesc.

teodor, da, lejeritatea și vitalitatea au început să dospească în cuvinte, să dea textului un puls, discursul să fie simțit ca viu. mulțumesc.

ela

Ionut, s-au schimbat multe in felul meu de a scrie fata de acum 2 ani. Unele lucruri se pastreaza, altele nu. Eu consider ca e mai bine asa. Cat despre acel poem, da, e printre cele care raman. Cat despre acesta, nu e deviat de la tematica, totul e concentric. Intre pre-simtire si acesta nu pot fi asemenari. In plus, intre acela si acesta am scris atat de diferit de-a lungul anilor, incat eu cand citesc ma bucur ca am iesit din matca aceea. Cert este ca am depasit felul acela de a scrie. Si nici nu cred ca voi mai reveni la el. Si o sa te mire poate sa iti spun ca in pre-simtire este tot un fel de biografism, ermetizat, incapsulat, dar tot eu sunt acolo. asa, cu miez cu tot.

Ecaterina, nici atunci nu am scris dupa reguli, standarde, curente. Da, acum scriu mai lejer. Mult mai. Si atunci erau multi ochii care nu agreau ”stilul”, si acum la fel. Si atunci erau ochi care apreciau stilul, si acum la fel. Eu scriu mai departe, om vedea ce se decanteaza. Nu caut sa fiu pe gusturi, pe diversitatea lor. Nici nu se poate.

multumesc,
ela

da, e diferenta mare de perceptie. de tonalitate. de imagistica. si cred ca daca m-ai fi auzit cum citesc eu poezia, chiar usor ironic pe alocuri, ai fi fost mult mai putin atinsa de alte sensuri ale versurilor. eu ador jocul. si chiar si in poemele cele mai ”grave” exista o vitalitate si un joc de care nu o sa ma dezbar/desprind vreodata. cam asa e si cu locul ala in care se aduna ”obiectele” sau ”oamenii” anume, nici nu se poate spune exact. anyway, cum scriam si mai sus, nici nu era nevoie de atata explicatie pt. lucruri simple, firesti si poeticesti.
acu fug, fiindca desi ziua mea nu are 24 de ore si 3 ori 8 nu fac 24, ora cica tot 60 minute are. fir-ar el de ceas, eee.

ela

Dănuț, lacul în care aruncăm pietre poate fi o zi, un an, un timp nedefinit, care, dincolo de orice măsură stabilită, poate avea limitele lui, altele decât cele măsurabile. Mulțumesc pt. vresuri.

Ecaterina, cred că preasensibilitatea în care te-ai plasat cititnd textul e din altă apă decât jucăușenia proprie autoarei atunci când l-a scris, fiindcă totul a pornit de la o joacă cu un copiluț, în care autoarea s-a reflectat și a pus în cuvinte \"explicații\" să zicem poetice despre a-timp. Mulțumesc pentru tăcerea de pe marginea cealaltă a apei.

Angela, fiindcă știi cum este cu lacurile acestea care pot deveni orice și oricând, mi-ar plăcea să-mi fii cursantă, fiindcă nu ai avea nevoie de explicații, doar de reflectări și pietricele. Mulțumesc pentru că ai plăcerea de a muta orele colo-colo.

Ela

sfărșit

cam greu sa nu ai urme de regret, cred eu ca fiecarui om i se intampla sa regrete ceva sau pe cineva sau cumva, fiindca asa e destinul/viata pe pamantul nostru. dar tocmai asa simtim si apreciem ceea ce implinim.
multumesc,

ela

nu-i bai, dacă eu însămi am scris \"șapte fără septembrie\", nici nu mă așteptam ca atâția omenași să fie ici, în aceste minute literare. de aceea, nu e târziu, uite, mai face cu ochiul un pic de septembrie, în biografia asta poetică. mulțam contratorului aflat în contratimp. hihi.

ela

da, o initiativa buna, pentru prima oara in acest an, speram sa se desfasoare mai departe si alte editii, iar carticelele pentru copii sa fie mai aproape de sufletul lor decat ipodurile, computerele samd, cel putin in anii mici.
multumesc pentru semn aici,

ela

tot scriind și rescriind răspunsurile ieri, iată că rămaseră la portiță elian și marius, iertare pentru, deschid acum:

elian, elegance oblige, ca să parafrazez franezu\', dar la mine \"elegance existe\", simplu, pesemne așa mi-a fost transmisă, mai ales cea interioară. mulțumesc pentru că ai venit luminoasă aici.

marius, calm așa și sub conuri de lumini, poemul se așternuse pe mânuțele fetiței și apoi s-a rostogolit pe hârtie. eu priveam anii, mai ales pe cei dulci.

mulțumesc frumos,

ela

ecaterina, mulțumesc pentru bucuria, efervescența și puterea de a fi aproape de lucrurile, oamenii lângă care dorești să fii. și mulțumesc și pentru poezia dedicată.

doru, da, biografia mea aș dori să rămână, orice ar fi.

marius, mulțumesc pentru gând, iar versurile \"decupate\" probabil au impact bun.

ioan, mulțumesc pentru ars longa. măcar să reușim și noi să creăm așa.

dia, nu putem desăvârși biografia atât de ușor, dimpotrivă. e greu de atins orice desăvârșire. mulțumesc pentru privirea în suflet.

noemi, promit o cumințenie, dar nu a pământului, a mării de dincolo.

emil, să păstrăm viața în taina cuvintelor, a lucrurilor. umbrele pe mâini se risipesc doar când suntem luminoși în noi.

victor, mulțumesc, dacă am reușit câtuși de puțin ca și alții să iubească aerul, marea și numele lucrurilor, este deja o împăcare mică, urmează drum lung mai departe.

teodor, am spus lucrurile care se puteau spune, aș dori să ajung curând să pot spune și lucruri ce nu se pot spune, așa încât să poată fi primite. mulțumesc.

victorașșș, greu cu premianții, așa cum greu și cu poetesele, dar mai așes cu privitul ăsta în urmă, na, normal că nu ți-a putut scăpa nuanța aia pitită, vă doar vulturaș, mulțumesc pentru ale amulte altele și încerc să trăiesc frumos, încerc.

florinel, ufuf, mulțam pt dorința ta să vezi mai multe cărți d-ale mele, dar io cred că mai am de cugetat dacă sau nu mai mă cărticesc.

adriene, cu migală plec, da, așa, cum se lasă foițele de amiază în scrumiere, arzând lent; mulțam pentru splendidul găsit sub scrum.

călin, până la fix când va da toamna exactă, iau tuate culorile și mă joc, dada, musai și mulumesc fiindcă mi-ai adus paleta.

george, într-adevăr, paote fi o cruzime să fii sincer, dar poate fi și o nespusă blândețe. depinde de ceea ce se mărturisește, și cum, și când, și cui, șamd. mulțumesc pentru cuvântul-piatră.

maria, dacă de aici începe multmaifrumosul, atunci îl aștept, că răbdare și viață în mine am, cât alaska și oceanul, și mările, și nisipurile, da, mulțumesc pentru căldură.

florian, stai întâi să răspund așa: vkroe0gitrvin9r28g. și închei spunând: distanțele nu sunt pe umeri, ci între ei, pesemne acolo unde poemele dorm.

florina abel, destinul pășește și prin poezie, și dincolo de ea, iar cel ce se bucură că existăm e mai însemnat pentru noi, poate, decât orice altă bucurie.

offtipicalina, mulțumesc pentru că ai găsit frumoasă aici poezia mulțianului.

offtopicștefan, straniul este în natural, și invers. e bine să le putem vedea, orice ar fi.


vă mulțumesc luminos tuturor,
ela

da, e un fel de return to innocence, inclusiv dorința de a regăsi legămintele, iar ele să nu se uite, să nu fie declarate de formă, ci să existe, să credem, să le împlinim, orice ar fi. așa cum știam, copii fiind, să păstrăm ce aveam mai de preț.

mulțumesc,

ela

bună privire mai ai, de vulturaș. scot acel \"îi\", da, da.

despre singurătatea de aici: este singurătatea ființei în sine, \"se cerea\" spusă limpede, firesc, nu doar aluzivă, sugerată. e ca atunci când începe un film cu un anumit cadru, obiectivul direct pe personaj. așa, ca o aducere a privitorului încet prin întreg tabloul. fiindcă nu e vorba aici de senzația/starea/trăirea singurătății, ci doar o singură prezență umană în peisaj. e ca și cum îți povestesc ție, cel care nu a privit acel film/vis: \"eram pe o plajă pustie, doar eu, nimeni în jur, niciun om...\"

mulțumesc, Liviu,

Ela

Marius, sunt \"grădini\", locuri din celălalt/ceilalți pe care le parcurgem cu grijă, să nu tulburăm calele, să nu atingem nimic, nimic, fiindcă stau oricum la pândă femei-lăcustă, bărbați-șarpe.

Dia, cred că te-au chemat pe aleea aceasta calele, strigătul lor mut, albul fragil. E bine să privești atentă femeile, bărbații, au mereu un chip dincolo de chip.

Mulțumesc frumos,

ela