Iarna Sabinelor

a bătut ora de santal a focului alb
nădusind câmpiile în galopul cailor fără potcoave
e târziu plânsul anemonelor
în dansul lupilor decojiți
de năravul iubirii

ieri, iar am simțit o adiere de zmeu
răzvratindu-se împotriva ninsorii
fir de poveste,
dă-ne de veste,
cine-I străinul înfrigurat care bate la usă
este marele dac sau împaratul roman ?

hai să sfârșim acest colind fără lacrimă
să facem pod din cuvinte fără întoarcere
un cerc...

Nu am pretentia ca stiu istorie, dar rapirea aia se termina cu focuri de arificii si ospat,la foc rosu. De ce ai schimbat culorile?

Carmen, eu nefiind Sabină, eu nefiind femeia răpită, rămân cea cu focurile albe, fiindă așa este povestea mea aici. Iar străinul rămâne înfrigurat, își poartă colindul mai departe, pe urma lăsată de reni. Să facem un cerc din pătratul fărădeîntoarcere.

Ela

daca albul nu ar rupe din mine nu as putea privi galopul ca pe un transfer din sufletul unui viu intr-o mare de neviu, acolo unde solitudinea se faca sora cu pustiul. dar renii sunt acolo.. fuga noastra spre taramurile imposibile. vino straine de departe ochii nu pot privi atat de adanc.

Transferul viului în neviu se face în venirea timpului, dând renilor sania inimii. Cel ce poate primi rămâne, cel ce nu știe veni, este nevenitul. Ochii privesc înalt. Solitudinea este doar o firească întâmplare a ființei. Nepustie, desigur. Pentru asta trebuie să fii mai luminos ca oricând, ca orice foc. Ai lăsat iar un vers în finalul comentariului. Aștept să îl faci poem.

Ela

Mi-e iernat sufletul și visez la artificii, pe sania inimii trece iluzoriu un răspândac de daruri, Și ce înfrigurare Doamne e în noi când se îndepărtează caluții soarelui și nici focul nu mai atinge inimile în iarnă. Dar uite, în acea dumbravă, flăcări albe ard resturi de timp și luminează cumva omul cel bun.
Mulțumesc, Linea, că te-ai așezat pe buturuga de brad și ai desprins o stea din cerul nins, pentru mine. Tu să(-mi) rămâi, da, întorcând mereu cuvintele?

Ela

...dragă Ela,știi,...sau vei ști,că nu sunt cârcotaș.Nu vreau deloc să jignesc sau să rănesc,nici nu aș reuși.Mi-a placut poemul tău:\"și dansez nesfârșit cu imprudența de a te fi trait/într-un timp decojit...\"este o mică mostră din ce mi-a bucurat gândul.Am ținut cont de părerea ta și îți mulțumesc...addolorando am retras-o pentru preschimbări.Ce vroiam să îți spun...\"pumnii soarelui\" și \"sania inimii\", aceste construcții genitivale, deși inedite prin alăturare,suferă de același gen de construcție.(îți spuneam eu:\"farul speranței\", \"portul iubirii\",\"gândul arborilor\"...vezi,asta cu gândul \"parcă\" ar merge,dar nu!)Eu aș păstra ideea (sania inimii,pumnii soarelui) dar aș schimba ligamentarea.Poate iar spun prostii,ăsta sunt eu.Ca un exemplu...,pentru a nu fi considerat deplasat,în loc de \"sania inimii\"...\"sania preferată arterelor tale\"(recunosc,nu aș pune asta,încercam doar să asertez).Cu aceeași savoare de lectură a ceea ce scrii,...și sinceritate.

Ela, poemul asta are un Paunescu mic si ciudat prin el. Cred ca vine de la \"focul alb\" sau de la \"colind fara lacrima\" sau poate chiar de la \"cerurile ninse\" sau de la... mai termina Bobadile ca ti se usuca cerneala ! :-)
\"Neinseuat\" e un cuvant greoi si urat, desi exprima ceva, dar \"caii liberi fara sa\" tot a lu\'... hm.. ma rog, am zis ca termin, suna mai bine.
In rest (ca sa fiu mai exact restul este \"nici copiii nu au atâtea iluzii
cum am eu când deschid ușa
unui străin\" - fara \"infrigurat\" ca nu-mi place ideea, si fara \"prima oara\" ca a doua oara ar fi deja alta chestie, poate ca vorbim de alte indeletniciri :-) suna OK.
Bobadil.

Paul, nu știu cums e face dar așa simt eu înfăurarea aceea de parfum în pumni soarelui și așa văd eu sania aia a inimii hoinărind. O fi binie, o fi rău, acum zău nu văd de modificat. La următoarea, că doar iarna abia a început. Rămân prudentă. :) Citind.

Andu, o referență. Dreptate ai avut cu neînșeuat că sună rău, dar mie mi-o plăcut bade mai mult, la orele de echitație, când nu avea șa căluțul acela. Și cu \"prima oară\" ai cumva dreptate, dar sensul era bun, căci zău prima oară îmi fac iluzii, după ce deschid ușa, se duc majoritatea. Însă nu pot să nu schimb, fiindcă nimeni nu apare direct din \"a doua\", deși, qui sait? iar în ce privește Păunescu, ei hai, să nu vorbim de ceea ce nu este. Aseară ascultam Garou și citeam Oscar Wilde. Iar aici cuvintele sunt un pic înșelătoare, cred că deja ai văzut asta. Cât despre înfrigurat, și aici reverență. Pâi dacă tot vorbeam de așa iarnă și de zăpezi, evident era frig. Așa că l-am scos din vers. ;)
Una peste alta, uite că simți parfumul de anemone, iarna-n pumnișorii mei fărădesoare. Mulțumesc.
Ela

Ninge azi faradetine si faradezapada si faraalb si stai sa vezi ce mai urmeaza! colinduri fara lacrima, reni fara de cai, focuri fara flacari. Dar asculta, strainul ce bate in usa e un soi de sol(dat) cu ranita plina de cuvinte cu intoarcere spre bine, spre tine.

Cele fărădealb se fac parfum și, evaporându-se, îți rămâne o întâmplare de iarnă. Sau așa este tabloul imaginar acum, înainte de un sf. Nicolae. Și soldat cu ranița, spui tu. Ei, de unde să știu, va trebui să-mi imaginez. Altădată. Acum doar privesc spre reni. Mulțumesc, mă bucură că ai atins anemonele.

Ela