Dumitru Sava

sinucigașii - niște abeli care îl asasinează pe cain mântuirea – să-l ajutăm pe cain să moară în fiecare eu – omul cu două inimi de când ne-am îmbrățișat

adesea îmi spuneai mamă că eram un boț din care ochii mă izvorau iubire nu am secat mai curg încă în nerostire să-i fur misterului ceva precum un hoț mă tot strecor printre metafore și rime să

ascult ascult ascult… şi nu mă mai satur închid ochii și retrăiesc noaptea aia magică când vacanţa părăsise satul şi îndurerat târgovişteanul un paganini numai scripcă cânta cânta doar

Ãsta al lu’ Puțică… I se spune așa pentru că a moștenit-o din neam, de la tac-su mare mică, miiică. Săracul n-are nicio vină. Nu auzise el de Adler, dar complexul de inferioritate îl rodea. De

cu ortul lui găurit pe arca salvării nebunul de caron ruinează biserici mauzoleul speranței e plin de cadavre și stoluri de vise desperecheate au înnegrit cerul trasă de trei iepe-n călduri

e-atâta înghsuială pe pământ n-ai unde să arunci rază de soare pustiu-i adunat la mine-n oase

furioaso ce laşi să-ţi de în clocot lutul nu arunca venin prin craterul rostirii căci ai putea să otrăveşti poemul în care te-o reîntrupa omar poetul nu cerceta cu patimă ascunsă acele legi

Nu ştiu ce s-o fi ales de celebra cutie a pandorei. Dar nebunia scăpată de acolo şi devenită sminteală, ca o stafie, bântuie întreaga planetă. Am devenit turma înnebunită ce aleargă bezmetic spre

pe cer să mă vedeţi şi să ţineţi minte că eu nu cer cum cer imperii împăraţii frumuseţe curvele ori talent poeţii doar cerşesc timp atâta numai timp să pot să dăruiesc cerşetorilor

- Aoleu, am ras tot. Uite ce burtă am făcut! Mă, tată, minunată iahnia asta de fasole a ta. Sigur, marele ei secret e ciolanul de porc? Văd că încă te ții tare. Biata mama nu a reușit niciodată să

aflată mereu în linia întâia a confruntării cu răul a simţit un fel de ameţeli şi oboseală de parcă s-ar fi contaminat sleită şi plină de răni s-a dus la mântuitor să o purifice după

pe mine cel adevărat nu o să mă cunoașteți niciodată meșter fântânar agățat de frânghia timpului mă cobor în adâncuri îmi forez latențele abisale și în fiecare zi îmi scot la suprafață

La o masă de afaceri, pe undeva în Centrul Vechi, constatând că discuţiile au ajuns la un punct mort, trenează şi se apropie de impas, la semnul discret al amfitrionului, animatoarele se adresează

în jocul acesta fără miză ce-n fiecare zi un pic pieriţi hai veseliţi-vă fiţi fericiţi mă ştiţi sunt glanda hipofiză lăsaţi de-o parte ura şi iubiţi uitaţi că e război şi criză fiţi cei

doamne m-ai distribuit într-o piesă în care nu am voie să zic nimic despre regizor nici nu mă strădui să aflu cine-i scenaristul fără să mă întrebi dacă știu dacă pot dacă vreau joc rolul unui