anul orbilor

evadăm în cuvinte. singura poartă deschisă, dincolo de care nu ne mai așteptăm. pre-simțim ecoul unei litere, rostită doar pentru a nu muri în noi. în preajma hârtiei, creponăm iluzii, vedenii, fantasme și ne decorăm, cu migală, existența și inexistența. discuri de gând, silogisme, întrebări. scheme de trăire netrăită. fascinația brutală a frazelor, pulsul neperceput, sălbăticia lumilor. și noi, amăgindu-ne, iar și iar, că putem cuprinde totul în pagini. în numele Beznei, ascund în mine Vocea. bolnavă de tăcere, îmbătrânită dinainte de placenta născătoare, voi fi fiind fără cunoaștere și fără îndoială. rămân în Vis. scara lui a. mai înaltă ca oricând. noi, orbii legați unii de ceilalți prin liane de Frig, ducem cuvintele în okeanos. eliberate de trup, reîntoarse în materia primordială, se vor fi însuflețit în alt cord. nu vom afla niciodată Timpul.