Dumitru Sava

Viața mă supune, în continuare, la tot felul de examene. Am dat atâtea că și în somn mai am coșmaruri cu ele. Și văd că nu se mai termină. Multe dintre ele m-au ajutat să evoluiez și să mă formez

mi-e dor de tine, că îmi vine să te sun da mai stau… mai stau numai o clipă atât cât să îmi vină nițel curaj da, da… numai de un pic am nevoie sau… mai bine să mi-l fac singur da, apoi, tu

nu știu de câtă vreme mă aflu la răspântie nici măcar Judecata de Apoi nu are habar pentru că aici timpul nu există toți se orientează după înclinarea balanței când păcatele atârnă mai greu e

bietul de el de când a rămas singur nu mai are niciun rost se scoală cu noaptea-n cap toată ziua umblă bezmetic și... se culcă cu găinile!

Umil urmaș al lui Cain Zidit din visare și chin Îmi sorb amarul meu preaplin Scrâșnesc și urlu dar mă-nchin La ce-i frumos și la destin Și jur, străino, c-o să vin De sub cămașa ta de in

Zeul a fost mărinimos cu mine. Nu știu însă cu ce i-am greșit! Pentru că într-o zi a început să își ia înapoi darurile. L-a luat pe tata, apoi pe mama… Acum sunt văduv! Om încă în putere și singur,

copil analfabet, destinul a mîzgălit pe albul tău cu mine, în negru, eseul fericirii. a rupt apoi condeiul și-a sfărâmat tăblița…

jocul vieții e programat are aceeași desfășurare pentru toți și cam aceeași durată pentru fiecare dacă i-am cunoaște regulile și le-am respecta ar trebui să trăim cam la fel ca durată și

în noaptea de mister și de magie-a nunții mele ți-oi dărui drept colier un cer senin de stele cu Dumnezeu în capul mesei vom chefui și vom cânta ne-om contopi-n voalul miresei și-apoi în doi

în ochiul meu fierbinte lumina ta de-acuma rece inima stelei ce se stinge ne condensează iubirea ce încă dureros pulsează în lacrima uitării care în mine se prelinge stalactită mă

vorba poetului „și totuși” mai există niște oameni oameni simpli curați și adevărați români conaționali de-ai mei care m-au făcut să nu-mi mai fie rușine că sunt contemporan cu șleahta asta

după o lungă și toridă zi de târâială abia scăpat de sub strivirea unei tălpi flămând și obosit pe palidul tăpșan fiul șarpelui își sâsâia nefericirea… „ spune-mi te rog Tu iluminate Tată a

dintre toate drumurile unei vieți cel mai greu e lungul drum către tine la fel cum ochiul se împlinește cu lumină și cu noapte pentru a deveni ceva ce este... la fel cum vremea se umple cu

Dincolo de marile și controversatele izbânzi ale minții umane cineva a avut geniala inspirație, nu-mi amintesc cine dar jur că nu am fost eu acela, să inventeze fericul. Pentru cei care încă nu au

din prea multă iubire îngerii începuseră să se cam înmulțească peste măsură cerul era amenințat de supra-îngerire ioan gură de aur avusese dreptate dacă nu lua măsuri urgente venea