Ela Victoria Luca

verde dinspre brazi
sus în depărtare
singur călător

La mine toamna asta își adună liniștea de prin copilăria ierbii.

Mi-e cunoscut valul de verde, poate. ;)

Ela

mi-e curgător sufletul a liniște, nu se știe până când, de vinerea va fi să îmi fie, așa cum lăsat-a Cel de liniște dătător. și el acela va ști cum este iubindul, e semn bun.
mulțumesc, Li...

Ela

mi-e curgător sufletul a liniște, nu se știe până când, de vinerea va fi să îmi fie, așa cum lăsat-a Cel de liniște dătător. și el acela va ști cum este iubindul, e semn bun.
mulțumesc, Li...

Ela

mi-e curgător sufletul a liniște, nu se știe până când, de vinerea va fi să îmi fie, așa cum lăsat-a Cel de liniște dătător. și oare el acela va ști cum este iubindul, e semn bun.
mulțumesc, Li...

Ela

Poem al deșertăciunii, al \"ochilor morți de pește\", închis în sine însuși, \"sărăcit de ghinturi\", ascultând \"-n tropotul ascuns, al cailor, cumva-l
țin brumelor străin\".
Și atât de departe-i aproapea, încât sufletul cesta-i bezmetec, închis fără aer pătrunzând \"din ferestre răni, de fier-beton cu zid\" și chemând din adâncuri \"herghelii de ieri\", caii neîmblânziți ai vieții ce se zbate-n cuvinte necuvântate.
Miezul de spirit e un vers care rupe hățurile și lasă libertatea dincolo de orice tărâm al umbrelor: \"și ce-i
mai putred ca-ntomnirea-n arbori când ucizi\"... \"Să nu ucizi o pasăre cântătoare\", dintr-o dragoste purtătoare spre o altă lume descântată.
Și finalul mă face să plec acum fruntea privind într-o lacrimă \"pruncii veștezi\" ai arborilor tăi, legăna-m-aș și n-am cui, pe plaiul Bucului... Dinspre mare când treci pe un drum ajungi acolo și îți amintești iarba veștejindu-se sub tălpile copilăriei, nu-i așa? Eu asta am gândit curând când pe-acolo trecut-am.
Și cântul acesta de întristare și patimă neplânsă aș vrea să se piardă cumva în verde-brad.

Ela

Era limpede primul comentariu, în atâtea cuvinte alese am putut să spun, așa aglomerante fiind ele, căci sunt în-semne și semne cu însemnătate toate. Iar eu... \"eu nu știu să mă închipui eu doar sunt\". Și precizez: silișteanului e ca și omului, ca și dobrogeanului, ca și munteanului etc. Mulțumesc, limpedele se lasă așteptat.

Ela

Ce reverberare a ta, feminină tu, în esențe rare, ce reverberare cu ceea ce se află ascuns unei priviri aici: \"același început fără de sfârșit între aceleași șoptite cercuri albe.. ca într-o rugă la ceas târziu de veghere..\". da, aceasta este esența poemului. Mulțumesc, ia umbrele pe degete, împleteștele și strunește caii lunii mai departe. Sau e tot un vis din cele ale Am...Elei? ;)

Ela

Regret târziul răspunsului, mă bucur că albul a lăsat urmă frumoasă pe ochiul cel privitor. Mulțumesc.

Ela

\"uneori bărbatul meu se închide în turn
de-acolo îmi ninge câteodată și-mi plouă
de-acolo se despică timpul și pornesc toamnele ca niște soli înjunghiați pe la spate\"

Tu lasă-i semnele tale în alb, el îți va lăsa toamnele în ziduri, tu vei scoate cărămizile de la suprafață, mulțumindu-vă și cu atât. Și orice început e înscris doar acolo unde zidul se face singurătate în cer.

Și iar nu am putut să tac, cred că știi deja de ce.

Ela

Ceasul în care ceea ce din rece se naște caldul, ca și cum e necesară orice stare pentru ca transformarea să poată avea loc. În noi sunt toate, și uneori adăpostim frigul celuilalt în noi pentru ca el să poată duce ora pe drumuri fără înfrigurare. Mulțumesc, este bine să fii întâmpinat indiferent de timpuri.

Ela

Despre final se întâmplă uneori să îi dau o întorsătură neprevăzută, ideea apare atunci, ca o schimbare de cadru. Da, ar merita să atenuez impactul. Și despre tăcere și despre întuneric, și despre toate cele lumini se poate vorbi împreună dacă există un acordaj afectiv necesar. Mulțumesc, voi ține seama să rămân într-o albie a poeticului.

Ela

Este un sens în lucruri, atunci când verdele înalt se face patina zilelor și apoi, nemaicrezând să fii ultima femeie care aduce apă, rămâi pe o linie frântă văzută de un ochi drept și un altul stâng. Mulțumesc pentru că ai văzut verdele înalt și geometria doiului.

Ela

Ro și ori de vede
vremea e să fie
în sepia
a fi o treime și o alta
dedicată anima
ca și cum poemul
ar avea doar începutul
și un anume deja-vecu
la capătul timpului
între verde-oranj de violet
niciodată parma

Mulțumesc pentru complementaritatea nuanțelor, de aceea pe când eu eram schiță în cărbune tu erai deja într-o ramă de sidef.

Ela

Întâlnirea are loc după o regăsire. Ca și cum ele, sufletele în pereche se balansează între aceleași lumini, fără a ști că se știu cumva. Doar își amintesc cum își caută privirea dincolo. Mulțumesc, fărădesoarta își are cumva nașterea-n toamnă

Adina, e necesară un fel de neoboseală pentru a putea asculta tăcerea din om și a-i sta de tăcere. Mulțumesc, it seems surreal but it\'s so deep inside.

Gabriela, regăsim uneori simplitatea ca pe o eliberare de straturile lumii și atunci doar câteva silabe sunt îndeajuns, fac cât un om sau un poem. Ce bine îți
stă revenirea.

Ela

Nu știu ce pași am făcut, eu am urmat dansul improvizat, și poate doar m-am debarasat de anumite învăluiri și mi-am propus să fiu simplă și limpede o vreme; am obosit de cuvinte și doresc să simt pulsul lor, atât. Cât despre stele, amintește-ți că eu le aștept numai pe cele albastre, care încă nu s-au inventat, și de aceea. Oricum, între a cunoaște un om și a aprecia obiectiv un text este o diferență esențială. În fond, de câțiva ani de când scrii și ești aici sunt puțini cei pe care nu îi cunoști deja, și stele tu le vei tot da atunci când vei remarca un text bun. Mulțumesc pentru implicita aurie.

Ela

Eu dedic prietenilor sau/si aniversatilor; cind este personal, scriu la personale, cind este taina, nu scriu deloc. Eu am multe sfere transparente, in violet intotdeana este doar spiritual. Ma bucur ca tu ti-ai dat seama ca daca era sa fie ceva ascuns, raminea ascuns. Multumesc.

Virgil, good words, dar Bobadil e inspirația! E un amestec aici din toate cele de tine sesizate (swet, kinky and raffinament), special ales pentru ca poemul să aibă toate aromele, fiindcă Andu le merită, mai ales că e toamnă și fiindcă fără violet nu se poate asculta octombrie. Mulțumesc pentru semne, tu știi mereu unde să le așezi.

Carmen, cum eu ador actele ratate tocmai fiindcă au o semnificație inconștientă, comentariile de mai sus le consider asociate liber și atunci trebuie să recunosc și că îmi place că ești en vogue atunci când îmi lași aici o imagine din Dubrovnik. De unde știai? Hm... Mă pui pe gânduri. ;)

Ela

Întâi o să-l rog pe Bobadil să-și retragă cuvintele adresate lui Andu, pretenașul meu, și-abia apoi voi face o vrajă să trăiescă poemul acesta pe mai departe. ;) Și e o schiță abia, doar o schiță de poem, fără o măsură anume. Inspirația la mine este, din fericire, dar tehnica mă omoară. ;)) Gracias.

Ela

Cele de mine sunt văzute numai de ochii ce știu a mă privi pe mine dincolo de toate cele. Mulțumesc, tu ai cum să auzi vocea.

Ela