Ecaterina Ștefan

Când treceam pe lângă chioșcul acoperit cu afișe publicitare urâte, când mă pierdeam cu zâmbetul pe buze între oameni îngrijorați, când mă găseam față în față cu niște persoane cunoscute

Acolo, sus, departe de lume, închideam ochii și visul paralizat prindea muguri.

înăuntrul meu s-a prăbușit un poem un poem trist dar eu mă trezesc fericită uneri visez că citesc texte lungi jumătate din creierul meu știe că visez și se gândește că dacă ar putea

Toate încercările mele s-au anulat împreună cu efortul meu frust de a face un gest Nu mi-au ajuns cuvinte Am scris numai pentru trecerea asta pentru metamorfoza asta din ani în vicii în

de-ar fi să-mi pot construi viitorul prin benzi desenate aș duce o viață perfectă și plictisitoare am scris prea puțin despre dragoste ca să-ți dau o definiție mai aproape știu frigul mai

Aerul m-a ridicat din călcâie de câteva ori. Părea că vrea să mă ia-n zbor, cu tot cu glugă, și să m-arunce pe asfaltul pe care fugeau firicele de nisip cu viteză de șarpe. Pe drumul din

mergem pe trasee știute ne șiroim prudent haina de garduri strîngem colacul fiebinte de duminică ar putea fi semn de salvare îl înțeleg doar cei mici nu uităm drumul spre biserica în care

Când viața sugrumă toată tristețea într-o clipă nu mai contează ce a fost pînă la ea sau ce va fi după. Fiecare noapte e o răsuflare ușurată ce poartă cu ea credința în acel loc numit acasă

eu prefer serile simple și reci cu pumnii ghemuiți în mîneci serile luminate numai sub felinare serile în care nu te gîndești la nimic serile de vineri nu se desebesc între ele tu mereu ești

Eram acolo lângă mâinile lor lângă ochii lor și lângă urechile lor eram acolo și le-am citit o poezie de dragoste au zis că nu e o poezie de dragoste au mai citit și alții dar nimeni n-a spus

Fiecare zi e o încercare. Forfotă inutilă în care orice mișcare înseamnă viață. Atunci corpul devine un obiect supus excitanților exteriori. Devine o strada orizontală cu intersecție blocată, când

un fir subțire, la mijloc atâtea cuvinte nimic plutitor deasupra suntem niște vietăți dezgolite ambii cu privirile țintite în orizont (aceeași linie care ne desparte din ambele părți) aerul se

Ai vrea să mănânci din frigiderul altuia. Vrei măcar o dată pe săptămână să se schimbe imaginea frigiderului de la balcon cu imaginea oricărui alt frigider. Mai frumos, sau, mai urât, doar să

mai ții minte seara de august în stînga mea brazii care nu erau verzi pentru că era vara și nici pentru că sunt eu tînără cred că o nuntă se întîmpla în perimetrul discotecii și a barului de

Să merg cu trenul fără să știu încotro, să mă pierd la capătul unui deal, să mă îndrept înspre orizontul deschis, până o să-mi sângereze picioarele, să fiu departe-departe de felul cum

pot să îți vorbesc despre pixeli. sau venele mele. niște sârme cuprate ascunse în piele să nu le vadă ceilalți. ori nichel inoxidabil. inoxul din furculițe. sunt iadul. îl scapi. îți scapă.

Privirea se dizolvă în oameni. Visul adoarme în ochiul biblic, devine cerșetor al cerului, alunecând prin palmele Lui pînă la zbor. Doar când închid pleoapele simt că îmi aparțin.

Am așteptat extraordinarul care mi s-a promis să se întâmple, l-am așteptat în fiecare clipă, în fiecare drum, în fiecare om din câți am întâlnit. Erau toți prinși în facerea unor

Cobor jaluzeaua și îmi cufund capul în perna moale încălzită de razele dimineții ca o pâine proaspăt scoasă din cuptor. Încă o zi liberă în viața mea de angajat. Stau tolănită lângă pisică și

omul care dă norii la o parte dimineața ca să zărească soarele se apleacă desupra orașului cu zîmbetul reflectat în mii de ferestre sunt eu pentru mine ziua aceasta nu este nimic mai mult

Am așteptat mult o zi senină, acum nu se mai pierde Și cucul se ia la întrecere cu priveghetoarea Și toate vietățile minuscule care încep să se miște acum Aduc senzația ciudată că ceva anormal se