Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnaljournal

sâmbăta nașterilor

2 min lectură·
Mediu
și acum voi pleca.

nu știu de ce iubesc călătoriile, spațiul acela dintre două destinații, sentimentul desprinderii, să fiu mereu entre-deux, ca și cum aș avea numai poduri între țărmuri. cred că nu pot sta într-un loc, deși atunci când ajung îmi găsesc un locus vivendi în mine, oriunde m-aș afla, în orice decor exterior. poate că într-un fel nu plec niciodată din mine însămi, oricât de mult m-aș lăsa în expansiune, un fir mă păstrează aici, în acest spațiu modest, simplu, între granițele unui sine, fără de care m-aș pierde, nici măcar nu aș muri.

mi-e dor de oamenii mei. ei se știu, le-am atins înlăuntrul, așezându-mă-n inimă, ca-ntr-o iesle. mi-e dor de ei și ei știu, mă aud, mă simt venind, simt acel parfum de iasomie, vanilie și busuioc.

poate că mi-am uitat în ei fragmente din destin, ne compunem unul din celălalt, mozaicuri karmice, cântați de Domnul la marginea oricărui cer. poate că am pășit împreună pe lângă arborele de lapte, am împărțit aceleași stele cândva. Dumnezeu știe. noi avem doar simple percepții, adesea iluzii, rareori certitudini. atât de rar încât atunci când le simți în tine, taci înalt, taci smerit, taci fără să perturbi armonia din preajma-ți.

voi lua cu mine oamenii mei. îi voi duce pe același țărm. de unde am plecat cândva cu toții - marea...

și acum voi pleca.



\"Image
074944
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
226
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “sâmbăta nașterilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/jurnal/178681/sambata-nasterilor

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@antonina-maudiereAM
antonina maudiere
datorita poeziei tale mi s-a deschis in spirit o noua perceptie despre lumea metaforelor.ai poezia in oase si esti sublima cind o nasti.
0
@ela-victoria-lucaEL
Ela Victoria Luca
Când mi se comunică un preamult, amuțesc. Mulțumesc pentru impresia ta, eu am în mine mult, foarte mult de lucru. Și încă foarte mult de învățat, de asimilat, de mers pe drumul înțelepciunii și al creației.
Paște Ferice!

Ela
0
@c-octavian-sCS
C. Octavian S
...poate mi-am uitat in ei fragmente din destin...,oricat atunci cand le simti in tine, taci inalt,taci smerit,taci far sa perturbi armonia din preajma-ti.Dumnezeu stie, noi avem doar simple perceptii, adesea iluzii...,
si acum voi pleca.
cu deosebit respect am citit si recitit si fie ca \"simbata nasterilor\" sa fie permanent.
gand bun, si Sarbatori Fericite
un Paste cu bucurii,
Octavian
0
@carmen-mihaela-visalonCV
acum,
voi lua cu mine oamenii mei. îi voi duce pe același țărm. de unde am plecat cândva cu toții - marea...
si acum, de dupa acum si dinainte de acum,
vei lua cu tine marea. o vei aduce impachetata-n cuvant, oamenilor tai
intre timp se va mai face o data lumina, si iar intuneric si totusi lumina...
Paste fericit!
0
@laura-cozmaLC
Laura Cozma
Timid, vreau sa las si eu un semn de apreciere. Cred sincer ca sunt mai multi oameni care te iau in ei insisi decat cei pe care ii iei tu in tine. Si asta pentru ca te apreciaza, te citesc si pastreaza versuri, farame din sensibilitatea ta, acolo, intr-un colt de vis, intr-un ungher al sensibilitatii lor.

Sarbatori Fericite unei fiinte pe care mi-o asimilez zilnic din versurile ei!

Cu drag,
Laura



0
@felix-nicolauFN
felix nicolau
Frumoasa formulare - \"mozaicuri karmice\". Inseamna ca ai un PAste inspirat, Ela.
0
@ela-victoria-lucaEL
Ela Victoria Luca
Octavian, inevitabil marcăm destinul celor prin viața cărora trecem, inevitabil purtăm în noi amprentele celor ce ne trec prin viață. Mulțumesc, am primit lumina.

MiCa, am atins marea, am atins astfel vibrând amprenta celor din mine, am transmis mai departe spre a fi luminați. Mulțumesc pentru pescărușii-gând. :)

Laura, de știm să păstrem cu sfințenie urmele celorlalți în noi înșine, atunci uan dintre menirile noastre este împlinită. Măcar una. :) Mulțumesc pentru lumina din gând.

Felix, de ai văzut sensul mozaicului karmic, înseamnă că vezi cu adevărat. Și aici am o simplă confirmare a unor intuiții. Muțumesc pentru aproape-mi.

Ela
0