Poezie
autocontemplare
1 min lectură·
Mediu
râul îmi susura la picioare
și din oglinda lui
mă privea crâncen un chip.
avea sprâncene cam stufoase,
nasul un pic acvilin,
fața prelungă,
bărbia cam voluntară,
ochii... cam toate, toate
după chipul și asemănarea Ta.
cum să îndrăznesc să spun
că nu prea mă plac?
uimit de perfecțiunea creației,
de spaima urâciunii mele,
în singurătatea gândului m-am exilat.
zadarnic, cu vorbe alese, am invocat
efemeritatea să facă ea ceva.
nu am băgat de seamă cum,
sub ispita frumosului, m-am risipit
că azi mi-e dor de cel care-am fost
și-ncerc disperat să mă regăsesc,
dar până și apa râului s-a tulburat…
“caută-Mă în interior, fiule,
lasă furtuna inimii să treacă,
strecoară-te printre fulgerele minții
și ai grijă să nu orbești lumea
cu strălucirea Mea!”
012.227
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dumitru Sava
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 124
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Dumitru Sava. “autocontemplare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/poezie/14059742/autocontemplareComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Sub ispita frumosului, te-ai risipit în spațiile divinului, de unde te-ai întors cu un cadou oferit sufletului : o estetică a lăuntricului și o arhitectură grandioasă, maiestuoasă, somptuoasă, a sinelui.