Loqui

Dora, ma tot intrebam de la o vreme unde te-ai refugiat (ma gandesc: s-ar putea sa nu-ti placa acest cuvant, dar mi-l asum), acum, aici, inteleg, si parca a crescut un fel de umbra peste si intre cuvinte, si nu as vrea sa spun mai mult decat ca eu vad o cautare, dar o altfel de cautare decat cele de pana acum, nu numai in sens, nu numai in asezare, ci si in tacerile in asteptare, in \"cerdacul\" cuvintelor (ma bantuie imaginea aceasta de azi-dimineata de cand am citit poezia).
Dar astept culesul si vinul dupa prima fierbere, Dora, zdrobit poate chiar si cu palmele... Sunt convinsa ca va veni, iar mustul lasa-l celor fara de soarta. si fara de spatii.

Mi-e un dor de intelepciune simpla, ca atunci cind, odinioara,, nu exista decit seva cuvintelor si a trairilor, cind lumea nu avea iz de rautati sau cruzimi gratuite. Mi-e un dor intens de frumos ca arta si viata, ca ot. Atit. Acolo m-am refugiat, in acel cerdac, ai dreptate. Nu ma supar decit pe cei ce isi ucid viata in palme si mint ca traiesc. Poezia este uneori incercare, alte ori simpla respiratie. Rareori este Poezie.
Ma bucura reintoarcerea ta in acest loc cuvintat.

Drag, D

Dora,

Si eu am citit poemul tau de dimineata, l-am citit si l-am recitit din nou acum. Din nou imi vine sa-l citesc si sa-l recitesc... Este ca o taina, o destainuie cu multe sensuri, mereu ma face sa ma gandesc la alte si alte lucruri.
Am retinut - punctele, punctele... care sunt atat de apropiate, mascate in atea si atatea nuante, transformate intr-o amintire a suflului adunat în priveghi.
O mie de invartiri in acelasi sens, o locuire in cuvant, in aripa timpului in care adapostesti o noapte ca un joc, jocul de-a spiritul care are mereu acelasi final între spațiile fără cuvinte.

Las si eu un spatiu aici, Dora, un spatiu mult mai mare decat ti-l poti imagina si trec mai departe spre locuinta in care nu mai este nevoie de cuvinte.


Madim - intre spatiile fara cuvinte

Puncte puncte in orb fara intoarcere, in priveghi. Aici ai desprins un sens atit de ascuns, incit ma mira aceasta fina perceptie a tainelor de dincolo de amintirea suflului. Jocul spiritului are acelasi final, oriunde am fi, intre cuvinte, intre spatii, fara spatii. Fiecaruia uneori ni \"se arată la fiecare hotar aceeași cucuvea\".
Iti multumesc. Ai ascultat iesirea din cuvinte. Loqui.

D, D

Ela,
Se spune ca omul este deopotriva cel ce trebuie salvat si salvatorul, si singurul copac cu adevart VIU este cel interior. Nu inteleg cine este cel ce poate trece fara de soarta si nici cum poate sfarsi cuvantul lasat intre locuri in spatii fara cuvinte?
Din cate stiu eu- priveghiul, este un prilej de cuvinte adunate in rugaciune pentru a smulge noptii lumina si oricat de impovarata de suferinta este fiinta tot poarta in ea leacul imortalitatii.

Se spune ca omul este deopotriva cel ce trebuie salvat si salvatorul, si singurul copac cu adevart VIU este cel interior. Nu inteleg insa cine este cel ce poate trece fara de soarta si nici cum poate sfarsi cuvantul lasat intre locuri in spatii fara cuvinte?
Din cate stiu eu- priveghiul, este un prilej de cuvinte adunate in rugaciune pentru a smulge noptii lumina si oricat de impovarata de suferinta este fiinta tot poarta in ea leacul imortalitatii.

Viul copac, asa ca un cedru, este cel salvator si salvat, jumatate inalt, asa cit veverita-soare sa il poata inviora si in noptile de priveghi, da, prilej de cuvinte adunate in rugaciune.
Multumesc, Carmen, nu treci niicodata pe linga ce este aici tainic decit cu o fina discretie. Ma bucur sa te gasesc.

Drag, D