Ecaterina Ștefan

m-am convins de faptul că uneori respectarea cu strictețe și până la capăt a regulilor aduce pagube din alte puncte de vedere. nu sunt și n-am fost niciodată o amatoare a rimelor, dar cred că se merită de încercat riscul, altfel viața ar fi un pic mai plicticoasă (și scrisul). trebuie să remarc totuși că îmi sunteți interesant prin opinia dumneavoastră, domnule Ernst Wolfinger.

mi-a plăcut dinamismul dialogului, ca dintr-un scenariu de film. totuși nu prea am înțeles mesajul prozei și legătura propriuzisă dintre vizita la medic și căutatea iubirii, despre care spui în final. ai și greșeli de tastare prin text, plus diacritice lipsă. de exemplu:

Dacă lucrezu - Dacă lucrezi
acum tu tragi și vi la mine - ...și vii la mine
Imi amortise mâna - Îmi amotțise mâna
Asta e obligatorie? - Asta e obligatoriu (pentru contextul tău)
stați dreapta - stați dreaptă
În talpă mă gâdil - În talpă mă gâdilă
Picioarele-mi se odihneau acum fericite - Picioarele mi se odihneau acum fericite
nu am făcut-o cu voie ci pusă de încercări grele prin timp ce continua să se arcuiască în jurul meu - nu am făcut-o cu voie ci impusă de încercări grele, prin timpul ce continua să se arcuiască în jurul meu...

poate mai sunt și altele.

am modificat. mulțumesc.

poezia în sine e frumoasă, foarte frumoasă, dar titlul mi se pare prea voluminos în raport cu_conținutul textual, care e comprimat la maximum, după cum se vede. problema asta ține însă numai de preferința autorului, și de propriul fel de a simți poezia. poezia în sine mi-a plăcut mult.

mizam pe faptul ca o sa se gaseasca cineva sa ma ajute sa scap de cacofonie. cat despre semnele de exclamare, am o argumentare clasica, cum ca ele servesc_ca semnal pentru cititorul care imediat isi schimba tonalitatea dintr-una calma intr-una revoltata, cum cere aici discursul pe alocuri.

nu-s chiar atat de naiva incat sa nu îmi dau seama că era vorba de dragoste aici, sau că nicu e doar un celălalt căruia i te adresezi. ideea e însă că odată ce faci poezie, trebuie să o faci până la capăt. în felul în care ai formulat tu finalul, reiese că îi ceri voie dianei să o numești nicu, și nu cred că e gândul pe care ai vrut să-l transmiți. apoi, cu pescărușii, dacă aveai acolo o idee pe care ai simțit-o cum crește în tine și-n poezie, dacă te regăsești tu în ea când îți citești textul, era ok să rămână. nu e neapărat să faci tot ce ți se sugerează, deși uneori e bine să ții cont, fiindcă ajută. la textul tău recent postat, spre exemplu, am simțit și eu discordanță-n final, fiindcă, chiar dacă n-ar fi fost acolo vorba de un copil, a scrie nu poate fi mai presus de a trăi, pentru mine, de aici și senzația de artificial.

err: inocent

cred că dacă ai renunța la ultimele 2 versuri sau barem la ultimul vers, ai avea aici un poem chiar bunicel, dar nu foarte bun.

pentru un text bun trebuie să coordonezi mai bine imaginile lirice cu ceea ce vrei să spui de fapt. spre exemplu, termenul \"zboruri\" este unul care sugerează ceva mult mai larg și mai intens decât ceea ce se poate opri la nivelul funcționabilității plămânilor, adică inspirația și expirația.

lucreaza pe text mai mult, reformulează. prima strofă, cu alte cuvinte, ar fi, pentru mine \"mi se oprește suflarea de parcă un măcelar amărât de viață ar tăia în plămânii mei\". apoi, imaginează-ți, doar imaginează-ți un crater și tu fiind în locul lui un geam deschis. termenul \"fluturi\" mi se pare mult prea fragil și imocent ca să transmită țâșnirea lavei în tine. eu aș fi scris \"înghit flacăra de dragon sunt geamul deshis pe craterul unui vulcan și mă lepăd de mine\". simți ritmul? \"să-nghit pescărușii din liman\" mai departe e inutil, nu se leagă de nimic.
a treia strofă aș fi scris-o așa:
\"hienă sunt
de la marginea lumii pline
de guri
și până-n
poarta unei biserici\".
și în ultima strofă ar mai fi de lucrat, dar acolo în genere treci pe alt registru, poate că necesar anume așa cum îl scrii tu. nu știu. eu aș mai scoate din repetiții în ultima, și, desigur, fără ultimele 2 versuri, sau reformuleaza astfel încât să-i fie clar și cititorului ce caută nicu_acolo. mie nu mi-a fost clar.

îmi plac capcanele din genul versurilor care te introduc într-o atmosferă, pentru care, ca cititor, ai previziuni, și atunci când îți închipui deja, să zicem, o imagine banală cu privire la rece, cum ar fi faptul că_caloriferele s-au răcit, te găsești într-un spațiu deja metaforic în care în tălpi cari o întreagă istorie. îmi place adresarea, ca și cum autorul ar dialoga unu la unu cu cititorul; atitudinea față de poezie, scris și față de ceea ce te face mare poet. interpretarea din aceeași strofă:
\"cel mai bun mod de a afla ceva este să devii ceva
când ai reușit
uiți instantaneu ce anume căutai și nu îți mai pasă\"
mi-a plăcut cel mai mult senzația lipsei de gravitate, chiar și acolo unde cuvintele marchează ceva asupra căruia se merită să te oprești.

err* la mine în comm: \"descopăr\", \"dacă ar fi o metaforă cu foarte multe paranteze...\", \"am zâmbit\", \"recunoscând\". cu scuze.

\"să te îngropi singur\" pentru mine poate însemna doar să putrezești la suprafață, afirmația de la sfârșitul textului stând cot în cot cu absurdul.

inițial m-am gândit că titlul anunță o schemă pentru conținutul poeziei pe care urma să o descoper. ca o metaforă cu foarte multe paranteze, n-aș exclude versiunea, dar e o perspectivă în care cred mai puțin.

despre text. să zic că m-a plictisit: nu pot, în sensul că nu m-a plictisit. să spun că m-a obosit? doar mi-a fost greu să-l parcurg, lucrul acesta datorându-se nicidecum greșelilor gramaticale, de exprimare, de redactare și altele care pot servi drept cauză obstacolelor care apar, de obicei, în lectura unui text, a unei poezii, greu ce citit pentru mine.
m-am oprit asupra versiunii prin care sacadarea rezultată din frazele scurte, ori obișnuința mea de a asocia termenul de cursivitate cu lipsa semnelor de punctuație, sau măcar intervenția mai deasă a virgulelor acolo unde e punct.

despre un alt fel de impact al textului asupra mea: am zвmbit la finalul primului paragraf, recunoscвnd acolo caracterul unei tipologii de oameni, și anume aviditatea începătorului de a se populariza. aici am apreciat ideea și felul în care e spusă.
mi-a plăcut dinamica din fragmentul care începe cu \"blondele se înnegresc\" și continuă prin a enumera. mi-a plăcut penultimul paragraf, mai ales pentru că perspectiva de acolo aparține șobolanilor, după cum se-nțelege la un capăt de frază.

Silvia, ...lumile fiind consituite din clase sociale și mai ales din sistematizarea acestora. Mie mi se pare frumos și surprinzător faptul că ai văzut punctul nodal și că te-a atras anume partea în care eu m-am jucat, foarte rapid, într-un simplu feedback. Uite că teoria, asupra căreia aveam dubii, despre scrisul ca formă de distracție are ceva adevărat în sine și se merită de încercat. Mulțumesc frumos.

Cristina, mă bucur că și pe tine te-a atras ceea ce e pentru mine scriere spontană. Dragostea face minuni. Mulțumesc!

a dormit și a visat
un oraș de coastă
pe malul unei mări
de cobalt
unde străzile înguste
conduc spre un loc
înconjurat cu ziduri vechi
în zare o herghelie de cai
lipițani
albi ca zăpada neumblată
din spatele casei

și undeva ar trebui să renunți la zăpadă. fie în strofa unde robert o aruncă-n zăpadă, fie aici să renunți la zăpada cu are compari herghelia de cai.

ca să nu uit, îți zic mai întâi că ai un diacritice lipsă la \"să musti\".
senzația din urma lecturii mi-a amintit un pic de filmul \"1408\" regizat de către Mikael Håfström, un film care se inspiră din povestea scurtă a lui Stephen King, dar la tine e o altă idee, care îmi place încă și mai mult, pentru că tu spui:

\"n-ai unde să pleci. peste tot găsești omul.
rămâi singur și totuși
respiri prin plămâni omenești. mâna ta te atinge,
e o mână de om. când fugi, zgomotul tălpilor tale de om
te ajunge din urmă.\"

și mai spui:

\"e nevoie să fii răpitorul ce-și roade
piciorul strivit în capcană.\"

text bun, mai citesc.

Silvia, s-a făcut. Sărbători frumoase și ție. :)

lunyu are o aluniță pe buric
despre care nimeni nu știe
și inima lui vrea să fie contaminată
cu dragoste
o dragoste adevărată cum numai
mâinile lui pot fi de adevărate

atunci o apă curată i-ar crește
pe dinăuntru
și l-ar face mare
atât de mare
încât oamenii ar intra în el
ca să se curățe de păcate

dar zâmbetul lui primitor
n-ar fi decât o contemplare a deșertului
pe care l-au ridicat în el
ceilalți oameni

o viață ticsită sub ruine
ca-ntr-o fântână acoperită
în care lunyu își ascunde plânsul
chiar dacă nu plânge

apele tulburi îngheață în rădăcini

P.S. Adrianei îi mulțumesc pentru vizită.

Eu cred că există cititori pentru poeziile în genul celei de mai sus, cititori crescuți cu poezia clasică a scriitorilor secolului nouăsprezece, sau chiar iubitorii poeziei contemporane. Mie personal mi-a plăcut foarte mult ultima strofă, luată împreună cu ultimul vers, cuvânt, oricum doriți să-i spuneți. Cu toate acestea, mi se par niște bariere în lectură excesul de adjective și abordarea noțiunilor abstracte.

greșeli la mine în comentariu: \"sau dacă m-aș imagina a fi în locul autorului\", \"renunțând la unele surplusuri\", \"ăsta ar putea fi gândul\".

am citit aici, încercând să-mi imaginez exact ceea ce ai scris, fără să-mi impun pe parcursul lecturii anumite modificări pe care le-aș prefera ca cititor, sau m-aș imagina a fi în locul autorului.
părerea mea este că textului acesta i-ar prii să fie folosită persoana întâi singular în vocea naratorului, nu persoana a doua singular.
iar a treia strofă mi se pare prea încărcată, ai putea să o limpezești, renunțând la unele încărcături. o să specific care doar dacă o să-mi ceri lucrul acesta.
finalul nu este suficient de edificator pentru ca_cititorul să priceapă ce ai vrut să spui cu el. și nu mă refer taman la formularea finalului, ci la faptul că pe întregul poeziei nu ai menționat nimic despre promisiuni sau ținerea de cuvânt.
acuma mi-a venit ideea că asa ar putea fi gândul sau \"promisiunea\" la care se referă finalul: \"povestește că o să fie mereu veselă ca aici unde a copilărit\". și dacă e așa, oricum mi se pare destul de slab, chiar dacă nu e necesar să fie puternic. înțelegi tu.

Mulțumim pentru răbdare și înțelegere. La mulți ani!