ultima poartă spre Lhasa

aici vom intra, darius. eu mă voi lăsa rugului. sunt oricum cenușa ta, fiecare întâmplare arsă în timpuri ce s-a transformat în femeia aceasta cu ochi văzători.

am urmat un drum. am înghițit materia dură a pierderilor, am înțeles cum își transformă lent moartea chipul în dragoste, în viață, în poemul-copil.

am știut să îți dau corp, darius, din cele mai fragile spre cele mai înalte simțăminte, așa cum mi-au înlănțuit prin sângele lor karmic ai meii, înțelepții. nu îi cunoști, nu i-ai aflat, doar îi simți uneori lângă umeri când eu îți vorbesc despre adorație și devoțiune, așa, cu privirea plecată.

mă ignori adesea. mă uiți în afara ta. fiindcă știi că eu aștept iluminarea, eu am răbdarea să trec peste vedeniile fără înțeles, prin lighioanele care sapă în tine labirinturi, știi că adun în mine orice neființă.

așa te port, darius, fără să îmi înnod pașii de oamenii-ruine, fără să las nimic să mă abată de pe cale. uneori nu ești cu mine, încătușat în experiențele tale umane, în suprafața aceasta firească a neîntâmplării.

simplă și fără contur, îți trec printre închipuiri, de demult. nu vei ști cum iubesc. nu vei ști decât până la poarta solară.

vor fi cioburi din mine peste toată viața ta. atât vei vedea, câteva reflectări. nu vei putea atinge acest totum, este dincolo de percepție, de simțire, de conștiință.

respirația ta mă va absorbi când îți vei pierde sinele, regăsindu-l pe un alt prag al templului. acolo genitivul originii îți va deschide timpul dragostei-fără-iluzie.

și ochiul meu ascuns îți va dezvălui ieșirea din lume, începutul de pe urmă. privește-mă, darius, mereu va fi ultima oară.

așa vei fi fiind în Lhasa.


the end



***
foto: Barkokali, the old west gate of Lhasa

***
for d, with all my spirit and soul
24 aprilie 2007, ora 24.00