Ela Victoria Luca

No, la exigența ta, mon cher, și un singur vers de găsești cât de cât viabil, tot e ceva. Dar, zău, uneori exagerezi.

p.s. - Bazil, revino la numele tău. știi bine de ce. :)

Ela

aici, alt stil. aici, nu știu cât ai citit din paginile mele de jurnal, dar aici mă regăsesc, mă oglindesc, e cumva în stilul mozaicului meu despre \"darius\". mi-a fost greu să las semn. aici e alt dan mihuț, de fapt, nu, e același, care se lasă trăind-scriind acum pe linia afectelor sublimate fin, gânduri poetice răsucind fire de real, fire din sine. îmi place deosebit joaca asta a spiritului. cel mai reușit îmi pare pasajul al doilea. cred că ghearele zâmbetului nu îmi sună armonios aici. și mai cvred că de-odată este corect deodată.
mă bucur că se împletesc paginile, fără a se ști, fără a avea punți în real. când vei citi paginile despre darius, vei înțelege de ce spun acestea toate.

ela

Ehei, Dan cu Mihuț au făcut o schimbare prin modernism, a lăsat deoparte miturile, legendele, istoria, biblia, a intrat brusc într-un cotidian grotesc, pe care îl abordează sarcastic, de la politică și până la tot ce ne fură creierii, vara/iarna, ce mai contează discursul, ninsoarea, când și câinii \"latră afectiv\", când totul e talmeș-balmeș, noroc că a început să adie vântul, paote-i mai spulberă, așa, pe unii, pe alții.
Uimită de schimbarea ta, sper să mă așez pe un pod să privesc și cum îți curg aici apele. Matca te prinde. Dar uneori revino și prin cealaltă, nu știu de ce, acolo te simt clădit ca eu poetic. My opinion, după ce am parcurs agale tot ce ai scris în timp(uri).

Ela

Ioana, mulțumesc pentru cum ai închis ochiul pentru a vedea dincolo de văzutul simplu. Da, periplul tău prin simbolistica ochiului în diferite culturi nu e întâmplător. Și cred că ai și remarcat că este un motiv des întâlnit la mine, e cel mai prețuit, cred. Mă bucură că ai primit această poezie așa, din adânc.

Constantin, pierdute, ele, fiicele fără nașteri s-au închis în ochiul fără urmă de lacrimă, doar lumină curgând, spre creștet. Mulțumesc, ai atins un fir invizibil.

Ela

Ea când adoarme cuvântul, ascultă spiritul său, dinspre iubire sau poate mai sus. Mulțumesc pentru căutare de fină vibrație.

Ela

ok. ar mai fi în rândul 1 Întâlnit, cred că trebuie fără majusculă. Iar pe alocuri aveți cuvinte fără diacritice.
Aici: \"Eu sunt cel mai talentat săritor,știți asta amici?\", spațiu după virgulă.

Ela

conform regulilor de editare:
\"b. Nu se pune spațiu înainte de semnele de punctuație. Se va pune obligatoriu spațiu după fiecare semn de punctuație, cu excepția sfârșitului de paragraf unde se va folosi ENTER.\"
vă rog corectați. mulțumesc.

Ela

Asta e. Nu ți-o plăcut, nu ai perceput mesajul, nu și nu. Da, este despre un bărbat, așa imaginar cum e el. Mulțumită? :) Seacă, asta chiar că mă face să râd.

Știu de ce ai avut rețineri. Așa cum știu că proza nu se naște spontan, de altfel nici poezia nu se naște chiar așa spontan. Cred că merge stoică. Știi de ce? Fiindcă fără o lacrimă, fără să spună cuiva se alătură bine cu stoică. Acel \"fără să îndure\" - aparent paradoxal - implică o revoltă. Implică și nonacceptarea din stoicism. Stoicul nu are de ales, numai el știe cât îndură sau nu îndură. Am inclus aici și economia psihică din omul stoic. El se zbate, interior, chiar dacă e brav. Am scris ani de zile proză. Și încă scriu. Nu aleg la întâmplare cuvintele sau construcțiile sau frazele. Te las să ai rețineri, eu voi continua să scriu, e nevoie ce-i drept să mă întorc mai des la proză. Dar am timp din octombrie.

Ela

Cornelia, că ai vezut aici o alchimie subtilă într-un spațiu reverberant, indiferent că e o poezie și nu o viață. :)

Gheorghe, ai sesizat bine: am ce am de la o vreme cu materia, corpul, le iau iar la palpat, la simțit, le transced, mă reîntorc, altfel, în ele, să retrăiesc, să adun alte senzații. Îmi dau seama acum după suferințe corporale că este și ea, întruparea, de purtat, de iubit așa, simplu, așa cum iubim spiritul. Da, mâna, ochiul, clavicula, glezna, genunchiul... Noi, întregi. MUlțam.

Ioan, tu ai mers pe firul metafizic, ai spiralat sensurile, mai aproape-departe fiind alături de cele îngemănate firesc, în alb. Mulțumesc.

Uln, de te umbrești, eu îți voi fi umbra umbrelor, și atunci veii descoperi iar omul. :) Mulțam.

Livia, nu pot să întrec, nu vreau, nu mi-e în fire, nu sunt competitivă. Nici măcar cu mine însămi. Eu sunt o rătăcitoare, o risipitoare, o aducere a firii în matcă, poezia fiindu-mi unul dintre sensuri. Mulțumesc, nu știu dacă vor dori, nu știu, să apară fără el. :)

Ela

Da, chiar e ceva patetic în acel răvășit de durere, dar și real. O să văd cum îl desiropez, dacă pot spune așa. Cu zdupeșă, tare mult m-a amuzat când l-am auzit și eu prin Porumbacu de sus prin copilărie. Așa li se spune femeilor durdulii, trupeșe, grăsune, dolofane, prin unele regiuni. Mie atât mi-o plăcut cum sună și așa de bine se potrivește personajului și așa de spontan mi-o apărut în minte, că nu l-am putut evita. E bine că am reușit să las siropul mult înapoi. Mai ales într-un text ca acesta, unde capcana sentimentală e așa de aproape. Fulga zici? No, amu, m-ai pus pe gânduri. :)
Mulțam fain.

Ela

Daniela, de astăzi ai nivel de acces 50. Te rog citește regulile pentru detalii activitate site. Așteptăm în continuare texte, comentarii. Activitatea ta aici a debutat bine.

Ela

vă rog și eu, conform regulamentului, să corectați versul cu majuscule. În regulament se precizează că nu se acceptă cuvinte sau fraze scrise în întregime cu majuscule în text. Mulțumesc.

Danielă-Florină, apoi așa cum ne învârtim, în orice sens, dreaptă sa stângă răsucire, spre noapte-zi sau orice polare, răsar din noi spirale, de culori, de sunete, de fire nevăzute. Și de aceea tu mă \"auzi\". Mulțumesc.

Nicoleta, mulțumesc mult pentru că ai rămas așa, înfășurată în versuri, ca într-un cocon, acum ești fluture, nu-i așa?

Ioana, nu am scris deloc în această poezie te aici, doar să/o/îl iubesc. Când va fi acel \"te\", se va vedea limpede și nu va fi mai mult de o dată. :) Da, a curs așa, din centrul meu, fără să opresc nimic. Am lăsat izvorul. Mulțumesc pentru asta celor care m-au încurajat în ultimele săptămâni să mă dezvălui; tu ești printre ei.


Ela

Cornelia, tălpile sufletului nu ostenesc, merg așa, din loc în loc, se duc peste toate văile, ating fiecare om, măcar în gând,a colo unde neputința etse mai suportabilă decât în corp. Mulțumesc.

Miruna, și eu mă bucur că ai lăsat semn aici, printre rânduri despre clipe de moarte-clipe de viață, atât cât au fost scrise, așa, în monologul acesta masculin, atât cât am putut eu masculiniza un discurs. Mulțumesc, mult.

Ela

Danielă, mă bucură prezența ta și aici, în spațiul virtual și știi bine că aici e sentiment, trăire, așa, în stare pură. Mulțumesc pentru semn, bun venit. :)

Cornelia, din același ocean născuți, dinspre părinți învățătură de viață, de moarte primind, în același ocean ne întoarcem, în timpul nostru atât cât ne este, traversăm mistere. Mulțam mult.

Silvia, eu sunt eu și când scriu așa, cu metafore, simboluri; nu le caut, ele îmi vin pur și simplu, curg, fluid, așa, într-un dans; cine m-a văzut în timp ce scriam, știe; știe bine cu câtă lejeritate și cu câtă spontaneitate scriu. Chiar și textele ermetice. Nu caut să impresionez, Silvia, din păcate simplitatea mea uneori nu se observă. Iar ce pare din afară căutare și aiurea, aici, în mine e curgător, e firesc. Aici, da, am preferat să apar simplu, eu cu mine, fără să mă mai închid în figuri de stil. Să vin eu. La 13 ani mi s-a spus că vorbesc ca din cărți. Acum prefer să mi se spună că vorbesc din mine. Mulțumesc pentruă că mă vezi și așa, simplu frumoasă.

Emilian, da, nu s-a dorit nimic complicat. Complexitatea a fost deja străbătută în fazele de dinaintea așternerii pe hârtie. Aici e glasul meu, de-acolo, din adâncul acela abia vizibil. Foarte rar mă pot lăsa așa lumii, fiindcă știu bine riscul. Mulțumesc pentru că ești cu sufletul pe aceeași undă, de atâtea ori.

Alex, mă bucură trecerea ta. Nu știu dacă e concluzivă acea strofă. E scrisă despre tata. Rareori am scris despre el și rămânearea mea lângă el. Și ultimele două versuri sunt o realitate la care aștept să ajung. Dacă voi ajunge vreodată. Mulțam pentru citirea din subtil.

Dana, dacă această simplitate îți este pe suflet și o poți cuprinde cu totul, pentru mine este îndeajuns, îndeajuns pentru o vreme grea. Mulțumesc.

Anana, mă bucură revenirea ta, am avut la un moment dat impresia că ai perceput altceva din mine, deformat, e bine că ai văzut cum iubesc, așa am învățat.

Ramona, când vei înceta să vezi în tot ce scriu bărbați, draga mea? Când vei înțelege că eu pe spații virtuale nu scriu lucruri așa, la întâmplare? Cum Dumnezeu vezi tu aici \"bărbații mei\" (ce plural oribil lași tu aici mereu, ce departe de adevăr ești, dar stai acolo, poate că îți place așa, în trivial, mie nu), când vezi limpede că cei trei care m-au învățat sunt: mama tatălui (bunica paternă), mama și tatăl. Dar dacă vrei tu să fabulezi mai departe, fabulează. Nu ești singura, iar viața mea oricum rămâne viața mea. E simplu. :)

Ela

no, amu, așa-i în viață
când iubirea te învață
nu îți vinde tăt secretu\'
și te prinde-n laț șiretu\'

apăi tu îl drăgostești
de te dor și șalele
și când să te dumirești
o iubit pe altele


no, nea Genule, de muuultă vrme nu m-ai mai mângâiat mătălică cu așa o învățăt-ură de epi-d-ramă. că merit și io uneori, nu?

mulțam fain, mi-oi dat de râs, că de altele îs sătulăăă cât pt un veac întreg.

Ioana, se poate spune aproape invizibil, se poate din ce în ce mai invizibil, se poate spune, mai ales aici. Și cu aceeași suavitate se poate spune și ce este dur, atunci când cineva mărșăluiește triumfal peste tine. Mulțam, mult.

Bodogănel, am râs deja 3 zile, de câte ori am avut câte o secundă să deschid această pagină. Minute deja nu mai pot avea. Dar e bună și-o clipă, așa mică-micuță, ca o chestie de furnicuță. Bună zău contra, tare aș mai mărșălui odată funebru prin poezie, ca să râd la final. :) Mulțam fain.

Felix, voi răspunde la \"provocări\", fiindcă știu că mă provoci exact în secunda când pot pune în faptă, în scris, am doar câteva rețineri în a trece prin cotidian - trece el prea dur prin mine în ultimul timp. Și - secret - eu când mă enervez nu zic nimic. Aici eram doar ternă. Nu știu zău de ce îmi spunea un amic (care sper să mai fie amic) că sunt regina culorilor, s-au cam șters sau mi-am pierdut coroana.

Iris, cred că au trecut luni de când nu am semnul tău. Cotidianul este și aici, da, în această poezie, destul de mascat, destul de voalat. Cu aspra lui amprentă, cu mulea și nelumea lui. Este, ai privit bine dincolo de jocul apelor. Mulțumesc, mai aruncă uneori din cenușă. :)


Camelia, ehei, este foc, este și metal, este ceva din fiecare element, este cumva altă voce. Nu știu cât va mai fi așa. Vom vedea împreună. Mulțumesc.

Mădălinica, este un fel de discurs cu breșe, metaforele au o turnură spre concret, sunt mai aproape de fiecare, sunt mai în dialog cu celălalt, după ce ai purtat dialogul cu tine. Da, așa este finalul, un îndemn. Să vedem cum plouă în fiecare din noi și mai ales cu ce. Mulțam mult.

Robert, da, este o coborâre în sine, spre înălțarea în Sine, este o deschidere spre ceilalți, după o centrare, o ghemuire înăuntru, în centrum; este așa cum ai rostit; mă întreb mereu cum de vezi totul atât de limpede, ca și cum aș vorbi exact din tine. :) Nu știi ce mult înseamnă să poți fi poetic în centrul măcar al unui om. Recunoștința mea pentru stilul comentariilor tale.

Ela

Teodor, fiindcă ai ascultat strigătul; Uln, pentru cum simți dincolo de cuvinte trăitul în (ne)firescul său; Lidia, fiindcă știi că atunci când doare nu pot rosti nimic, nu am cuvinte; Val, fiindcă rabzi absența mea, puțini o pot face, mulțumesc; Felix, pentru că ești acolo unde este necesar să fii și cu rost, întotdeauna - gracias.

Ela

Traian, tu ai sesizat aici diferența între câinele de la început și cel din finalul poeziei. Sunt cele două fețe, cele două chipuri ale aceluiaș. Nu mai pot hrăni câinele păzitor, fiindcă sunt deja trup deformat. Și are rost prezența lui, fiindcă nicio simbioză nu este perfectă. Rămân întotdeauna inter-spații diferite. Mulțam pentru căutările printre sensuri.

Robert, comentariul tău, detaliat, cu principalele chei de interpretare, mergând spre definirea imaginii autorului din oglinda poeziei scrise este pentru mine impresionant, fiindcă mă atinge ori de câte ori cinvea care nu mă cunoaște mă poate recunoaște. Ai surprins fin și calmul existențial care nu este decât subtil lăsat aici vederii. Mulțumesc tare mult, ești un bun cititor-văzător.

Ela