Dragoș Vișan

Parodia ta îmi aduce aminte de inegalabilele parodii semnate de George Topârceanu. Nu mi-am imaginat că se poate face din Bacovia un poem-pamflet ca \"Baroane!\" de T. Arghezi. Merită repetat experimentul. M-a impresionat cine e Poetul ori chestia cu reducerea de patru sute de ori a numărului lucrătoarelor.

Bicuță, Miorițele și vestea Profesorului bonjurist de ziuă: \"Guvernul a căzut!...\" O bună dispoziție generală în atmosfera nuvelei. Iar Profesorul care a răsfirat și cozile unde a așteptat din cauza birocrației și a datoriilor, este atât de simpatic, ieșind fără să plătească din cauza mirosului propriului gunoi menajer (duce măgarul și nu știe ce duce)! \"Revenirea\" aerului din cârciumă - fain regionalism. Cred că e vorba de semisuccinat - pronuță Dan al lu Nașu prin etimologie populară semisucită denumirea medicamentului. Fain comic de intenție, de limbaj, onomastic, de situație.

Deosebit prin parcul din Kyoto. Aceste femei-statui și costumul cireșilor - ca un al doilea kimono al lor, natural. Felicitări și Mariei Tirenescu, Loredanei Dănilă. Bineînțeles și protagonistelor acestei expuneri-creații de tanka, Cristina Rusu și Magdalenei Dale. Acum despre fiecare tanka:
1. Departele cu acel cândva se unesc în viitor, deși provin din trecut.
2. Singurătatea unei femei înseamnă și protecție de sus.
3. Așteptarea iubitului, plecat din brațe.

O proză personală-eseu care fascinează, precum dovedesc și antevorbitorii (sic!) mei.
O inversare de litere de calculator: \"niciun sunte în munți\", în rest nicio chestie care să oprească lecturarea în cinci minute a întregii tale creații.
Îmi place cum ai relatat despre o zi câștigată pentru oameni și cărți. La care adugi veselie, spirit realist, destulă finețe psihologică, o autoportretizare și impresiile la prima lectură a cărții lui Ion Codrescu. Puteai să așezi această creație a ta la rubrica eseu. Dar mai bine dezvolți încă puțin partea a doua evaluativă despre haikuuri și faci un articol-recenzie. Să ajungă pe prima pagină. Poate și despre alte cărți, reviste cu poezie în formă japoneză.
A propos, Năvodarii de-aici aduc puțin cu câte un Nagasaki - cu norii ăia de ieri, de parcă lumea crede că vin de la un cataclism nenatural. Plus pomii în floare, precum în Kyoto vișinii parcă.

Ecaterina. Da, ochii ei poate au ceva de oglindă, în care se întrevede oricine o simte aproape de el. Și tu poți privi în ochii verzi pe care îi îndrăgești.

Angela. Mulțumesc pentru laudele asupra replicilor, cu nerv și în mod gradat. De fapt unde sunt eu se observă bine, unde-i fratele ori alter ego-ul meu de asemenea.

Iarina. Un comentariu cu adevărat aplicat la ceea ce am vrut să reprezint, nehorațian, ci spărgând tiparele obișnuitului - acești ochi există, i-am revăzut după șapte ani, ieri după-amiază. Sunt copleșit de faptul că, după cum semnalezi, au o corespondență și în nuanțele mai aparte ale gemelor, ori în potrivirea cromatică a stofei pe care stă piatra de ametist. Mulțam fain de trecere.

Un eseu luat cu brio. Eu unul susțin ca și în comentariile la scrierile de pe site-urile literare să folosim mai mult diacriticele. E o marcă identitară a limbii, căreia îi datorăm fluența exprimării unor sentimente de neexprimat nici în franceză, engleză, spaniolă, italiană, germană. Har Domnului că avem principiul fonetic, supus aprobării academice prin 1870 de către Titu Maiorescu. Dacă nu se aproba de atunci Scrierea limbii române, mai ziceam - scriam ca nemții pe ș, ca francezii pe o, ca englezii terminații și desinențe etc.
Cât despre duelul ratat de către știentologi (sic!), perfect de acord.

Ce frumos semnezi, Rara! Îți mulțumesc pentru receptarea antrenantă a muzicii, dansului și mult mai modestelor mele versuri despre Una musica brutal. Eu am descris până și amănuntele din clip. Bine că nu am pedalat cu picioarele când scriam. Ar fi ieșit discursul cam haotic, nu?
Zici de scena mea! Încă n-am luat lecții de la profesioniști de tango - însă îl consider și eu un dans total. O să mă înscriu cât de repede să-nvăț. Am primit clipurile cu Libertango de pe Youtube de la o amică din Grecia, pe mail.

Cât de hotărâtă ești să umpli găleata cu cel mai bun lapte! Un năstrușnic procedeu de a sili muza să lase esențele pământului, în paharul de lapte băut la masa de scris.
Versul doi - identificare cu daimonul propriu, neoavangardistă.
versul trei - sărutul ori limba poemului, o nebuloasă cosmică.
versurile 4-5 - comparație dublă, a luminii și miezului de măr cu incisivitatea discursului.
Iar titlul Mecanizare și finalul apoteotic. Om și poem satisfăcuți de metoda eficientă a venirii din senin a inspirației. De fapt omul ca dar a ajuns să fie rezultatul artei adevărate - dezideratul pe care-l văd eu aici!

Cu nonșalanța unui copil umblat, cu surpriza mărită a simțurilor adolescentine a la Denis Diderot, iată un poem unde și cuvintele se descompun pentru a articula lumea interstițială a adevărului vieții.

Succes pentru publicarea volumului celui nou. Acest poem este impecabil scrijelit, finisat, simțit, încât a prins deja viață în sufletul meu, orientându-mă deja spre un orizont sigur, spre-o cură de sănătate artistică.
Poemul tău e o artă poetică. LIM a observat foarte bine fuzelajul de rachetă, scoaterea rampei de lansare.

Mulțumesc, George, mi-au venit așa de la adierea zilei de mâine. Nici eu nu mă omor după țuică. Nici n-am mai băut de la Izvorul Tămăduirii nimic. Habar n-am cum o fi cea de mere. Se face din prună, caisă, chiar slacâm prin Dobrogea. De mere nu prea am auzit. Așa cerea acrostihul lui B. Petriceicu Hâșdău. Așa cerea și junimea în care mă mai încadrez colo, opt-șapte zile. Îmi dă în fiert maturitatea deplină, nu cazanul cu umori rele.
Încă o dată, mulțam fain.

Cât de fain este și Gunsaku. Ce denumire haioasă are, de parcă-i gânsac de-al nostru.
Ieșii atât de plăcut surprins, încă de la Porțile Urbei pe șapte coline, de parcă gâgâitul prevestitor ar mai salva încă o dată Valachia - gonind îndoielile noastre de urmași nedemni.
Ferestele albe - metaforă pentru crengile înflorite - sunt deschise în ochii tăi în sfârșit. Lași să vorbească jucăuș vântul făcând vraiște frunzele de la rădăcinile copacilor de pe deal. Mâinile plugului și țarina împietrită - durere și liniște. Salcia alarmată de păsări pleacă din crengi - splendid!
Exact ca și voroabele văzuților lăstari ce acoperă până și-un gol înfiorător.

Atmosfera citadină de-aici este și un film documentar cu rânjet venit din senin. Dar și un coșmar de care, culmea, îmi vine și mie să râd - pentru că n-am de ce să mai contribui la încetarea lui. Enumerația din poem terminată cu elefanții mă face să cred că asta se dorește mai mult - pâine și circ. Când o înceta să mai meargă brutăria ori șandramaua politichiei din țară, o să mâncăm gratiile de la cuști, iar animalele circului politic o să se mănânce între ele.
Mi-a plăcut în special propoziția incidentă despre oameni - ăștia par din ce în ce mai mulți. Poate animalele își spun temător, ca Al. Lăpușneanu: Proști, dar mulți - lasă că mai vânăm și mai împuținăm din grosul lor...
WC-urile din Ungheni îi așteaptă pe arhitecții lumii noastre să le ducă măcar gropile de veci din curtea blocurilor în apartamente.
Din acest absurd ubicuu, din azilul de noapte, fiecare nu pleacă spre ce-și plănuise, idealul dispare, moartea plutește peste paturi de campanie.
Simbolul poetic al stingerii veiozei este o cortină trasă cu repeziciune, cu artă.

N-am mai îndreptat nici măcar privirea. Cei doi Og, ori dublul Og o filau în continuare în 102 pe asistentă lor socială, de-o mare frumusețe, mai mare cu puțin decât ei. Am coborât după o stație. Iar ei s-au dus în continuare, cu săraca femeie agresată vizual și verbal, de insistenta lor târcoale târâtoare, înspre Delfinariu. Asta-i tot. Om mai vedea ce fac Og1 și Og2.

Drogul dintâi - cuvântul mamei, nu laptele!

Drogul secund - atitudinea tatălui, nu cearșaful!

Drogul întreit - familie când îți faci?

Controlul antidoping depistează alcoolemia poeziei delirului.

Beția la volan e mare infecție.

Somnul aduce beneficii. Numai s-adormi.

Dacă te trezești brusc, posesiunile dispar.

Gândurile ne posedă. Nu minți trupul!

Rana se închide. Nu pune plasture!

Părul este identitar. Nu-l rade!

Hainele modeste. Luxoase. Sfidătoare. Oribile. Adame!...

Mâncare. Băutură. Distracție. Magazine. Deșelare. Evo!...

Scuze, mintea nu-mi stătea de șase!

Șansele au pornirea să boicoteze șansa.

Șarpanta este șarpe. Tolănit pe-acoperiș.

Bătrânii buni există. Cei răi rezistă.

Vârsta înțelepciunii nu se multiplică. Păcat!

Codul erotic valid este înțelegerea sa.

Se iubesc. Ce-or mai trăi?!

Categoriile nesăbuinței se numără-n perii albi.

Grilajul și cofragul. Incubatorul fără pui.

Perfect nu e bărbatul. Singură nu e femeia.

Gazelul este o gazelă sărind biped.

Masca doare. Când o scoate despărțirea.

Nimeni nu râde de alții sincer.

Când râd însă de mine râd.

Cine are râsul pofticios, toarnă glume.

Cine se teme să râdă, stânga-mprejur!

Ce stai întors? Nu te-ai întors?

Poftim, ia de-aici, e cald!

Nu pune mâna murdar! Mușcă, na!

Care e logica logicii? Un neo-logism.

Pașaportul românului este anterior buletinului.

- Prietene!
- Ce vrei?
- Să fii.

- Vecine?
- Ascult.
- Taci!
- O.K. Bag aspiratorul.

Survolezi deasupra încântătoarelor perechi, pe care le auzim până în inima orașelor, tai apele nevăzute, faci cu ochiul cărților ce-și absorb cititorii în ele, apoi pui în imagine picior peste picior și ești, desigur, muțumită de rezultat. O fluturare a mâinii și-a ieșit o capodoperă miniaturală. Plină de tensiune erotică. Finalul este deschis, regăsirea necesară.

Poate nu s-a înțeles din titlu:

the prior = anterior, precedent.

Priorul Paștelui, adică e vorba despre trezirea din hibernare a țestoaselor, gușterilor, șopârlelor. Dacă nu-i și orice șopârlă năpârlită, asta e, o să mai aștept.
Mulțumesc de semn. De lecturare. Ai dreptate, facilitatea îmi place, însă aici am vrut să mă debarasez de orice convenție, de orice haină poetică inutilă.

Experimentul trecerii rusticului românesc în haiku este reușit.

\"c-asupră-nea reped\" vs.
\"c-asupră-mi tot reped\"

Un epitalam adresat de către conștiința auctorială proteicului său eu artistic. Limbajul cam bombastic, dar spre final patosul e bine stăpânit.
Îmi plac ultimele strofe, inclusiv imprecația dedublării tale din epilor.
Versul cel mai tare ca esență, pulverizând unitatea eului auctorial este: \"mici vietăți cu jar în loc de ochi\".