Dragoș Vișan

Ghinionul.

"Istoria e cea mai frumoasă poveste". Adrian Cioroianu are și cartea "Cea mai frumoasă poveste... istoria României", sau cam așa ceva. Titlul "istoria, o poveste" e fumat. Are scorii.

Sensibilelor lucruri, de ce sunteți voi atât de sensibile când de fapt nu sunteți decât niște aparențe, niște fantoșe ale vieții unor iluzii făcute în materiale diverse naturale ori artificiale, devenite msi mult confecționate în serie, din meșteșugurile umane ce v-au dat suflul de amenajat spațiile antropice, rustice, urbane, până pe fundurile oceanelor, mărilor, peșterilor, spre vârfurile de munți și-n spațiul cosmic

"admirândul" typo, cred.

Poemul e magic prin împletirea sa de rurn Babel. Mi-a plăcut.

"rugăciunea acelei lumi" — care lume, cea viitoare, cea trecută?

E titlu de la emisiunea fostului ministru de externe, care s-a făcut de rușine cu madama omolog din State, Condolița?

Istoria este și poveste care se mai repetă. E adevărat.
Titlul însă nu este despre această istorie universală ori națională, explicată sau vulgarizată de Cioroianu.

Poemul ar fi despre propria "Istorie-poveste" (așa ar fi trebuit intitulat poemul!).

O să revin.

Ai dreptate. În loc de "Asie mare, m-aștepți tu să vin, niciodată n-am fost în tine" o să fie puțin schimbat:

"Asie mare, râvnită de veacuri încleștate de hoții violatori din Nordul Atlanticului, mai ales de corsarii englezi, olandezii zburători, francezii, portughezii și spaniolii catolici puși pe colonizări, mutări dezechilibrate, m-aștepți tu să vin, n-am fost niciodată în pământurile tale udate de musonice ploi, uscate de vânturi ca un imens feon".

Mă visez apatrid. Pe bune, în vise nu mai aparțin deloc Uei Șuie, nici uedurilorin care se transformă râurile secate în Spania, Grecia incendiată, Italiei cutremurate și de mari vulcani activi. Mă visez nostalgic mai ales după o viață normală încă prin unele colțuri neajunse de Americă Latină, Asie, Africa, neatins de noul val al înrobirii Dezobișnuirii. Vreau o junglă sau un munte, vreau să trăiesc într-un pământ normal, nu anormal.

Mulțumesc mult pentru comentariu.

Prima variantă, postată pe Facebook, este aceasta:

"Răsară un soare matinal mai rece, păsări ale înțelepciunii, corbi și ciori zboară către un Răsărit mai sesamic decât alte peșteri de tâlhari, Asie mare, m-aștepți tu să vin, niciodată n-am fost în tine, să ne iubim noi sublim, tocmai am visat că eram prin Grecia ca într-un loc de popas, ne pregăteam să mergem într-o "deltă", exotică, orientală, normal, poate a Gangelui, dar nu-mi dădea inima ghes nici să mă scald la doi pași pe țărm, eu cu "turiștii" urma să stăm acolo în "tabăra" de refugiați mai mult timp, de fapt cred că în vis eram chiar un pakistanez, un indian, un vietnamez ori din Bangladesh, căci nu prea mă uitam în oglindă, simt acum că aveam barba mare, niciodată nu suntem ceea ce părem, nici ca nație, bașca apartenența la continent nu e sigură, suntem prea incontinenți pasionați după nou, după vechi, nimic nu mai este modern ca înainte, s-a ivit partea de antimodern de-acceptat, m-a bulversat Grecia ieri, am văzut-o fugitiv la TV revoltată, conducerea coloanelor și de unii prelați era îndreptată împotriva posibilității ca în curând grecii să aibă buletine digitale, ierarhul îi liniștea, cică n-o să capete așa ceva să fie urmăriți și vânați pentru credință, după cum nici pe timpul lui Pericle și Platon închinătorii apollinici la Delphi, cultul de la Bruxelles, Berlin, Washington, Londra, Viena este totuși mai mare decât principiile de viață tradițională sănătoasă, lupta Far Westului cu Kremlinul este cel mai bun pretext să se mai facă alte dezobișnuiri programate, Iubita_Una a plecat pe teren, eu stau cu copiii, Sara s-a speriat, a deranjat-o adormit Petruț, frățiorul, a venit pe șezlongul din sufragerie, bodogănind că nu-i lăsată să doarmă, a ațipit, motanul uriaș Noir a trecut s-o salute de "bună dimineața" ori "somn ușor", l-a mângâiat, l-a apropiat de ea, a readormit, lui Sunday și Penelopei le e greu să accepte că era ploaie de toamnă în noapte spre zori, temperaturi mici și acum e un soare de vară magistrală, iarăși către călduri exotice, să accepte și ele că a început sezonul musonic, după cel secetos ca în India Europei, mie funcția autocontrol îmi scria "musonic", hilar, musonii i-au înlocuit pe foștii masoni, fost-au și ei cândva lucru bun, acum sunt doar chemații către-un lucru prost, deh, degenerează ei, degenărăm și noi, ne înarmăm, spionăm, nu era bun Nicolas Ceausesko, ar fi făcut mai multe dacă ar fi fost președintele Franței acum cincizeci de ani, nimeni nu-i profet în patria sa, ia să mă opresc din a fi dintre refugiații onirici prea recalcitranți, să nu iau recluziune totală un timp, poate visez că-s tibetan"

Este pentru Poezie, sau tot pentru Proză, ca a doua variantă.

Întrebarea mea este, Ionuț Georgescu, următoarea:

Ești sau nu ești Bogdan Geană. Eu îi sunt profund îndatorat acestui om, BG pentru revenirea mea cu nume real pe "Agonia". Și tare m-aș bucura să fii chiar tu.

De aici modificarea "Ĝ" sau "Ğ" în fața distinsului disting și cuvânt monosilabic voievodal "Io-". Nu din ironie.

Faptul că pe la începutul lunii august am vizitat pentru prima dată în viață Munții Maramureșului și Munții Rodnei, cu perdeaua micșorată de secetă a Cascadei Cailor (cea mai înaltă din țară), Lacul Știol și m-am cățărat pe vârful Gărgălău, pornind chiar din stațiunea Borșa, de la vreo 550 de m, fără vreun telescaun, precum ceilalți din grup, m-a făcut să ajung să văd de acolo și Carpații Păduroși, o parte din Ucraina, aflată în războiul ce se potolise detot în sezonul estival. Apoi a urmat septembrie, când tendințele de-a se ajunge la un armistițiu au fost subminate de superputerile actuale.

E un document personal acest text. Deseori nu mă preocupă să transmit strict descriptiv. Dacă poemul are subtext protestatar, poate cuprinde și un delir imaginativ. Cu bicicleta mea Giant, cu care cutreier de obicei Nordul, aș vrea uneori sa fiu un nou Pintea Viteazu ori un Che Guevara, să fac dreptate absolută socială în aceste părți de lume batjocorite în prezent din niște interese mai mult economice obscure mondiale.
Scuze că n-am putut transmite suficient aceste trăiri de atunci, de acum un an.

Nu schimb textul, deoarece e un document și personal, și un protest împotriva războiul de la Răsărit. Acum au ajuns să se bată combatanții foarte sângeros, chiar și om la om, pe Nipru, și ca în SF, ca în revista "Anticipația", cu drone trimise fie în Rusia, fie la porturile dunărene foarte aproape de Tulcea mea natală.

Cine era acel "Poet-prieten mentor", care "Lucra la Radio" în acest ani '80, poetul Ion Gheorghe, poreclit Ahoe, după onomatopeea de intrat în grădina restaurantului Casei Scriitorilor?

A răsărit Luceafărul de seară. Primul duminical din această toamnă.

Erau anii de după întâlnirea lui Nicolae Ceaușescu de la Mangalia. Fix în debutul deceniului al nouălea scriitorii protestaseră, iar președintele statului nu i-a lăsat pe urmă să mai scrie decât sub o cenzură aspră: murise la Casa Scriitorilor de la Mogoșoaia Marin Preda, fugise cu soția evreică, Valentina și în sfârșit cu fiica lor Ioana poetul Ion Caraion. În "Săptămâna" Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor declanșaseră un adevărat rechizitoriu, mai întâi asupra lui Virgil Ierunca și a Monicăi Lovinescu din Paris, apoi în tot anul 1882 asupra lui Ion Caraion, deconspirat că fusese informator al Securității. Atmosfera sumbră, însă opere încă mari, foarte valoroase și în acest întunecat deceniu. "DESANT '83" etc.

Aceste rânduri au și valoare de important document pentru cei din prezent și din viitor. Să ne cunoaștem cei mai valoroși scriitori, chiar mentori în scris!

Atât Ion Gheorghe, expansiv, cât și Eugen Jebeleanu, retras în durerile asemănătoare cu cele ale savanților din experimentul condus de Oppenheimer în puștiulică SUA pentru crearea bombei atomice, precum și Nichita Stănescu portretizat atât de bine, îmblânzit și vânat ("violat") cuvintele prin necuvinteke sale, pe lângă fermecătorul și modestul personaj colectiv al multor scriitori de atunci adunați la mese mă îndreptățesc să-ți acord o steluță voioasă, așa cum erai tu, atunci, Maria Elena. Scrie-nd în continuare memorii, proză, eseuri!

Typos, "canta", "cautam".

Cam vetust romantic-tradiționalist în discurs.

Remember Ion Gheorghe zis Ahoe și Ion (Ioan) Axabdru prin anii '81-'82, în timpul liber
Și Nichita, alături de Dora, la o masă alăturată. În '83 avea să-și ia zborul.

Primul Nichita este scris "Nikita".

Octogenara murenă a Uniunii Scriitorilor din Ro-mânia ne-Literară nu se lasă nici astăzi. Sfârtecatul adversarilor este numele său. Pentru apropiați e Nikki.

LIS s-a lăsat de obiceiul protestului dr când a primit premiul anului USR pentru întreaga operă a sa.

D Cristea Enache a trecut responsabil cu imaginea.

Paul Goma și Marin Mincu su murit. Nicolae Breban scos pe tușă. NM e tare. Nemuritorul președinte Murenă.

Am observat că unii membri chiar fac intenționat greșeli, numai să primească mai multe comentarii. Unul dintre ei este Ionuț Georgescu, având un comportament de coleg sociabil, pus deseori și pe șotii. "Pilulele" sale de gândit, de meditație, nu de râs, au o anumită finalitate educativă tocmai prin coborârea filosofiei, psihanalizei, literaturii în stradă.

Este nevoie de conversații pe un site. Este nevoie și de eseuri care să rămână. De exemplu, comentariile de mai sus devin nuclee pentru viitoare eseuri pe site, ori în anumite articole, prin reviste. De pe mobil sau de pe laptop, tabletă, calculator putem copia replicile noastre mai lungi, ca să devină mici sau mai ample eseuri. O critica literară sinceră, nefastidioasă, dezinteresată se poate obține prin adunarea comentariilor proprii de pe "Agonia". Scrise cu semne diacritice, ele vor rezista probei timpului.

Tot poemul e de pe 1 decembrie 2022. Cu puțin timp înainte de-a ne da cu flit austriecii (și nemții).
Încerc să modific.

Acum mă uit la episodul 2 din "Vizavi", serial spaniol cu deținute, pe Netflix.

Prozopoemul tău e inspirat de momrntele petrecute în natură. Contemplație și stare meditativă.

E ceva la graniță între liric și epic.
Dar unde e granița dintre cele două genuri în acest text? Nicăieri, aș spune.