Ecaterina Ștefan

scrii mai dezinvolt aici. dacă s-ar putea modifica acel \"cu_copaci\" pt a evita alaturarea de sunete discordante ar fi foarte ok textul. repetițiile care țin de realitate din strofa 2 nu sustrag atenția cititorului și sunt chiar binevenite din punctul meu de vedere. ultima strofă, versul 2 \"a\" parcă face un nod în retină; era suficient să scrii \"munca lumii reale\" desigur dacă n-ai vrut să zici \"muncă a lumii reale\". pe lîngă realism și momentele rupte din cotidian păstrezi limbajul artistic și asta dizolvă învelișul rigid. nu știu cum alții o văd dar mie mi se pare bună poezia, mi-a plăcut.

am remarcat un real talent în scriitura ta. grav, concentrat, asumat. bine dozată densitatea imaginilor, ritmul ferm, stările categorice. etapizarea vine de la sine. se păstrează firul logic al acțiunulor, eventualităților. nu zic de repere, ele sunt și asta e bine fiind foarte aproape una de alta. pe alocuri zbateri surde și treceri aproape invizibile. oricum apreciez parcurgerea timpurilor-spațiilor și felul de exprimare. te mai citesc cu siguranță.

dacă e să trec peste excesul de \"vreodată\"/ \"vreo\", începutul e bunișor, are tonalitate proprie și convinge prin coeziune chiar dacă-i rupt din cotidian pe alocuri, lucru care nu-mi atrage mie atenția. da, folosești și imagini artistice cu diferite trimiteri, adică expresii puternice oarecum, asta-i dă aromă de poezie însă spre final diluezi, nu spun că te-ndepărtezi de text dar prea treci în reltare de eseu. s-ar putea comprima cumva exprimarea pt păstrarea ideii chiar dacă aceasta nu se aburește tare. și ai grijă la \"ole,oleul ăla\", unde pe lîngă repetiția obositoare le-le-la ar trebui să lași space după virgulă.

ritm ferm. stări, emoții asamblate ermetic. caracterul pregnant al morții.
începutul e scris cu nerv avînd referință și la trupul alungit în prag într-o ipostază inversată acolo dpv al impactului exterior.
prin optica eului liric au trecut de-a lungul timpului mulți oameni, s-au așezat straturi-straturi multe amintiri, de aici și rezistența de a suporta pașii.
scapă puțin prea strident în ultimul vers, strofa 2, \"încă o viață\". poate dacă era \"mai\" în loc de \"mă\" înainte. sau poate este o răsucire dorită de planuri.
urmează strofa cea mai cursivă, înfășurată în sugestia unor trăiri de moment. se simte cadența respirării, un spațiu asumat, reconstruit din imagini concrete fără a insista în explicații.
căderea ceea îmi dă de gîndit, mișcare de undă pe aceeași linie, fără extremități. aici ar fi multe de spus.
trecerea de la un perinfarct la altul nu are același contrast, aceeași inensitate cum este trecerea de la iubire la singurătate. numai dacă se ia în considerație pauza dintre cele două perinfarcte sau dacă-i vorba despre o iubire fără de răspuns.
versul final are o rezonanță senzorială, lasă atmosfera liberă

mi-a plăcut și mie imaginea creată aici. are forță. mai ales că se oferă o pauză de respirație prin simplitate. axez echilibrul între perspectiva asupra ambientului și starea interioară. refugiu în vis care tinde spre meditație.

remarc melodicitatea poemului, acuratețea expresiilor dezvelite din strofa 2 și liniaritatea oglindirii din strofa 3; deasemenea finalul deschis lasă cititorului loc pt cugetare. cred că ar trebui să revezi unele momente precum: \"cu călcîiele\", apoi sună plescăit \"arătându-le teritoriile mele\", adică repetiția asta le-le-le. bună temperarea ritmului și cursivitatea.

plouă iar cu amintiri și vise. da, le păstrăm pe toate în cutia de tinichea. gînduri frumoase care alintă sufletul ai înșiruit aici. o stare de lucru care echivalează cu un zbor în vid, niciodată prăbușire. superbă toamnă, lumină-n frunze și vise de libertate. desigur nu se poate trece fără a ne opri la \"ieri începuse cu soarele dimineții de pe plaja cu suflet, ajungând pe scara serii în lapoviță și ninsoare\" - o trecere delicată prin capriciile timplui. sentimente curate izvorîte dintr-un suflet sincer care dincolo de realitățile existențiale gustă zilnic din fericire.

Ioan,
unui comentariu rotund, în așteptarea ploilor tale răspund cu un peisaj (cu frunze, ploi și îngeri...)

primiți și felicitările mele. eveniment mare, o să mă strădui să nu lipsesc.
aici, în poezie.ro ați reușit să-mi cuceriți atenția. cărțile o să le procur neapărat îndată ce apar în librării. succese!

greu de respirat. aer grav și chiar apăsător pe alocuri. atmosferă rece, atrofiată, tristă. un punct negru (inflamația) care se deplasează foarte încet prin sufletul/ viața fiecăruia luînd forme diferite.

e bun racordajul \"halate albe halate negre\" și anume contrasul dintre speranța din mîinile doctorului și posibilitatea decesului mai ales că fragmentarea are loc în sine de parcă toate suferințele și speranțele desprinse din priviri așa și rămîn imprimate undeva în inimă.

\"trec lamèle de la o mână la cealaltă
evidența stranie a sufletului în țesuturi moarte\" - un procedeu atît de simplu, firesc pt specialiști și totuși o frică mistuie pe dinăuntru cum să nu alunece viața cuiva din mîini. atunci nu simți cum \"ochi imenși te caută\" încercînd să salveze ceva din tine.
ne limităm a fi ceea ce suntem. într-o altă formă a existenței, doar niște organe, țesuturi moi în care zvîcnește viața. sufletul.

\"garduri vii printre garduri ruginite\" - oameni vii printre oameni morți. o cale foarte îngustă spre lumină, la o distanță mai mare - beznă totală.

alei tumefiate în frunze de un galben canceros.

copilul gol care își caută geamănul poate fi frate cu eul liric de pe alee sau doar un accent de inocență în permanentă căutare a sinelui pierdut; ca o lumină, eliberare la capătul durerilor.

Nicolae,
răspund prompt acum în dimineață fiind pe picior de plecare. e clar că nu se înstelează cît sunt greșeli dar puteai să nu mă faci să anticipez chestia asta din primul comentariu. schimbasem din self dar cred că o să renunț și la aceasta.
tare încăpățînat te-ai dovedit a fi pînă la urmă. mulțumesc.

selfului e de la self în rest am rectificat. după dar inițial era punct, nici eu nu știu de ce am schimbat înainte de postare.
dacă considerai că-i textul de stea, o dădeai din start și lăsai la alegerea autorului orice modificări. mi se pare și normal ca orice text să fie scris corect și cu acuratețe, deci aș fi schimbat oricum.
acum din principiu o să te rog să nu înstelezi.
eu mă bucur mult de bunele tale intenții și faptul că remarci un progres aici și asta e suficient pt mine, să mă crezi. mulțumesc frumos.

respirația lumii prin obrajii copiilor, număratul porumbeilor care zbor zilnic drumul lor circular, ochii cu miros de copilărie și multe alte momente desprinse din acest text în care \"te înfășori și te desfășori zilnic\" îi aduc frumusețe, inocență, gust și aromă de fericire. firescul expresiei nu se îndepărtează de luciditatea sufletului, conștiință, inedit și feminitate, ci le unește pe toate. expresii vii și originale adunate zîmbet în starea ceea atît de simplă...

tunuri între ghilimele. sincer, aici chiar a fost typo. cer scuze iar.

îmi cer scuze. katy e zăpăcită rău de tot în ultima vreme. fiind \"turnuri\" acolo sensul se adîncește mai mult. apare contrastul cela fain dintre liniștea și zgomotul subînțeles. pestilențială atmosferă. probabil tare mai vroiam să privesc orașul cela de sus. la urma urmei ochiul vede ceea ce vrea să vadă. cer scuze de revenire și greșeala de neiertat.

aici ai lăsat frîu liber emoțiilor. pe lîngă reminescențele visului iernatic sau copilărie remarc comuniunea dintre starea finală a dragostei și euforia ce explodează pe alocuri. undeva fixarea realității, undeva refugiu în vis, dans, iubire...
primește aprecierile mele pt aceste versuri definitorii unui suflet inocent și mereu deschis.

cu toată seriozitatea gîndurilor și atmosfera brrr de aici am zîmbit la \"te dădeai de-a dura cu diavolii tăi în bostani\".
se-adună spiritele sfinților. începe ritualul sacru și trecerea elegantă ocolind temerile; atenție mare la ochi, bufnița încă-i la pîndă. spaima acoperă pămîntul, puterea nu valorează nimic, mai e timp pînă la lighioana nefiresc de subțire; cu plecăciune îmi întind sufletul între biserici. doar să avem liniște în inimi.

în \"etre\" ziceam că sub orice formă nu s-ar afla lucrurile care ne fac fericiți, esențial este să le avem aproape, așa cum le simțim. frigul ar simboliza depărtarea. de sine, de celălalt, nu știu... oricum duce la singurătate. singurătatea duce la tristețe, nevoie de iubire, refugiu în amintiri. un fel de a fi, fericit cu ceea ce ai, cu memoriile înscrise în urma timpului.
inocență, naivitate și puritate așezate straturi staturi în sine, în jur. și desigur muzica interioară în armonie cu starea de suflet.

pentru o clipă turnurile înalte odată ce orașul este ca o cenușă, liniștea... și aș vrea să fiu acum acolo. de fapt e spațiu și în poezie ca să cunosc acea eliberare, detașare de trup. un loc unde unde este posibil orice, unde se poate orice. mă bucur c-am trecut și eu pe aici.

găsesc voie bună aici, chestii rupte din viața de zi cu zi dar plasate bine în context. se simte experiența în scris. oricum ar fi, îmi plac poveștile de dragoste. mai trec.