Jurnal
Apariție (9)
(douăsprezece poeme dinspre violet)
1 min lectură·
Mediu
nu mai doreai decât să plouă peste trupul tău fără întâmplări
la sud adăposteai o colonie de tristeți spre care vapoarele nu mai puteau întinde pânzele
răsăritul era mai întunecat de o despărțire fără cuvinte și fără posibilitatea unei fărâmări în uitare
vestul nu îți mai pre-vestea nici măcar o iluzie
în ceașca de ceai decantai acum ultima esență de iubire
nordul tău era singura evadare dintr-o lume amestecată pestriță fără lostrița sufletului
nu mai doreai decât să se facă scrum soarele fără apusuri fără întoarceri arzânde
să îți fie doar liniștea-ncremenită pe buze ochii fugind dezgoliți pe acoperișul bărbaților
năuciți de o apariție încă neclară dansând aritmic fără nici un menuet de vară
nu mai doreai decât fluidul zilelor prin care să treci fără o mână întinsă spre mângâiere
ploaia numai pe tine te ascultă când îți ridici umbrele crescând în jurul norilor
picură-te-n susul zvâcnirii de aripă a nopții
![\"Image](\"http://i7.photobucket.com/albums/y263/daniela_luca/28-11-200461.jpg\")
Foto: \"Noapte în ploaie cu lună\"
la sud adăposteai o colonie de tristeți spre care vapoarele nu mai puteau întinde pânzele
răsăritul era mai întunecat de o despărțire fără cuvinte și fără posibilitatea unei fărâmări în uitare
vestul nu îți mai pre-vestea nici măcar o iluzie
în ceașca de ceai decantai acum ultima esență de iubire
nordul tău era singura evadare dintr-o lume amestecată pestriță fără lostrița sufletului
nu mai doreai decât să se facă scrum soarele fără apusuri fără întoarceri arzânde
să îți fie doar liniștea-ncremenită pe buze ochii fugind dezgoliți pe acoperișul bărbaților
năuciți de o apariție încă neclară dansând aritmic fără nici un menuet de vară
nu mai doreai decât fluidul zilelor prin care să treci fără o mână întinsă spre mângâiere
ploaia numai pe tine te ascultă când îți ridici umbrele crescând în jurul norilor
picură-te-n susul zvâcnirii de aripă a nopții
Foto: \"Noapte în ploaie cu lună\"
043.594
0
la est adaposteam si posteam ocolonie de furnici mici rasaritul era intunecat si inecat de balariile cuvantului vantului
restul punctelor cardinale nu mai prevestea decat o iluzie de infuzie de iubire
iar singura evadare din lumea asta ingrata era o tigrata birmaneza
nu mai doream decat sa se faca soarele fara raze si faze
sa-mi fie doar miristea incremenita in linistea uscaciunii
naucita de o aparitie de fata morgana, dansand ritmic pe un menuet cochet
nu mai doream decat fluidul care ma lasa sa trec si sa petrec
intr-o mangaiere ce tot cere mana, o data pe saptamana
din zvacnirea de aripa a noptii
ma picuram si ma strecuram printre ploaie