Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

te caut

1 min lectură·
Mediu
am fost în parc
pe banca pe care ședeai tu
eram principesa și vagabondul
n-am îndrăznit să mă uit la tine
de teamă să nu te fur cu privirea
prea mă bătea gândul ăsta nemernic
ai fi țipat te auzea destinul
și iar mă biciuia
am fost în parc
pe banca pe care ședeai tu
amândoi țineam buzele strânse… strânse
să nu ne scape vorba
și să intrăm în gura lumii
ori să nu ne stea în gât
să ne prefacem în viers
da ne auzeam
lumea trecea pe lângă noi
se ducea la vale
rămâneam doar eu și tu
două pietre nestemate...
am fost în parc
pe banca pe care ședeai tu
deasupra noastră copacul era gol
fiindcă noi eram frunza
privighetoarea plecase
doar cântecul ei aninat printre crengi
tăcea să nu-l înghețe frigul
ascultam și înflorea liliacul
în inima mea
001.386
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
142
Citire
1 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Dumitru Sava. “te caut.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/poezie/13972672/te-caut

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.