Dumitru Sava

tocmai acum m-am născut când otrava macului curge prin scleroza din venele lumii tăiate zilnic de sinucigași în războaiele anti teroriste găuri negre femeile uită să mai facă copii avortate-n

lacul de sudoare în care te credeam nimfă se făcuse heleșteu ca o știucă agilă și vicleană îmi făceai masaj erotic înghițindu-mi toate speranțele senile puține și știrbe cu unghii cu tot mă

inima schije dintr-o grenadă neexplodată și nu e nimeni să-i tragă brățara se învechește pulberea în ea și o să fie scoasă din uz prin des(ș)ertizare de niște oameni vrednici care habar nu

Să ridicăm paharul să-i bem pelinul Că dulce fu iubirea, amar sărutul Hai să cântăm c-așa ne-o cere jocul Nebuni ce pariarăm lumea pe o carte Mai rău ca iarna ne viscolește criza De dorul

Sunt Sburătorul plin de vise Ce rătăcesc, pierdut, prin Iad Întoarcerile-mi sunt închise Și toate relele pe mine cad Eu sunt soldatul fără țară Ce, fără rost, își pune viața amanet Sunt

degeaba apelez la dărnicia ta și-ți cer numai un strop să-mi dai din leacul pentru boala mea tu nu te mai iubești măcar pe tine demult ți-e ferecată inima nebun ce cred blajinu-ți chip mă mint

Nimeni nu m-a iubit vreodată atât de sălbatic și crud cum m-au iubit atunci ochii tăi Nicio frunză nu voia să moară în joaca de-atunci când eu înălțam biserici pe sânul tău stâng Nu

Când mi s-a furat … lăuta am plecat năuc cu pluta fiindcă mă-ndemna ispita să îmi regăsesc ursita Tot umblând hai-hui ca muta într-o zi mă apucă guta și mi-am zis gata finita însă

a venit canicula cumplită a devenit viața cod portocaliu parcă ar vrea să anunțe dominația rasei galbene soarele și pământul se topesc ca în poezia lui labiș încep să curg șiroaie de

Și beam și ne iubeam... și iarăși beam Doar, doar uita-voi de Omar Khayyam Ce bun mai era vinul din ulcea Și ce aromă dulce-i da și gura ta Și beam și ne iubeam... și iarăși beam Doar, doar,

că ne jucam de-a pititelea și tu te ascunseseși în rai într-o casă mare albă de pe o pajiște verde îți crescuseră aripi diafane și niște coarne de flutur… să nu poți fi

Pășind mai aproape pe drumuri de ape ei vin să se adape la porțile gândului Pierd timp să ne-aștepte la porțile sterpe înalte și drepte la poarta pământului Când noaptea se lasă

din neantul infinit către noi trimit solia de materie și spirit lunecând pe raza vremii quasarii și pulsarii, neutronice-apariții ce dispar fără de urmă în al cosmosului timp împrejur ne dau

mă fac lacrimă de luceafăr să-ți plâng numele printre stele și să-ți umplu zilnic altarele cu singurătatea mea căci fără tine eu nu sunt decât un rătăcit și-un biet anost clandestin

în pustietatea vieții navigând pe nopți de doliu visez zorii dimineții când la tine am să viu spre tărâmul fără soare mă îndrumi și mă petreci fără înger și-ursitoare suflet gol în straie

umbra lui Adam- răsuflare a lumii sub pomul vieții

sălbatic și singur sub vântul turbat cu fruntea zdrelită-n furtună și clopote vechi în inimă-mi bat și urlet și geamăt în mine se-adună am flacără-n carne și pară-n priviri nimic nu mă arde

e soră geamănă cu Absolutul și când a poposit aici pe terra s-a-mperechiat cu Neștiutul dorind să-i penetreze sfera în felul ăsta a rămas gravidă dar ea se mai credea fecioară lăsată pe o