Dumitru Sava

Din Sine, Dumnezeu m-a făcut, mai întâi, pe Mine. Și abia, după aceea, a zidit Lumea. Ca să aibă cine să o judece: cât este de urâtă sau cât este de frumoasă; dacă e destul de mare să încap în ea și

ne spune mitul biblic, ca să facă lumea asta ziditorul a sacrificat-o pe eva. a alungat-o mai întâi din rai și apoi i-a dăruit geneza. balada ne reamintește, la fel a procedat

pentru că sunt un bărbat tare dar... de câte ori destinul ca o adiere a morții îmi suflă rece-n ceafă de-ncepe să-mi înghețe inima riscând să-ți rănească icoana din senin îmi aburesc

flăcău, eram un neputincios noaptea când se întărea mă chinuiam cu două mâini și să o-ndoi nu reușeam se vede însă că-s de neam acum cu degetele unei mâini o pliez ca pe-o curea

Þie azi Doamne că ești unic atotputernic și atotcunoscător. înseamnă că mă pot îndoi de Tine fiindcă e doar din voia și cu voia Ta! mulțumesc Doamne că ești perfecțiunea și în marea

de când ai plecat nu mă mai tem nu mă mai tem să fiu păcătos păcătos este destinul ce mi te-a luat mi te-a luat... da da fără să știe fără să știe cât te-am iubit că te-am iubit a fost cel mai

cărțile mele, gânduri ascunse-n aripi – zbor spre nicăieri duce zările albastre la curățătorie rufe murdare – petele sufletului bine cuvântat dor de absolut, plutire peste pământ

Oare doar pentru că am îmbătrânit? Acum vreo douăzeci și doi de ani niște oameni, nu zic neapărat români, au făcut o rebeliune în capitala Banatului. Ei zic că pentru noi, românii, da nu o să-mi pot

* În spate, nimic. În jurul meu, nimicuri. In față… nimic! * Adevăr vă spun: că în afară de Tot a fost Nimicul. * Dumnezeu e Tot ce nu poate fi cuprins de către nimic. * Din

atâta splendoare risipești în neant eu sunt Neantul ce în genunchi ar veni către tine atâta lumină radiezi în întuneric eu sunt Întunericul gata să-ți dezvăluie nepătrunsul atâta aromă

mi-e dor de perișorul tău bălan pe unde umbli azi iubito suspină pluta în zăvoi curând vor răsări iar macii-n lan ce faci nu te mai văd iubito e-atâta noapte între noi cernită se tot pogoară

Ea: Mâncați-aș ficățelul tău! El: Mai bine-ai fi cățelul meu!

Smerit te informez Tată ceresc al meu că robul tău încarcerat în ADN-eu după neștiute întrupări mă aflu pe undeva în anotimpul pământ și doar aici am întâlnit o ciudățenie până acum

vă cer frați ai mei creștini că în deplinătatea potențelor mentale comit poate o blasfemie, dar trebuie să știți că eu, în proporție de aproape patruzeci la sută, sunt DUMnezeu! Numele meu este