Poezie

Amăgire

1 min lectură·28 februarie 2011

Mediu

Mă-ncearcă de o vreme o ispită

În universul ăsta pământean aș vrea

Să-mi fi-ntr-o zi strălucitoare stea

Și eu umilul tău să-ți fiu orbită

Dar niciodată n-om ajunge-așa

Destinul fu cu mine cel mai crud

Căci mă făcu o Cruce mai la Sud

Pe tine a Nordului rece Stea

Pierdut în noaptea sufletului meu

Proscrisul blestemat să fie cruce

Visez încă la steaua ce-o străluce

Uitat abandonat de lume și de zeu

Nu știu lumina ei de-o mai ajunge

Abia abia de-o mai zăresc cu gândul

Habar nu am nici unde este Nordul

Însă răceala ei ce crunt m-atinge

Mă simt deja ca jumătatea unui măr

Uitat de viață-n traista cu merinde

Căldura inimii încet încet mi-o stinge

Luceafărul de ieri e astăzi cerșetor

Continuu să visez la clipa întâlnirii

Purtat pe stinsa-mi rază de speranță

Mă tem însă de timp și de distanță

Veni-va oare măcar o vreme a uitării?

001.731

Dumitru Sava. “Amăgire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/poezie/13973149/amagire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.