Dumitru Sava

poate că iubire înseamnă să te privesc prin toți ochii negri albaștri verzi ori căprui ai tuturor femeilor care m-au iubit fără a putea să mă aibă vreodată să te vadă că tu ești cea mai

Avem în mână cărți bune dar ne temem să jucăm, deși am dat un campion mondial la poker. Atu-ul este la noi dar nu știm să-l folosim. Ne lăsăm dominați de o falsă inhibiție și înghițim toate

în fiecare dimineață ne sculam râzând din așternuturile ude în care vicioasă tu îți savurai neostoita poftă de-o țigară bieți păcătoși în magia fericirii ne trăiam clipa ca pe sfârșitul

am răstignit un evadat în sfera lui de sticlă-albastră l-am țintuit pe crucea noastră am râs și-apoi 1-am renegat el nu știa că-i vinovat și-n ochii orbi încătușați doi sori de-argint

de viața mea mult prea avid sedus de-un zodiac viril târziu aflai că sunt gravid că-n mine sălășluiește un copil nu-s curios să-i aflu sexul știu că-mpotrivă-mi are-un cui acuză-ntruna

iubirea noastră precum știi se născu doar într-o zi și pe drum de decuseară învăță cum să și moară ce-ndelungat și îndelung ne poartă drumu-acesta strâmb ce rătăciri ne-au rătăcit pe

fereastră spre adevăr și frumos, deschisă larg în infinit, prin care m-am privit până în adâncuri și am putut să-mi descopăr nebănuitul din suflet. să-l cunosc și să încerc să mă împac cu el. neștiut

sosit-am de niciunde și unde am fost vreodată eu vin de unde moartea înseamnă a te naște plecat de mult de-acasă spre lumea astălaltă și rătăcit cu voie în alba îngerilor oaste voit-am a

Accept că viața mi-a dăruit atât cât meritam. Sunt deci... mulțumit! Dar simt că totuși nu sunt fericit. Oare pentru că nu am primit mai mult decât mi se cuvine?

ca bun creștin sunt gata să împart câștigul meu cu voi chiar zic să ne-mpărțim și Tatăl ia-l tu frate mai mare pe Dumnezeu soro tu pe Sfântul Duh și tu frate mai mic pe Fiul pe

Mi-e dor De ochii tăi de giuvaier Scânteietori ca stelele ce ziua pier Mi-e dor, mi-e dor… Mi-e dor! Mi-e dor De perișorul tău bălai Aromitor ca florile de mai Mi-e dor, mi-e

e umezită brazda cu bolta-nsângerată și boabe de lumină se pierd în trupu-i blând rotunde și-aurite hrănind bătrâna gură mereu înfometată a flămândului pământ rostogolite repezi din lutul

mă înstrăinez de mine în tine, fiul meu care te înstrăinezi de tine în fiul tău ce se va înstrăina de sine într-o carte pe care eu, citind-o să mă regăsesc

de dragoste ciorba de praz e o licoare foarte comestibilă pentru cei săraci și cu duhul mărește libidoul minții că ți se scoală... gândurile noaptea se împerechează într-o partidă de

atâta eram de-ndurerat de plecarea ta că nu știam ce să mai fac și încotro să o apuc habar nu am cum am ajuns la târgul de ceramică erau si tata mama bunicii pe-acolo pe tine nu te-am

astăzi da ziua Ta frumoasă Romanie cândva Mare și dodoloață ca o pâine iartă-mi străbunul că ți-a dăruit numai un ochi la plevna pe bunul că de la mărășești n-a mai regăsit drumul către

să te-ntâlnesc vreodată m-aș vrea arcuș iar tu să-mi fi vioară să-ți cânt pe infinitul corzii la fel ca paganini-odinioară sonata neștiută a iubirii iar tu să rezonezi cu mine pe toate undele