nordul tăcerilor tale

\"tac rotund\"...așteptând o secantă...

Cu bine
MA

MA am scris despre marea tăcere, acolo unde îngemănarea în cer este totul. Mulțumesc, matematica o las celor ce o cunosc, cât despre suflet... cât suflet.

Ela

amintește-mi cum deschideam
într-un ritual intim
cercuri pereche

foarte frumos.

E într-adevăr o întâlnire în alb a cercurilor albastre, de soartă, karmic tăinuite. Mulțumesc pentru figurarea cuvintelor.

Ela

Imperecheate orizontal, cele doua cercuri sugereaza infinitul. Mersul inegal, desprins este atunci o promisiune definitiva.

asimetria personalităților, unde umbrele \"în urma luminii\" (ce facem cu iubirea după...!) capătă ființă de sine, independentă; pauza dintre secunde o ascultă doar unul dintre noi, celălalt așteaptă zbaterea iminentă - ecoul, ecoul, iată ce facem cu iubirea după...!
Tăcere rotundă (împlinită), precum masa lui Arthur unde aproape întotdeauna, un cavaler lipsește. Misticism?! Nordul tăcerii tale este ca un arbore celtic, apoi îți face de busolă, busolă a cărui ac nu are săgeată ci țurțuri.
Tac supusă precum o femeie căreia îi place să fie femeie.
Aștept irisul să-mi dezghețe ecoul!

Ramona, eram să inventez un joc de cuvinte citind comentariul tău, și uite că o fac: infininește-mă, i-ar spune ea. Semnul meu că îți mulțumesc pentru vederea pe verticală.

Valeriu, ei da, mi-ai decriptat legenda, este în Broceliande peregrinarea mea adesea, este Graalul. Da, este o busolă care îngheață timpul în țurțuri, este și lemn de arbore celtic. M-ai impresionat, fiindcă aici reperele erau bine ascunse, ceea ce înseamnă că știi, poți vedea. Gracias...

Ela

\" \"
iată ce-i lipsește comentariului meu de mai sus, scuze.

desigur, infinește-mă. M-am bâlbâit la scrierea jocului inventat. :)

“Mersul tău se desprinde inegal de mine”, “tu” te îndrepți spre “nordul tăcerilor tale”, “eu” spre sudul îndoielilor, parcurs “punct cu punct în urma luminii”.
“Ecoul trecerii mele prin tine” transmite iubirea dintr-o ființă în alta într-o unire completă și într-o tăcere “rotundă”.
“Într-un ritual intim” , cercurile care roteau existența noastră se ating în punctul iubirii, acolo unde timpul nu există și suferința este sublimată în voluptate.

mi-a plăcut în mod deosebit:
\"tac rotund
nu mai caut vocale după imparitatea
oamenilor fugari\"
frumos.

Ingadui raspuns?

Matematici de-aripe

rotunde cercuri rotocoale
pe traiectul timpului
noduri si semne
rasar pe zenitul dintre noi
adus de ape
curcubeul murmura ecou
nu mai stim unde
ne-am lasat sferele
in spatele retinei
resadeste-mi copacilor muschiul

am sa-ti scriu o maxima a lui Ausonius(despre care nu am prea invatat la scoala) si anume \" Cel ce nu stie sa taca nu va sti nici sa vorbeasca\"

cu mult drag,
Tedi

Răzvan, întâlnirea în punctul iubirii, deschizătoare de rotund, acolo unde nimic din tăcere nu se aude decât vibrând. Mulțumesc, ai esențializat.

Carina, tu care asculți viorile sufletelor, cum să nu auzi aici o altă melodie, cea autentică, cea fără finitudine? Mulțumesc.

Miruna, da, sunt noduri și semne, rotocoale-n spirale, timpri interferând, îngemănări. Mulțumesc, uneori lași versului oglindă.

Ela

Amintirile se nasc in sud, traiesc oriunde si mor in nord… devorandu-ne anii cu spatii si trupuri. Din aceasta migratie se ridica o statornicie (ca o ceata dulce-amara): iluzia.
E trist sa mori rastignit pe un sarut…numele sa taca, sa nu spuna nimic, sa te ingroape-n frunzele uitate peste cer. Sa vezi lumina, raza cu raza, si s-o intelegi de-abia la urma, cand Dumnezeu deja s-a plictisit de noi si acopera totul cu smoala.
Am fost acolo unde „mersul tău se desprinde inegal de mine” si am inteles ca sunt un singur ochi pentru trupul nascut, ca sunt o singura casa pentru interioare de lut. Am platit un cuvant si cineva m-a chemat…cine ma putea chema intr-o chemare dincolo de chemarile mele? Oare, timpul trecut prin ecoul dat prezentului si intorcandu-ma din drum, sa ma indrept spre viitor?
„ca si cum m-ai parcurge punct cu punct / in urma luminii” si in orice secunda ai mai fi un timp intors, te-ai ridica sa-mi mai spui un vers…

daca as transforma gandurile intr-un calaret in ploaie, atunci m-as uda din cuvinte si as deveni un parau curgand oriunde, liber, intre doua maluri, mereu in fata, spre un ocean de litere asezate cu suflet. Si as uita de pietrele lepadate si sparte… si n-as mai fi potop si nici seceta n-as fi… ci doar as curge intre doua maluri; sunt doar dimensiunea pe care o pot vedea cu ochii… sunt doar lumea pe care o traiesc cu valul si cu trupul… sunt doar un singur vis, unul singur, pe care-l apar cu spiritul… si cand te gandesti ca suntem „despartiti de aceleasi secante” poti rosti taceri… sau te poti intoarce, intr-o alta chemare, „in noaptea aceea’ in care „ dansam infinit / aproape transfigurati / de cantecul secundelor”… sau poti uita, necreionat, desenul unor cuvinte inchise, intr-o surdina de pasare vizibila ca un ecou… ecoul ramas in urma „trecerii mele prin tine / trecerii tale prin alt timp”.

Ultima tacere implinita a fost una rotunda, ca o forma normala, intr-o lume reala, unde ‚nu mai caut vocale dupa imparitatea / oamenilor fugari’… caci ii vad doar plecand si uit ca i-am vazut venind, adulmecandu-ma, iubindu-ma…

„inuendo / si pastelul uni nord promis”… si taram… si dimensiuni provocate impreuna…

amintirile se nasc in sud, „intr-un ritual intim”, unul langa calalalt, unicorn si potop, ca niste „cercuri pereche”…traind oriunde, privindu-se, deformandu-se, transformandu-se pana „cand nu mai vedem irisul”… iar cand totul moare in nord, inghetam… devorandu-ne anii cu spatii si trupuri.

amintirile se nasc indiferent de timp. indiferent de punctele cardinale. uneori eu și sudul avem alte meridiane. alteori nu știu cum se aleg întâmplările și de ce. și, într-o zi, ceea ce este tăcere capătă sens dincolo de memorie, dincolo de păienjenișul acesta al nostru, cel în care se amestecă până la transparență trecutuldinprezentulviitorului, rotundul fiind și el o simplă percepție, fiind doar sentimentul nostru că, dacă dăm un contur, ne putem regăsi, fie și iubind. sau nu. mulțumesc, atâtea întâmplări și numai un timp Pascal ce ne este dat să trăim, Luminos.

Ela

Uneori mă uimesc valurile și reverberările din oameni, am văzut acum și gândul tău de seară, copil frumos. Un adevăr nu poate fi tăgăduit - nicio tăcere nu poate fi esențial vorbită, așa cum nicio vorbă nu poate fi născută decât din tăcerea ei mamă. Mulțumesc, mă iartă pentru nevedere.

Ela