Poezie
Fantoma
fals tratat de angelogie 2
2 min lectură·
Mediu
de fiecare dată când făceam dragoste
ne apuca o stare de beție ca și cum
am fi sorbit o grădină a semiramidei
și drogați de acel tainic balsam floral
ne dedam la toate nebuniile
în infinita fericire uitam de tot
habar nu aveam că inconștient
deși cununați în biserică
comiteam un act de bigamie
fiecare ne înșelam umbra
îmbrățișările noastre amoroase erau
niște fabuloase scurtcircuitări
prin care sentimentele fuzionau irezistibil
degajând instantaneu o colosală energie
nu se vedea cu ochiul liber
dar acea fantastică descărcarea
din motive de autoprotecție
se făcea asupra umbrei
un fel de înpământare care absorbea tot
și se reîncărca cu energia falusiană
cu cât dragostea era mai aprinsă
și partidele de amor mai numeroase
prin reîncărcări succesive luminozitatea umbrei creștea
crește în așa măsură că ajungeam să o simțim în jur
uneori să o și percepem sub formă de fantomă
la început inofensivă chiar binevoitoare dar
proporțional cu nivelul geloziei ostilitatea ei sporea
mai ales când constata că perechea sa
se simțea atât de bine în cuplul nostru erotic
și nu se mai îndură să revină la starea de dinainte
atunci se manifesta uneori chiar violent
provocându-ne coșmaruri ori ușoare accidente
cât să ne atragă atenția
ți-amintești când ți-ai scrântit glezna pe gheață
te dăruiai cu totul până la uitarea de sine
patima ți-era atât de puternică
încât umbra ta nu s-a mai putut stăpâni
și devenind luminiscent străvezie de furie
în noaptea aia s-a revoltat și te-a răpit
nu te-ai opus o clipă nu ai țipat
n-ai cerut ajutor îndurare ai închis ochii și liniștită
ai răsuflat ușurată ca și cum voiai să scapi de mine
fără un minim regret te-ai lăsat dusă
nu ai rostit o vorbuliță de rămas bun
o clipă n-ai privit înapoi
ca și cum știai că asta o să se întâmple
ai urmat-o de parcă erai hipnotizată
tot paradisul se prăbușise peste mine
eu și iubirea noastră nu mai existam
mi-a luat ceva timp să-ți înțeleg trădarea
te iert dar nu pot să o accept
adio îți spun acum ingrato
și să nu îți închipui că lacrima
ce-mi arde obrazul ca o picături de ceară
este pentru tine
mi-e milă de umbra asta a mea sărăcuța
pe nedrept părăsită dezorientată apatică
care în plină poftă de viață
a rămas atât de singură
001.358
0