o lumină rece...

rece și incoloră vine dinspre tine aș fi vrut-o tăioasă ca un laser să-mi vindece inima asta bolnavă de dor aș fi vrut-o ca un viscol să mă despoaie de mine să mă ducă să mă ducă să mă prefacă în om de zăpadă ori măcar în fulg plutind către acolo sus dar e mai mult o ploaie tîrzie de toamnă îmi burnițează irisul în asemenea hal că mi s-au inundat bocancii viitura mi-a rostogolit viața la vale undeva către apa sîmbetei mi-a decolorat timpul ba mi-a spălăcit până și sufletul mai grav mi s-au diluat amintirile mi-au putrezit speranțele să scap încerc încerc cu disperare să-închid ochii pupilele două aisberguri ce vor mașină nuntă casă nu mă lasă… nu mă lasă