Dumitru Sava

de un lucru pot fi sigur că acuma când sunt singur și guvernu-mi taie banii iar destinu-mi fură anii tare mă mai doare timpul și îmi trece anotimpul n-am idei, n-am nici hârtie nici putere a

să te salvezi de toate cele rele azi pentru tine cerul s-a deschis trăiește-ți clipa și uită de belele că astă seară ești în paradis nu mai contează că mai e și-un mâine e noaptea-n care totul

dacă fiecare gând e un zbor mintea mea trebuie să fie o pasăre neapărat răpitoare pentru că încearcă să adune cât mai multe din cele știute și neștiute pe pământ uite te-a răpit chiar și pe

Într-un moment de criză de inspirație divină, neinspirat, destinul m-a expirat în lumea asta inspirată. Am inspirat adînc tot ce-a expirat ursitoarea pentru mine și parcă blestemat, neinspirat,

îmi amintesc de vremea când îmi trimiteai un zâmbet și un sărut îmi plăcea atât de mult că probabil m-am contaminat și acum zâmbesc și eu... dar amar credeam că viața scrie prin noi un

Se coace-n măr sămânța vieții Și mâna de barbat pe rotunjimi de sfere Țintește blând spre visul altei ere Și ruguri pune pe-nvelișul ceții Păstrând la piept iubirea care-l cere...

Din Sine, Dumnezeu m-a făcut, mai întâi, pe Mine. Și abia, după aceea, a zidit Lumea. Ca să aibă cine să o judece: cât este de urâtă sau cât este de frumoasă; dacă e destul de mare să încap în ea și

ne spune mitul biblic, ca să facă lumea asta ziditorul a sacrificat-o pe eva. a alungat-o mai întâi din rai și apoi i-a dăruit geneza. balada ne reamintește, la fel a procedat

pentru că sunt un bărbat tare dar... de câte ori destinul ca o adiere a morții îmi suflă rece-n ceafă de-ncepe să-mi înghețe inima riscând să-ți rănească icoana din senin îmi aburesc

flăcău, eram un neputincios noaptea când se întărea mă chinuiam cu două mâini și să o-ndoi nu reușeam se vede însă că-s de neam acum cu degetele unei mâini o pliez ca pe-o curea

Þie azi Doamne că ești unic atotputernic și atotcunoscător. înseamnă că mă pot îndoi de Tine fiindcă e doar din voia și cu voia Ta! mulțumesc Doamne că ești perfecțiunea și în marea

de când ai plecat nu mă mai tem nu mă mai tem să fiu păcătos păcătos este destinul ce mi te-a luat mi te-a luat... da da fără să știe fără să știe cât te-am iubit că te-am iubit a fost cel mai

cărțile mele, gânduri ascunse-n aripi – zbor spre nicăieri duce zările albastre la curățătorie rufe murdare – petele sufletului bine cuvântat dor de absolut, plutire peste pământ

Oare doar pentru că am îmbătrânit? Acum vreo douăzeci și doi de ani niște oameni, nu zic neapărat români, au făcut o rebeliune în capitala Banatului. Ei zic că pentru noi, românii, da nu o să-mi pot

* În spate, nimic. În jurul meu, nimicuri. In față… nimic! * Adevăr vă spun: că în afară de Tot a fost Nimicul. * Dumnezeu e Tot ce nu poate fi cuprins de către nimic. * Din