portul adelinei

am citit aici, încercând să-mi imaginez exact ceea ce ai scris, fără să-mi impun pe parcursul lecturii anumite modificări pe care le-aș prefera ca cititor, sau m-aș imagina a fi în locul autorului.
părerea mea este că textului acesta i-ar prii să fie folosită persoana întâi singular în vocea naratorului, nu persoana a doua singular.
iar a treia strofă mi se pare prea încărcată, ai putea să o limpezești, renunțând la unele încărcături. o să specific care doar dacă o să-mi ceri lucrul acesta.
finalul nu este suficient de edificator pentru ca_cititorul să priceapă ce ai vrut să spui cu el. și nu mă refer taman la formularea finalului, ci la faptul că pe întregul poeziei nu ai menționat nimic despre promisiuni sau ținerea de cuvânt.
acuma mi-a venit ideea că asa ar putea fi gândul sau \"promisiunea\" la care se referă finalul: \"povestește că o să fie mereu veselă ca aici unde a copilărit\". și dacă e așa, oricum mi se pare destul de slab, chiar dacă nu e necesar să fie puternic. înțelegi tu.

greșeli la mine în comentariu: \"sau dacă m-aș imagina a fi în locul autorului\", \"renunțând la unele surplusuri\", \"ăsta ar putea fi gândul\".

Mi se pare corect tot ce mi-ai spus și chiar te rog să specifici unde sunt încărcăturile. Am înlocuit și povetește cu promite să fie mai clar. Cât privește persoana întâi singular așa a fost scrisă inițial dar pentru că e povestea adevărată a adelinei am scris-o așa.

a dormit și a visat
un oraș de coastă
pe malul unei mări
de cobalt
unde străzile înguste
conduc spre un loc
înconjurat cu ziduri vechi
în zare o herghelie de cai
lipițani
albi ca zăpada neumblată
din spatele casei

și undeva ar trebui să renunți la zăpadă. fie în strofa unde robert o aruncă-n zăpadă, fie aici să renunți la zăpada cu are compari herghelia de cai.