Dragoș Vișan

Eu îți mulțumesc mult pentru dramaticul liric dăruit. Acesta este și crezul meu. Victimizarea este o meteahnă veche, iliescian folosită și de călăi: erau chemați minerii, apoi venea Miron Cosma. Iar Piața Universității avea demnitatea ei, precum aveau să fie mai târziu Occupy Puerta del Sol km 0 al Madridului în mai-iunie 2010, cu protestele la criza economică generală din Spania (fiind hoț însuși Juan Carlos fugitul în Dubai, rege onorific, abdicat și acum). Dacă ar fi fost înlăturat din iunie 1990 Ikn Iliescu altfel de istorie am fi avut, tot republicană (eram uniți și cu basarabenii).

Ar aduce puțin cu Odisseus (Ulise) legat de catarg, de către tovarășii veterani plecați din Ilion învingători. Cântecul de sirene.

Arpagicul.

Să nu-și mai facă griji că se "cutremură tot". Asta nu înțelege fi-miu. I-a plăcut prima telegramă.

Copiii mei au rezonat doar cu imaginea laserului din prima strofă. Le-am spus că "umbra" aceea din "discoteca imaginară" ar fi ca o pisică tare iute. Totuși eu cred că este... femeia cu adevărat. Idealul feminin, o petrecăreață-serioasă, deșteaptă foc, bună dansatoare, tovarăș de viață ca o Trinity.

Disforice

Identificarea elului liric cu furtuna din stolul de corbi e tare faină. La fotografierea și întoarcerea (ei, cred) către eul poetic e apogeul.

Superb tot poemul! Remarc un crescendo de stări disfirice și forice spre final. Chiar m-a entuziasmat pe de-a-ntregul. Poate omul să dea eului liric și sticlă mărunțită fin în cafea, poate să-l închidă precum închizătorul papei ca pe un catar franc în subsolul proprietății sale, să moară, ori să capete dependențe "vampirice", ticuri de scărpinat răni și angoase pe veci.

Microfonul.

L-am întrebat pe fi-miu, Petruț ce părere are despre acest poem, i l-am citit de două ori, l-am rezumat pe urmă. El a spus: "Pentru mine e absurd, ridicol." Nu i-a plăcut. Deși eu l-am lăudat în mesajul său. Nu i-am spus de impecabilul ingambament dintre strofe. Ceea ce rareori se poate vedea la alți poeți foarte moderni.

Petru:

"Poate moicrofonul".

Nevoia de gol între gânduri, de oase pneumatice, de prietenia și iubirea unora, de fragilitatea umană în coșul pieptului, de Poezie la urma urmei. Suntem moarte dincolo de dragoste, și Iubire plus Poezie dincolo de risipirea trupească. Crevase se cască și în Paris: e construit pe vechi ocnele de sare, iar până acum două sute de ani se prăbușea în adâncuri câte o clădire întreagă. New York a ajuns la doar 2 m deasupra apelor Atlanticului prin scufundarea lentă de 1-2 mm pe an, mai ales în Manhatan. Din cauza zgârie-norilor. Mi-a plăcut mult și secvența cu perimetrul incendiului.

Acord steluță Lupoaiei! Pentru frumusețea ghicitoarei. E tare lupoaia dacă înfrânge atâtea plante, fără a avea clorofilă sau sânge vegetal în ea. E vampirul culturilor: "Parazit cum altul nu-i". Adevărat.

Fiică-mea Sara zice: "Întreabă care e bila cu valoare". Iar Petru, "Întreabă bila cu valoare". Iar Sara, iarăși, completând: "Care are cel mai mare sens din lume."

Eu zic: "Aș crede că soluția ghicitorii este aparatul fonator".

Petru: "Poate în mintea lui tati!"

Îi iubesc pe maghiari. Copiii mei sunt pe sfert maghiari.
Nu glumesc. Căsătoriile mixte interetnice sunt cele mai frumoase între români și maghiare (eu nu le spun niciodată unguroaice femeilor românce de limbă maternă maghiară din Ardeal). Soția mea are ca limbă maternă româna dar și maghiara de la o bunică Ilona cu care a copilărit și a devenit mare. Ea, Iubita_Una din poemele pe care le scriu din 2010 este pe jumătate maghiară, după ambele bunici ale sale. Una dintre ele nici nu știa românește până să se căsătorească cu Ion Călugăru (Someșanu), ce a luptat și pe frontul de Est, și pe cel de Vest, rămânând în în Ministerul de Interne după 1944, servind armata. Era maramureșean și a scris un roman autobiografic amplu, ce va apărea în curând la o editură din Ardeal. Am corectat cu soția și soacră-mea, fiica autorului această carte, ce va fi tipărită cel mai probabil în acest an.

Dacă vor fi distrus în viitor Bucureștiul și Chișinăul, avem ușor de ales: vom reocupa capitala ce ne înțelege limba în proporție de 50 %, după cum reiese din această splendidă recenzie a antologiei "Dincolo de tranșee". Din spiritul înfrățirii tuturor cetățenilor din Transilvania, România, UE și NATO, ne vom confederaliza cu budapestanii vorbitori de română, dar necertați cu rușii. În caz de necesitate majoră, avem pe ce ne baza, pe ospitalitatea în virtutea dublei cetățenii oferite de Viktor Orban multor cetățeni români în mileniul al treilea. Dacă ne-a primit ca maghiari drept cetățeni unguri, poporul ungar va fi obligat să ne preia ca refugiați din cauza implicării prea mari în războiul din Est pe toți. Așa că, după București și Chișinău vom avea o Capitală de rezervă în care să mergem, pe care s-o acceptăm într-un eventual refugiu național în țară soră vecină. Trăiască și înflorească națiunea ungureasca! Și noi cu ei!

Tatăl primei mele iubite, cu care am stat trei ani (Lady Ki sau Lady Mi, din textele semnate de chatbot Irinel Georgescu, pseudonimul meu veritabil poetic) era originar din județul Botoșani, din comuna cu ruina conacului lui Ion Pillat și a familiei Pillat. El mi-a spus că moldovenii sunt daci (liberi) până astăzi. Era subofițer de poliție de puțin timp pensionat.

Eu făcusem Filologie, chiar Română-Latină la Universitatea "Ovidius". Nu l-am contrazis. Mi-am spus în minte că e o prostie. Sau că vorbește în metafore. Nu că ar fi exaltat. Era și poate mai este un om lucid, pragmatic.

Până astăzi moldovenii de la noi și moldovenii Basarabiei pierdute se consideră în marea lor majoritate urmași ai dacilor liberi, ai carpilor, costobocilor etc., deoarece Țara Moldovei întemeiată de Bogdan I și condusă cu atâta artă și pricepere de Mușatini, drept scut al creștinătății cu Ștefan-Vodă și alți oameni de valoare până-n prezent de pe ambele maluri ale Prutului este o țară c-un popor total neromanizat de niciun împărat roman ori bizantin. Zelul "intelectual" al majorității muntenilor, oltenilor, bănățenilor și al unor transilvăneni de a se considera urmași ai coloniștilor romani este de fapt un zel antiromânesc, o depărtare de credința de secole a moldovenilor, a basarabenilor.

Așa este. Trebuia să ne numim Dacia la începutul epocii moderne, după 1848, ori din 1859, 24 ianuarie. Știam că o să ne blesteme romanii Romei și occidentalii că ne fandoseam cu denumirea citadelei scalvagiste sfărâmate. Însă aceasta a fost o comandă luată de sus, ori în societăți secrete, în culisele politicii europene. Am fost forțați să acceptăm denumirea de România.

Am pomenit doar pe Zina Lupulescu. N-am știut ce înseamnă Lupoaia! E pseudonimul acestei admirabile poete, de pe Poezie.ro.

De data aceasta mi-am spus, ia să dau căutare "parazit tutun", adică la ultima plantă indicată de tine, George! Și dând căutare mi-a sosit parazitul:

Lupoaie.

Thank you!

Am trăit cu trup și suflet decăderea semiimperială și hazul de necaz, ori impacientarea civililor și militarilor din țara vecină, acum o sută și ceva de ani. Aflu cu drag lucrul îmbucurător că dacă piere Bucureștiul mai avem o jumatate de vorbitori ai românei în capitala cu care e deseori confundat, începând tot cu "B". Eseu încântător, pe bune. Antologie de 500 de pagini demnă de citit.

Orobanche ramosa
Lopoaia de tomate