Poezie
Încerc...
2 min lectură·
Mediu
să tot vorbesc cu mine de o vreme
poate așa mă vindec de singurătate
mă tem să nu mă pierd pe undeva
să nu mă mai recunosc când m-oți vedea
dar e în zadar eu nu mai sunt aici
am rămas demult acolo în urmă
ferecat cu taina iubirii în inima ta
cuvânt ce nu voi mai fi rostit niciodată
sângerând tunete și rugi către cer
copil rătăcitor ce-ți cari inocența-n visare
ca pe un trist ponosit sac de voiaj
hălăduiești prin infinit cu mine de mână
scânteie de dor în lumina ta rece
tot cauți ceva și nu mă vezi
uite chiar acum te răzgândești și o iei
hotărâtă pe strada cu sens unic
iuțești zborul că-abia mă mai țin de tine
printre atâtea vitrine suflete larg deschise
de o parte și alta fără trotuar
te tocmești pentru orice nimicuri
din care să-ți țeși alt chip unde obosită
cu lacrima nopții-ntre gene
să odihnești și să iubești iarăși o vreme
risipitoare cum te știu ești gata
să îl plătești cu toți fulgii din aripi
uitucă habar nu ai ce o să faci cu mine
m-ai putea din greșală scăpa în praful stelar
oricât m-aș ține scai de amintirea ta
inimă ți-oi fi chiar de nu o să mă vrei
iar într-o zi când sigur te vei îndrăgosti
și nu te-aștepți o să te vorbesc întregii lumi
cum destrăbălată fără jenă mă păcătuiești
001128
0