Invisible

Ființe vii cu suflete moarte ,
ființe moarte cu suflete
vii-prin gâdurile bune, ce mereu vor dâinui.
\"am înțeles că nu sunt margini
uneori doar moarte prin respirație
ni se vorbesc palmele în trecut
vin așa ca o cruce frântă
nici măcar dricul vieții
apoi nu se mai știe
cine pe cine privește
de unde și de niciunde
mai departe de viitorul simțit
ca-ntr-o carte de pământ\"

Frumos - asta e șansa poeziei - prinsă disoluția, pierderea, trecerea pe nesimțite din viață, confuzia delicată din a fi nemaifiind:

mai departe de viitorul simțit
este numai tăcerea inspirării
într-o sufocantă expirare
a vieții din viață

Erika, e aici un sens dat mortii, e ca si cum ceva ce ne face sa nu fim, ceva ce ne face sa fim si ceva ce am fi fost fiind si fi-vom se contopesc la un moment dat si capata alte dimensiuni ale spiritului. Aici nu este tristete, tu stii.


Corneliu, ai luat din poezioară ultimele frânturi care dau de fapt esența a ceea ce este dincolo de timpii măsurabili. Cred că poți trece pragurile spre acolo unde spiritele neostoite se rotesc. Mulțumesc mult.

Drag, Ela

O perindare prin \"dincolo\". Acel dincolo care este și trecere, și increat, și trecut, și moarte, și viață, și necunoscut,și frumusețe și altceva... Văd termeni antinomici cumva (ceață-coagulat, a nu fi-fiind, dric-viață, inspirare-expirare). Intangibilul este peste tot, și în fiecare clipă de \"real\" există o atingere de altceva, de altundeva, de ...nicăieri.

Miruna, ai luat esentele pe rind, picatura cu picatura, le-ai trecut prin tine...Si fiindca le simti, inseamna ca este ceva de dincoace, de oriunde ce va fi fost fiind. Oare daca privim dinspre o parte spre alta lumile, nu au aceeasi inspiralare? Invizibil si vizibil, totodata.

Drag, Ela

am inteles ca nu sunt invisibil
ca uneori ma mai vede lumea cum respir
si imi dau o palma peste spate
vorbindu-mi despre trecuturi glorioase
ca intr-un manual de istorie
abia atins de obsesia de a fi fiind
azi- maine un bunic simpatic
ca si cum zilele ar fi inghitit brusc
toata maturitatea mea colturoasa

am inteles ca nu sunt nemuritor
nici macar varste matusalemice nu sunt
printre degete parca-mi picura vin
asa ca dintr-o boaba franta de strugure
nici macar prietenii mei
nu mai stiu
cine pe cine privesc
cand ma uit la ei pierdut
gandindu-ma la un viitor simtit dar netrait
sparg tacerea prin inspirarea mea lacoma
intr-o sufocanta expirare
a vietii de bunic inspirat cand ma joc cu nepotii
dar expirat si conservator in gandire

Bodoganelule io-te ca am ris si cu lacrimi azi, e drept ca e o zi destul de strange dear, because... all kind of situations... Uf uf. Dra io-te frate ca te-ai pus pe imagini de future loin, ca cel proche nu prea te lasa cu copii in brate, deja vezi nepotii si ti s-a expirat termenul de valabilitate a unor niveluri de trai. Eh, maica, lasa, stai blind deocamdata, creste nivelul apelor, unele se rup, alte dau nasteri, altele duc poduri si oameni la vale. ce soarta au zilele noastre toate. Intelegi ca uneori nu sunt margini, ci doar oameni marginiti. :)))
Multam, ca de acolo de la nordul hartii, de pe marginea ceea de tarisoara, inca imi mai trimiti risete.

Drag, Ela