Ela Victoria Luca

Strivitul necesar de cioburi, praf fin de sticlă ce poate fi eventual lăsat deoparte, luat de vânt, lipit vreodată, nu știu. Trebuie să existe un scop în toate, sau cel puțin așa se întreba Exupery, și nu doar el, câți alții încă.
M-am gândit să îți alătur, Magdalena, câteva rânduri dinspre el, căci azi dinspre mine e un fel de tăcere nesfărâmată:
\"Nimic nu mai poți să speri dacă ești orb la această lumină care nu este a lucrurilor, ci a înțelesului lucrurilor... Copil fără joc în care să poți citi... Te scalzi în timp pierdut și te asaltează spaima de a nu-ți afla împlinirea... Căci alții spun: trebuie să existe un scop... Te constrâng să înalți în tine o casă. Casa odată făcută, sosește cel acre o ca locui și-ți va înflăcăra inima.\"

Ela

Luntrea este uneori o punte, fiindcă, uite, chiar tu te-ai gândit la Caron. Intuiești despre ce punte și spre ce, sau, mai bine spus, deja știi, nu doar intuiești. Mulțumesc pentru ludic și fusul care toarce timpurile, și pentru bănuțul dat, că de \"time is not only money\". ;)

Ela

Călătoria ta prin tine, hainele acelea albe, nu mai contează cât de cuminte ar fi de nuntă sau moarte, în fond, e același lucrur la un moment dat, acolo unde \"mã voi putea cãțãra dinspre malul nescris\" și \"apele se scurg nesfîrșit\".
\"prăbuși picături\". aici aș duce altfel cuvintele. ;) you know.
Tu, final al umbrei, ea începutul tău, ori poate vă însemnați a-simbolic una pe cealaltă, inseparabile.

În absența călătoriei nu poate fi jurnalul. Decât ca o umbră a călătoriei de cândva. Do you remember? El își amintește. Le jour...

Ela

\"poeziile trebuiesc tratate cu atenție. tu știi cum își poartă, legat în cosițe, dorul de sfințenie. tu mai știi.\"
Voi încerca să nu uit. Cineva va fi mereu aici, în trecere, să îmi amintească. Un vis. Sau altfel de realitate. Trecerile. Și tăcerile.
\"îți simțeam pe limbă căința, interzisă și ea ca o renunțare. e doar o jumătate a lumii, gândeam. tu îți țineai ochii într-o mare depărtare. apoi cădea frunzișul. poate am crescut prea repede și am ajuns a disprețui lumea iar locul nu mi-l găseam în nici o carte.\"
Închid orice carte. Deschid doar încă o sferă dinspre care vin altfel literele. Sau poate nici nu se numesc așa.
Ani de dor, de sfințenie.

Ela

Spații răsturnate, direcții interzise \"se face roșul verde înainte de a începe numărătoarea inversă\", sentiment frânt, la jumătate de toamnă \"am spus că va ploua în octombrie cu flori de iriși multicolori în părul tău\", \"o jumătate de mirare\", zboruri întrerupte, zig-zaguri, incertitudini, \"am numai o fărâmă de aripă ce o tot mut de pe umărul stâng pe umărul drept\", necunoașteri decât în orb, \"azi nu mă știi decât prin semnele pe care le face orbul citind în braille aceleași pagini arhicunoscute\".
Găsesc în poemul tău încercare și re-încercare, versuri care surprind prin desfășurare lirică, alăturări care prin contrast atenuează impactul imagistic prin interferență afectivă:

\"tu ai încă păreri de rău că nu ai o mie de fluturi pe metru liniar de coapsă\"
\"azi nu ne cunoaștem trăirile decât prin intermediarii confuzi ai inimii\"
\"am spus că va ploua în octombrie cu flori de iriși multicolori în părul tău\"
\"nici un sens nu duce la monotonie dacă învățăm să mergem în zig zag pe curbura vieții\"

Aș reveni asupra repetițiilor \"azi-azi\". Aș fi renunțat la versul doi din a doua strofă, cel cu \"amintiri prăfuite din albumul...\" sau aș fi cadrat altfel această stare, cu atât mai mult cu cât este imediat după versul cu \"zboruri bumerang\", legătura nu se face totuși.

În ultimele versuri: \"pagini arhicunoscute\" alăturate de \"braille\", e prea \"hard\" și continuând cu \"niciodată traduse...\", dă sentimentul că dorul se află unde între un spațiu imposibil de văzut, arhicunoscut și totuși de ne-tradus.
Aici merită reflectat și găsită soluția bună, căci poemul are substanță, are idee, esențial este să îi lași fluența, să îl simți fluent în tine.
Sper ca acest comentariu să poată aduce o limpezire.

Ela

Transparența undelor, hypnos, somehow, vâslașul își are locul undeva la alt țărm, bătrânul de când lumea, vizibil sau nu, privește trecerea suflului. Mulțam pentru că ai ascultat povestea.

Ela

Da, Sorin, nu asa. Uite un comentariu în forță, nicidecum leșinat: al tău. Cât mai e de revărsat în colo și-ncoace ca să oprești \"democrația\" asta? Și protestul tău aici, pe pagina mea, îl înțeleg foarte bine, însă înțeleg și ce ajunge la mine dincolo de spațiul acesta alocat comentariilor.
Cândva ți-am mulțumit, de fapt de multe ori, și pe bună dreptate. Și astăzi fac la fel, chiar dacă e inutil

Ela

Magdalena, trist sau nu, adevărul are mereu curgerea prin noi, schimbările sunt de făcut în noi înșine întâi, mai presus de orice, apoi în lumea din jur, atât cât paote fi posibil, atât cât poate sta în puterile noastre. Nu este vis, Magdalena, este o realitate a secundei trăite, a secundei de viață, fiindcă natura umană nu are doar mizerie, vorba poeților, are \"și nori, și stele\", are \"de toate\". Din acele toate, noi alegem ce suntem și ce devenim și cum ne putem scutura hornul sau coșul. Mulțumesc, cuvintele tale aduc aer proaspăt, dinspre natura ta.

Ioanule, decalog ar fi de ar fi să fie. Sunt lucruri simple, de ar fi să le respectăm măcar în noi, le-am respecta și în celălalt, însă știu că vei crede că sunt utopii, uneori chiar ți-am dat dreptate. Și totuși, am cunoscut câțiva oameni în viața mea care au respectat \"decalogul\" acesta, și chiar altele mult mai severe. Și asta mă încredințează că nu este în zadar. Mulțumesc pentru popasul tău, câteva cuvinte-întrebare știi bine că stârnesc în mine reflectări fără margine temporală.

Ela

Anytime! Liviu, mult mă bucură lansarea cărții tale, fi-voi și eu acolo, chiar dacă nu la ora anunțată. Mulțumim că te adaugi pe raft! Permite-mi să fac o recenzie după lansare.
Cu drag, Ela

Lucia, \"se vede treaba\" că văd bine dincolo de aparențe, și de straturi de \"zugrăveală\", se vede treaba și că m-am bucurat să îl văd pe Florin Hulubei revenind pe agonia, se vede treaba că eram on-line când a comentat Florin, și că de multe ori răspund atunci când am timp, fără să țin seama dacă este imediat sau după câteva ore. E timpul meu limitat sau nu, așa cum este zilnic.
Se mai vede treaba că imediat ce am văzut că ai scris un poem frumos astăzi, m-am \"repezit nerăbdătoare\" să îți las comentariu în cele câteva secunde câte mai aveam disponibile.
Și de remarcat faptul că zilnic mi se atrage atenția. Lucru pe care îl iau în seamă. Așa cum țin seama și de acest comentariu al tău. Poemul meu este o reflectare a unei realități. Nu e meșteșugit și dacă tu consideri că numai eu puteam să scriu așa ceva, îți dau dreptate: am întâlnit mulți oameni așa, din păcate, iar tu știi asta. Și am scris o stare de care ne ciocnim cât mai mulți, de prea mult timp.
Acesta este al treilea comentariu. Timp nu mai am azi.

Ela

Something sad is still true after all.
Bun revenit, prezența ta șterge absența, și m-aș bucura să te recitesc.
Mulțumesc.

Ela

Poem meditativ, compoziție de reflectări, într-un discurs matur și susținut, substanțial, dens în concepție și cu amploare afectivă, poem al lucrurilor esențiale, al clipei, cea care, oriucm ai privi lumea, întregul, partea, omul, fragmentul din om, totul, ceva-ul, din orice perspectivă, aproiind, îndepărtând linia privirii, nu vezi decât \"cumva un întreg\". Respectul pentru ce ai, pentru ce ești, pentru lumea din jurul tău pe care ți-ai dorit-o, fie doar și pentru simplele momente pe care ți le-a dăruit un singur om. (\"Un singur om de moare, ți-a pierit o întreagă lume\", era un aforism demult).

\"Chiar dacă nu înlocuiești memoria cu un sentiment,
cele mai importante momente ți le poate oferi un om
și atunci lumea devine, împrejur,
ca o haină pe care ți-ai dorit-o de mult
și pe care nu ți-ai permis să o ai din diverse pricini.\"

Finalul poemului îmi pare sub forma gândurilor poetice, poate mă derutează ultimele versuri, întregul poem însă are o construcție întemeiată, limpezime, coerență și valoare.

Te citesc cu încântare, aici și acolo, unde cartea ta a fost adusă lumii.

Ela

\"dincolo de noi daltă din sufletul meu
ciobită în ce nu pot să ajung\"

Treceri, poem al trecerilor, al rămânerilor în urma timpului, \"tu, eu\"; al frânturilor de viață, de zile \"sâmbătă, dumincă\", tablou de suflet rămas fără culoare, fără peisajul dintre doi, fără acest doi \"se frâng în umbre pe vitraliile sfinților\". Tristețea nu mai are decât o ramă, ce separă viața din noi de \"o lumă nebună\".
Victor, aș sugera în acest vers \"se aleargă pe perete secundele\", în loc de \"pe peretele\" (pt a evita pe-pe), \"pe ziduri\" sau \"pe albul peretelui\" etc., așa cum simți tu mai bine în tine alegerea.

E luni, \"tabloul e gol\", poemul tău are însă nuanțele pământii ale ceasurilor tomnatice, pe un perete de viață pulsând intens.

Ela

Dana, Nancy, eu mulțumesc pentru promptitudinea cu care ați lăsat semn acestei poete tinere.
Acest poem e un poem, deși personal, poate că simple cuvinte lăsate și pe marginea lui, dincolo de dedicație, mă ajută să văd dincolo de dar și cum îmbrac darul în vers. Poate că uneori nu ies bine versuirile mele, chiar și cele dedicate.

Mulțumesc, Ela

Nu știu de ce desprind din acest aparent ludic numai trist, chiar tragic. Ca și cum imaginea aceea de pe scaunul mortului mă urmărește, sau poate poemul în sine are un fir de plumb, fără de care greutatea sufletului cu care a fost scris nu s-ar fi dus spre miezul pământului, sau poate este ploaia și \"românia e atunci când aștepți să treacă
o căruță cu fân abia cosit un câine\".
Ultima strofă dă parcă tot universul peste cap, răstoarnă polurile și te lasă mut. Nu ca într-un film, ci ca într-o lume în care there\'s no mode to exist. A treia strofă aș fi lăasat-o în altfel, fără discrepanța kenvelo-aură, deși evident aoclo este o forță de a rosti nerostibilul.
\"Și sânge\". Nu știu de ce văd un accident, ca pe o altă stradă a copilăriei. Ori e doar imaginația mea, mereu ancorată de versurile care grăiesc mai mult decât cuprind.

Cinci strofe, în crescendo, uneori respirația se amplifică spre final, aici parcă se lasă din ce în ce mai spre pierdere.

Ela

Dalba, fintina, fara ea, ce s-ar mai povesti?
Cu senin, mai ales duminicile sunt in pragul cumpenei. Eu balanta fiind, n-am de ales. :))

Drag,
Ela

Vladimir, parca scrii un descintec, o incantatie. De dezvrajire. Te joci cu \"cartile\" destinului. Iti cauti rima. Femeia ne-iubita \"prea devreme\".
Finalul, totusi, e stingaci, Vlad.
Pe curind,
D

Dacă la șaisprezece ani ai tăi, cum îi scrii lui Costin, reușești să pui nu doar în cuvinte obișnuite, ci în vers echilibrat, amare despărțiri răsturnate, călcate și aruncate, luând-o de la început (întrucâtva fidela stărilor tale), atunci noi cei care demult am trecut deja de anii tăi limpezi avem de învățat. E drept, mult din elanul nostru de suflet s-a stins cu timpul, și poate multe cutii am avut până acum de aruncat, iar amăreala deja ne apare prea des diminețile... (fiindcă deja parcă prea i-am prins gustul...)
Te îmbrățișez cu bun gând, pentru a avea curaj și pentru a te lăsa atinsă de inspirație.
Din drag,
Ela

Alma, și tu mă-mpresori cu splendori... ce poem? Eu îs tare de curând și... de fapt, știi! :)) Mulțam fain, draga mea.

Ela, cu macii-n albastru azi

Intrucitva o durere a pierderii din noi, cind presimtim ca ceva, cineva se duce pentru totdeauna. Mi-a placut mult: \"Parcă cineva apropiat ți-a murit.Iar tu încă nu știi.\". Doar simti in tine. Ecouri. Pierderea are oare ecou?