jurnal cu mine și dublul neîntâmplat

nu știu ce voi scrie. ascult acum, chiar în secundele acestea, Jacques Brel, avec le temps. coincidență. altă coincidență. fiindcă planam așa, așa cum mi se întâmplă când chem oamenii îndepărtați, planam spre cetate. să îmi aduc ruga pentru timpul acesta vânăt. printre ruine, anul meu nearătat până vara trecută.

m-aș abandona precum acuarela unui pictor. numai să pot reinventa o nuanță sau alta din acest rogvaiv paralel. am o biografie rotundă. aș putea spune vieții \"adieu!\". dar mai am încă de desfășurat spectre. mai am încă de împlinit un edict scris sau nescris. mai sunt adevăruri de revelat. nu întreba pentru ce. și cui folosește. știe El.

cel adormit îmi ascultă poeziile. de aceea le scriu așa cum sunt rostite de el. mă trezesc pe urmă la înțelegerea ce mă retrimite în mine, spre începuturile ultime. acolo, rămân o vreme în ecou, iar când deschid palmele mi se preling liniile unind meridiane.

azi ating pietrele, pe rând, cu mâinile celuilalt. azi avem aceeași voce, eu și mimul meu. eu și dublul meu. azi mă abandonez trecerii lui prin mine. o alchimie mortală. și voi opri simbioza atunci când aerul va deveni plumb. și din plumb voi face eter. nu știu până la ce treaptă. nu știu până în ce timp.

așa păsările de granit vor ști să îmi lase tăcerea și să îmi aleagă dublul din apele ce urcă și coboară.