Ecaterina Ștefan

mi se pare ok ca experiment, si ma refer la ultima litera a nimicului. mi-a placut: trupurile noastre întinse ca niște bălți stătute după ploaie, spiralele ni se dezleagă de pe trunchiuri/se desprinde ușor o corabie si finalul. in rest nu foarte multa substanta pentru poezie, desi, daca e sa ma gindesc la cite texte de calitate mult sub inferior am citit pe siteuri literare, aici sunt momente memorable, si asta inseamna mult.

ironie, simplitate, concizie, miză, echilibru, destăinuire, contrast... splendid textuleț.

tacutul din start era suficient fara repetetii. as zice \"cuvintele rămîn în trecut\", moment în care au fost scrise. \"ca aiștia...\" este inadmisibil, decît ca o formă prozaică învechită de limbaj a eului liric. cu toate acestea, sunt momemte care mi-au placut si care prelucrate, ar putea atinge forma a ceea ce eu numesc poezie.

la o cană cu ceai


mama citește jurnalul de dimineață
își masează tâmplele
și tace

întoarce pagina
o dezosează
complet
dar
cuvintele rămîn
aceleași

mama se așază confortabil
pe marginea patului de lemn
întoarce ziarul ca pe o scrisoare de la tata

din umbletul buzelor
suspectez durerea
ce o prinde
dar tace
soarbe o gură din cana
cu ceai din vâsc-de-stejar

mă privește
trage timpul înapoi
și-mi spune
vezi
s-a mai ușurat pământul
suntem tot mai ofeliți
și fiecare zi e la fel
numai oamenii nu sunt
și totuși

nu știu să mint
și nici să port ochelari
ca aceștia


sarbatori multicolore, teodor...

unica parte care mi-a placut aici este:

un vuiet sub stresini, când te apropii și
nu știi dacă mă atingi sau doar
se sting felinarele

așa, înghețați, avem timp să ne scriem
câteva certitudini


cum de cele mai multe ori se intimpla sa ai finaluri reusite.
in prima strofa atins de ignoranță mi se pare in plus. cred ca felul in care este construit deranjeaza, cit un surplus care nu poate fi numit astfel atita timp cit contribuie la esenta mesajului, insa cind aduce aer prozaic, lungind la infinit actiunea... domina cu aer explicativ. este clara utilizarea virgulelor, fiindca si poezia e densa prin imagini, greu de separat intr-o alta forma decit cea de acum. si in strofa trei remarc ceva original, ori numai un stilpersonal din poeziile tale, pe care il regasesc constant cum ar veni ori numai razele oranj, prea blânde/ le fotografiam răzleț, făceau pact/ cu sunetele, cu liniștea sub care adorm - acea asezare echilibrata a cuvintelor. despre final nu pot zice nimic, e cel mai bun.

o forma mai placuta auzului ar fi lipsa inversiunii lacrimeaza aduceri aminte, in sensul in care sa se scrie simplu aducerile aminte lacrimeaza. in loc de gerunziul versului doi - colinda decembrie. oricum ramane exces demetaforizare mai departe, insa aici ideea pare a fi mai sustinuta, si oarecum sensibila, chiar si constructie, la o eventuala prelucrare, ar putea rezista, dat fiind faptul ca e un text sensibil, posibil, chiar pornit de la un fapt real. nici finalul nu e foarte bine gindit, ca finalitate, plus o rima, nu stiu cit de voluntar atasata, sau ce importanta o avea si acest lucru. per ansamblu un poem placut, dar care merita mici retusari.

e concentrata pe simboluri poezia. cumva echilibrarea starii de spirit cu reactia cuvintelor prin \"nici îndrăzneala de a mai da din aripi
împotriva oricări mișcări absurde\". poate mai sugestivă era o abordare concreta, evitind generalizarile gen \"altă lume\", sau poate este vorba de primirea a nimic altceva decît a unei alte lumi, dar am senzatia totusi ca era cea mai la indemina imagine pentru a transmite instrainarea de acolo. accentuarea \"micimici\" mi se pare acum un pic cam copilareasca, poate macar de separai prin cratima gradul micimii, cum ai mai scris si in alte poezii, prin cratima. in orice caz, tetul asta l-ai redat in forma aceasta fiindca asa ai simtit. si eu respect forma poetica pe care ai atribuit-o cuvintelor.

este o ingramadire de epitete pe unde banale, pe unde ilocige, pe unde ridicole... dar in orice caz nu suna bine. o gaina plouata cu pretentiozitati, si tunsa cu acuratete in stilul \"scara prostilor\". nu va suparati, domnule nițu, dar atunci cînd se observă de la un km că un text este mai mult decît mediocru, adică nu are nicio valoare literară și mai esteeste nul în esență, fiindcă nu transmite nimic, dar absolut nimic, e mai bine să dați capul jos fără a vă arunca în spectacol. fiindcă lectorul care poate cîndva ar putea să vă descopere într-o lumină mai bună nu va mai reveni în pagina dumneavoastră. eu, de exemplu, nu mai am dorință să vă citesc după ce am citit \"jocul de cărți măsluite\", \"asul din mânecă tremură împovărat săracul trișorce mărește și potul
mințit\", \"se-nvinovățesc imoralele dezamăgiri\", \"semnul cel scris și plictisit de nuanța stacojie a unghiei galbene de fum\"... mă tem să nu citez tot textul, fiindcă cele enumerate mai sus sună mult mai ridicol citite una după alta în contextul pe care i le-ați oferit. puteți să vă supărați, dar asta este părerea mea, și nimeni n-ar putea să mi-o schimbe.asta e.

seară fermecător și expirat metaforizată mai departe.

teodor dume, \"dependența de mine e o impresie falsă \"

aceste versuri vibrează în legăturile zilei de marți, unde autorul mărturisește: \"iubesc... ziua în care m-a născut mama\". este un text împlinit prin pipăirea sîngelui \"trecut prin venele fiului plecat dincolo\", acel \"dincolo\" semnificînd un spațiu înalt și profund, cum se întîmplă a fi poezia semnată de teodor dume. acel \"dincolo\" este, deasemenea, un spațiu izolat de ochii noștri care, prin accesibilitatea poetică a autorului, au sau nu au proprietatea \"șederii\". autorul explică de ce pune deoparte ziua în care s-a născut, ca mai apoi să ne anunțe că nimeni nu l-a întrebat de ce face acest lucru. sau poate teodor dume ne dezvăluiește prin întrebări retorice indiferența semenilor față de dependența eului poetic de sine însuși, catalogînd-o în rîndul aprențelor.

cu sinceră prietenie și simetrică reciprocitate,
ecaterina bargan

numai delimitarea geografica intre tigru si eufrat mi se pare prea rational pentru poezie si pentru iubire, doua lucruri care nu prea au nevoie de puncte de reper. si totusi imi face placere sa citesc din partea dumneavoastra si poezie, foarte placut. sper sa nu va opriti aici.

eu nu stiu de ce te-ai obosit să scrii toată lamentația aia gigantică din subtitlu. mi se pare doar un truc ieftin de a atrage comentatori. vezi, teo, să nu devii prea comercial. în început nu văd decît o declarație solemnă că renunți la \"texte filosofice\" de dragul publicului. dar vezi că, esențial, felul tău de a scrie nu s-a schimbat cu nimic, deși încerci să combini ceva din viața reală cu \"e vremea să întorc umbra
dintre firele ierbii\". o să-ți las o varianta care, cred eu, că ar face o schimbare de ansamblu, dacă vrei să încerci să scrii fără eticheta \"texte filosofice\".

așteptările tale


de mâine dimineață
n-o să mai scriu ca pînă acum

firește

o să dorm mai mult
lângă femeia geloasă pe
blugii ei mulați

o să șterg praful de
pe toate nimicurile
și o să închid lumina între coaste
locul unde ieri îmi țineam neputința
toate frustrările o să le arunc
la coșul cu rufe murdare

o să pun și puțină muzică
poate un blues
așa mai răresc din gânduri
în spatele șifonierului
tatuat cu păianjeni

gata cu drumurile lungi
cu așteptatul lîngă semafor
și cu biletele de tramvai perforate
la a doua stație

o să golesc noaptea din mine
ca să pot învăța să râd

o să-mi vopsesc gardul în alb
lăsîndu-mi capul pe spate
ca să mă văd trecând prin
albastrul fisurat
al cerului

Dumnezeu mă va privi îngăduitor

vreun

e genul de text la care, dupa prima lectura, nu stii sa spui ca e foarte bun sau e foarte prost, dar djamal e nostim. eu nu as recita asa poem in public asa cum nu l-as include in vre-un volum, dar ideea mi se pare f ok, mai ales inspre final. cred ca ar iesi o poezie bestiala, daca ai incerca sa o redai intr-o alta maniera, dar stiu ca preferi directetea, asadar nu condamn, doar inteleg...

mi-ai ridicat dispozitia in dimineata asta. chiar m-am gindit cum ar suna ecaterina dispare dupa vorba lui bacovia cu disparutul. atit de inutila ma simt uneori, incit imi vine sa iau in serios gluma...
am cusut impresii mai aprinse de jurnal aici. lumea priceputa zice ca e poezie, eu n-am habar!
multumesc de oprire, george, sunt onorata.

multumesc. si cenaclistilor de azi le-a placut, inclusiv invitatului nostru serban axinte, care a punctat aici trei momente bune.
hai ca-i buna disparitia asta, ecaterina...

multumesc radun.

in punctul trei nu am spus ca m-a plictisit textul în întregime. am vrut doar să atenționez că \"dimineața asta respiră din mine\" este o expresie pe care o intilnesc foarte frecvent in pagina ta. si apoi, punctul doi, cu explicarile ample, este o atentionare care vizează si raspunsurile tale la comentariile pe care ti le las. ma intrebi de ce a trecut atita timp in care nu am poposit in pagina ta si totodata intrebi de ce am lasat aici semn daca consider textul o nulitate d.p.d.v. literar. eu vad ceva bun, care poate fi adus la o forma accesibila ochiului meu, asa cum vedeam ceva bun si la inceputuri (aici precizez si sursa monotoniei ptr mine), dar exagerezi spunind ca daca eu as scrie un text pe aceeasi tematica si cu aceeasi tenta filosofica, textul meu ar deveni un etalon, un exemplu ptr tine, ori asa-zisa poezie perfectă. cu toții avem minusurile noastre. suntem aici ca sa evoluam. de asta imi fac timp din cind in cind sa poposesc in pagina oamenilor pe care ii cunosc de la inceputuri, si sa ma bucur alaturi de ei, asa cum ma bucur de tacticismul tau si de eleganta raspunsurilor, indiferent de sinceritate cu care ma opresc. sinceritate pe care unii o echilibrează pe balanta interpretării cu nici mai mult și nici mai putin decit duritate sau chiar \"lipsa de bun simt\", si doar tu stii de ce nu este asa, fiindca am mai trecut cu astfel de semne sarate, de care nu te-ai speriat niciodata, fiindca ma invitai sa iti mai citesc si alte texte si ma primeai intotdeauna cu bucurie.
o sa las aici o varianta care mie imi place, o varianta prelucrata din perspectiva mea. cu toate ca tu, teodor dume, ai dat dovada de nenumarate ori de lipsa de respect fata de lectorul din mine, promitind ceea ce nu aplicai pe text. ti-am mai spus o data \"ori zi direct ca nu modifici, ori modifica daca spui ca o faci\". din, cred, treizeșinuștiucîte commuri ti-am lasat, poate chiar si mai multe, si unde de fiecare data imi dadeai dreptate, ai schimbat cite ceva doar in vreo doua trei texte. asadar nu am realizat niciodata importanta lucrului meu pe textele tale.

lampa lui teo

vreau o lampă asemănătoare
cu cea a lui Aladin
o lampă
care să mă întoarcă în copilărie
să-mi arate anotimpurile
prin care am trecut
împreună cu tata
să-mi arate orele oprite
în cearcănele mamei

sunt oprit la capătul zidului
cum liniștea uneori poposește
în vene


p.s. te rog sa nu ma pluralizezi. ori \"commurile dumneavoastră\" ori \"commurile tale\", atîta timp cît îmi raspunzi doar mie în acel spatiu.

pun pariu ca teodor dume va intelege, si ca nu are nevoie de avocati, desi cu siguranta il flateaza polemica purtata in lipsa lui, si faptul ca are prieteni-aparatori, care il si apreciaza.

voi reveni neaparat cu un comentariu constructivo-explicativ, daca autorul va solicita acest lucru, asa cum am facut de nenumarate ori in pagina asta, inca de pe la inceputuri, pe cind unele persoane care au luat cum in maini frontul de aparare nu stiau de existenta autorului.

am citit acum niste offlineuri dragute. nu dispar. nu luati poezia prea in serios.
am aplicat citeva schimbari marunte. se pare ca functioneaza si partea tehnica, asadar ma bucur.

ioana, luminita, victor, carmen
multumesc de trecere si comentarii.

imi cer scuze ca nu pot raspunde cu mai multe acum.

diferenta de perspectiva asupra textului mi se pare normala. revin doar ca sa precizez domnului muresan ca rugamintea mea catre editori tinea de o problema strict tehnica.

gluma dumneavoastra, dle muresan, mi se pare de prost gust. sper sa nu interveniti acum, aratind in ce masura va luati in serios, precizind ca nu a fost deloc o gluma.

multumesc dlui pasa de sustinere.
cer scuze dlui dume de interventie.

noapte buna!

te rog sa interpretezi corect commul meu, sau sa nu raspunzi.
1. te repeti.
2. explici prea mult.
3. dimineata asta o sa faca o supradoza de oxigen alimentat de plictis daca mai...
4. \"cu cea a lui Aladin\"
5. eu prefer ori \"acasă\" ori \"în copilărie\". e prea mult acolo.
6. două ziduri aduc senzația de continuitate, cînd tu parcă te opreai. cumși vena duce cu gindul la un cuit continuu, cind tu fortind nonsensul aduci lectorului mai multe dureri de cap decit incercari filosofice.
7. \"știu
cu mine nu mă voi întâlni niciodată\"
și
\"e trist și mi-e frig...\" -
să explic de ce astea două faze mi se par în plus?
8. textul asta \"filosofic\" nu merita atitea reverente.
9. nu observ nicio schimbare. mie imi place sa observ evolutia. in caz contrar se ajunge la monotonie si previzibilitate.
10. mai am multe reprosuri, dar e vineri, prefer sa citesc ceva care merita atentie.

noapte buna.

morcovii