și dacă...

ascult ascult din ce în ce mai ‘gândurat un vuiet îndepărtat ‘spăimântător de ocean cuprinsă-i de fiori singurătatea-mi închid ochii și retrăiesc noaptea aceea magică în care în surdină visele ne cântau și ne încântam unul pe celălalt tu sonata lunii și eu nebunul din brent undeva aproape lacul clipocea complice venus cernea mister peste destine orașul dormitând ne acompania la corzile iubirii și noi dansam ca doi pescăruși în furtună steaua imposibilei iubiri ne lumina adâncurile de unde abisul ne deschidea marea trecere pace în jur căci furtuna era în inimile noastre ce haos ce nebunie ce minunăție septembrie toamnă emoție amurg amurg de viață de speranță și de fericire iar noi… noi infinit de frumoși de tineri lumea dispăruse planeta se prefăcea că doarme doar tu și eu dansam dansam dansam în picioarele goale cântul de lebădă ochii tăi… da da și ochii tăi… ce noapte ce noapte și câtă magie respir și-acum mireasmă de sân amestecat cu ie dacă mai poți te rog redă-mi-o doamne doar cât o clipă și pentru ultima oară ascult… ascult încordat depărtările atât de singur ce mă fac până în septembrie și dacă… dacă nu mai vine