Ecaterina Ștefan

este interesantă probabilitatea că orbul și-ar fi ucis lumina însă ideea este ruptă de primul vers. cel puțin eu nu văd legătura. se putea legat într-un context care să-i dea realmente autenticitate, să dezvolte profunzime în cuvinte puține. trebuie doar să prelucrezi bine imaginea înainte de a-i de contur cu trimiteri adînci. că doar spre asta presupun că se tinde.

Victor, m-am obișnuit să găsesc la tine în pagină texte bune și foarte clare. poezii care merg pe o linie fermă și transmit ceva mereu, dezvoltă profunzime în cuvinte simple. am citit de mai multe ori acest poem însă nu prea i-am priceput mesajul. poate doar indiferența sau sensul direct desprins din titlu.

sunt eu poate prea tînără și necitită însă de \"ambandonez\" n-am auzit. probabil că ți-a scăpat un \"m\" în plus, sau o fi împrumutat din alta limbă.
nu cred că lucrurile ce sunt aduse la nivel de necesitate pot fi controlate. să îți impui a nu avea nevoie de ceva. nu foarte cert. înspre finalul primei strofe îți reușește un pic să oferi cuvintelor o formă artistică. doar \"pledînd\" nu e foarte real acolo și în genere ideea din ultimele 2 versuri, prima strofă. cumva paradoxal titlul.

poemu-i construit din două părți. începutul e bun. perspectivă voit naivă și simplă pentru a o raporta la o a doua imagine aducînd oarecare similitudini. așa înțeleg eu. de la final așteptam parcă ceva mai mult. mai ales că îmi plac așa tipuri de poezii, simple și cu ceva deosebit la mijloc. remarc doar acea doză fină de ironie, luată în întregime (atît în titlu cît și-n conținut).

Aici consecința unei dezamăgiri, presupun, în dragoste. Gradația dorului descendentă pînă la neutralitate. În final contrast evident. Eu știiam că este corect \"a iubirii dezagregate\" sau \"iubirea dezagregată\". În ansamblu e destul de complex și chiar greoi, cel puțin pt mine.

s-ar putea scrie \"străbate gratiile\" or așa ceva pt a evita repetiția cuvintelor cu aceea și rădăcină în aceeași strofă: \"trecătorilor/trece\".
există o anume scenarizare, metamorfoză, relaționare între cele două obiecte-personaje care de fapt ar constitui \"eul\" poeziei. zic că-s două fiindcă la un moment dat parcă ar avea loc o desprindere, individualizare. plus că modalitatea de abordare a discursului deviază dintr-o parte-n alta, la persoana a treia. se vorbește despre \"ea \" ca despre o ființă aparte. sugestivă imaginea apropo. acea creștere / dezvoltare a larvei, din tine, pe trupul dezgolit numai pe jumătate.

în prima strofă poți înlocui \"îmi trage cu putere\" cu \"îmi smulge\" sau altceva ca să nu se repete în același vers \"cu\": \"cu putere/ cu dinții\". deși văd o tendință generală de repetiție a elementelor de legătură. nu știu dacă poartă efectul scontat. fără \"ca pe niște\". \"sîngerînd / strîngînd / criticînd\" - ia-o mai ușor cu gerunziile. în ultimul vers strofa 2 ar fi mers \"așteptăm plecarea\" fiindcă utilizarea \"într-un / în\" în forma asta de continuare a gîndului sustrage. acea tablă intră-n echivoc cu totul. poate să reprezinte orice. parcă lipsește un minim de concretizare acolo. poetic nu prea sună bine \"pe care stăm așezați\". i-aș fi zis \"linia de start\" chiar dacă poartă un sens mai îndepărtat de cel pe care ai vrut tu să-l exprimi. pe lîngă faptul că poartă un aer explicativ \"sângele ce-mi curge prin vene\" este banal. înțeleg că ai vrut să rotunjești cumva finalul, să-l legi de restul textului însă formulat astfel acesta e slăbuț. ai typo \"obișuința\", dar sunt de acord cu leo, acolo-i o idee care merită atenție.

nu sunt deloc expert în normele pe care le cuprinde haiku-lu dar mi se pare unul reușit. inițial nu eram sigură dacă e plasat corect în context acel \"singur\". dacă ai vrut să poarte sens de accentuare sau chiar singurătatea vîntului. ai fi putut scrie \"numai vîntul...\" însă e bine și așa. în ansamblu, senzație de pustietate. sugestiv.

pe mine m-a impresionat întotdeauna în poemele lui gelu mărunțișurile la care atrage atenția și cît de interesant le poetizează. dezvoltă profunzime în lucruri simple. dependențele nu rămîn a fi altceva decît dependențe. n-ai ce face. gîndul visază mereu lucrurile pe care nu le poți avea. aici cumva straniu, cum e gelu de obicei. însă mai bună-i ipostaza în forma asta decît într-o formă inversată. ai folosit de patru ori conjuncția \"cu\", mai înlocuiește și cu altceva, că-i posibil.

poezia asta este foarte moale / caldă / pastelată în consistența ei. tangențele iernii cu nașterea. acea dilatare parcă ar fi pupila pe albul ochiului într-o atmosferă semiumbrită. înainte de final aș zice că-i șah între anotimpuri (ca spațiu de ampasare, nu oponenți), plăcerea întocmirii unei strategii, dimensionarea atitudidii, întoarcere spre început, drept continuitate, însă fin exprimată cu trimitere la primăvară. aici n-am găsit stridențe sau cuvinte în plus. blînd poem.

așa poezie frumoasă prinde în introducerea ei \"... degringoladei citadine\"?!
pînă să caut în dex credeam că-i vreun compus intracelular. în fine, e alegerea ta. grijă la \"cu_ceilalți\". ce mi-a atras atenția aici este combinarea reușită a cotidianului cu planul artistic. sau trecerea lui prin unda acestuia. ironia fină pe alocuri. finalul primei strofe și ultima strofă în întregime fiindcă are o anume inocență și este simplu de tot construită.

se ia distanță față de propriile focare / puncte cardinale / origini. îndepărtare sub forța instinctului. patinare dinspre sumar spre concret, dinspre sine spre exterior pînă la rampa intangibilă de la granița cu subconștientul. desprinderea. demers relevat dictalmente prin acel \"fluid\" mai mult decît fundament al energiei interioare din trupul ce se arată a fi cel supus metamorfozelor. este chiar energia. necesitatea unui mai mare aport de forță pentru a curăți / dizolva umilința din mijloc spre margine în spațiul obscurizat de neliniștele cognitive. conștientul fiind la mijloc, rămîne la stadiul răzvrătit, purtat de aparența că exteriorul ar fi cauzalitatea constrîngerii cînd de fapt toată \"aprehensiunea\" vine dinăuntru. și anume fluidul din ceilalți care fac parte nemijlocit din tine / lumea ta, mărturisește umilința trăită prin desprindere. sau invers, desprinderea drept consecință, subliniind fragilitatea liniei de graniță.

începutul ar fi sunat bine fără primul \"și\" trecîndu-l pe \"cîteva\" în versul următor. mai jos fără \"ca o\", fără \"apoi\". \"ploiii\" cu doar doi de \"i\". aș fi scris \"nu există moment fără imagine\", respectiv scoțînd \"dar\" din același vers, pt a exclude legătura ce duce la tendință complementară, în urma modificării anterioare. ideea transmisă acolo în forma de acum este derizoriu de absurdă, mai ales că posedă aer axiomatic. \"de vreme\" se scrie împreună în contextul dat. \"zboruri fără aripi\" e bun. \"fără motiv\", \"și-mi pasă\" sunt în plus. a se evita repetiția lui \"miros\" în versurile alăturate sau poți renunța la primul vers din strofa a doua de gabarit major. finalul foarte bun (ultimele 2 versuri adică). nu am simțit legătura dintre conținut și titlu însă-i alegerea ta.

N-am mai citit o poezie care să apoteozeze astfel muzica. Presupun că-i vorba de cea care place sufletului. Exagerezi, desigur, voit. E un fior simplu hiperbolizat la maxim însă cînd vrei să transmiți astfel de emoții este necesar de un oarecare balans al imaginii or undei sonore. Să fie trecut și prin timbrul jos, altfel, riscă să atingă doar artificialul. Plus că aș fi evitat alăturarea \"ce_concep\". Începutul e bun. Ideea nu știu dacă suficient. Las semn pentru că este și un adevăr în ea, lăsînd la o parte termenii pretențioși.

se simte tonul grav reflexiv, timbrul tristeții, dezgolirea sufletului de greutatea pierderii prin stropii de ploaie. este interesant și imprevizibil punctul final pe care îl ia traseul. în acea mare cred că se mai ascunde și plînsul, continuitatea, forța momentului.
deși ești hotărîtă în ansamblu asupra căror aspecte vrei să insiști, contorsionezi expresia în punctele ei nodale, lucru care modelează parabolele de sensuri (uneori obositor de subtil) aducînd cititorul într-un punct distanțat de real. de aici și se dispersează variantele de interpretare. nu zic în special de poezia aceasta. aici e scris destul de clar însă în general, cam așa construiești.

uite aici o poezie bună filtrată prin adevăr, cu fond bine determinat, cu rezonanțe în mai multe planuri, de rang universal. trecere treptată, cum că_ cunoașterea ar fi reversul fericirii într-un fel/sens anume și nuanțele din care se naște avariția, locomia. scris compact, liber, închegat. deformează prin lirism și întărește prin acțiuni/simboluri. accentuare în punctele nodale, dizolvare în transcederile fluide. da, mai bine cu \"inimoasă\", îi dă o profunzime ușor asimilabilă și cu efect. linia principală se păstrează nesufocată de prea multe detalii/imagini. poeziile în genul acesta îmi plac.

pentru mine \"Ana\" a fost întotdeauna simbol al sacrificiului. introducerea explică oarecum versul final și anume spațiul creat între solstiții prin simboluri, prin alb. ritualul nopții descoperă or ne lasă a descoperi maniera reacției inversate, opoziția imprevizibilă a vieții. în a treia e mai mult contrast decît în celelalte însă este și similitudine. la distanță privind, pare a fi un joc unul la unul în care fiecare joacă_cu piesele lui sau, în revers, cu ale celuilalt. despre final am zis. sunt mai multe simboluri adunate / concentrate la mijloc însă mi se pare cel mai reușit.

în combinație ce atmosfera marmură = în combinație cu atmosfera mahmură
inriga = intriga

aici place încărcătura personală, confesivă, emotivă chiar. sinceritatea absolută, definită ca o formă de încercare, de a pune în acord eul social cu cel interior, libertatea limitată a jurnalului, luciditatea proiecțiilor înafară, focalizate în spațiul lăuntric. lentila cognitivă prin care privești realitatea aduce contradicțiile, insomnolența, senzația de vomă... mișcări, gesturi automatizate, dinspre sine.
interesant designul din jurul lunii în combinație ce atmosfera marmură dintre vis și trezire. vis în sensul plonjărilor în magma imaginarului, nu altceva. între afect și rațiune conflictul poartă inriga cînd numai o parte/latură a dilemei rămîne dezgolită. dar ce ar mai fi viața fără conflicte - consecințe a golului în tendința de a se umple, neliniști nocturne, luciditate care cicatrizează, emoție ce dizolvă învelișuri solide din mijloc înspre margine, întrebări ce asaltează, dezamăgiri care promit salturi spectaculoase.

în linii esențiale am desprins de aici poezie fragilitatea și sensibilitatea eului (\"sunt... plin de bule dureroase\"). plutirea în aceeași măsură ca și tensiunea de a se sparge, sub impulsuri emotive. un caz limită.
ai momente care surprind prin cursivitate (finalul primei strofe) însă exact acolo am impresia că nu ai exprimat în cuvinte ceea ce ai voit a spune.
- nu știu ce presupune_negația (\"nu sunt nimeni\") însă prin expresia ce urmează cam înțeleg ce voia să sugereze. eu aș fi scris (\"nu sunt om/ nici măcar pasăre...\") sau aș aș elimina negația plus aș articula nehotărît cuvîntul terminal (\"nimeni\"), implicit aș modifica următorul vers pt a aduce coerență.
- dacă nu era versul intermediar (\"cu brațele goale\") aș fi înțeles genitivul de după însă în forma dată era mai bine (\"să-mi acopăr pașii\").
- categoric și fără argumente aș renunța la versuri 5 și 6, prima strofă.
- în (\"va fi să fie/ să mai exist\") se repetă inutil ideea de a exista / a fi, apoi mai ai și \"voi fi\" două versuri mai jos.
- un pas important ar fi să renunți la trei puncte or să le utilizezi în exclusivitate acolo unde realmente ai nevoie de ele.
(\"mâine o să iubesc/ mai mult decât ieri\") merită toată atenția, așa să faci. succese și inspirație mare mai departe!