Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Una musica brutal

2 min lectură·
Mediu
Ea dansatoarea se desprinde
pășind lent din întunericul sălii
cu umerii goi în rochie neagră
bretelele îi fac un X de la gât
până-n piept și la fel pe spatele gol
El c-o cruce tatuată pe antebraț
în cămașă albă și încruntat
coboară pe scări cu lucrurile ei
Ea își deschide și flutură poalele
și le-aruncă dezgolind coapsele
cu strângeri de aer în jur
consemnând rece tristul carnaval
al trupului masculin ce-i pare deja exterminat
Cu un semn din mâna dreaptă
făcut victorios deasupra capului
ea își mai îmbrățișează partenerul
îl prinde și-aprinde
îl răsfață și se face că-i dă palme
se lasă ca un șarpe ținută de mijloc
i se împletește scurt cu pulpa de picioare
Libertango cu mâinile răsfirate
semișpagat în aer aruncări
îl prinde venindu-i în spate cu ghiarele de piept
iar el se pleacă vulturește
așteptându-se de sărutarea pasiunii vânat
Trena rochiei dansează
printre pantalonii lui
încă pe ea ba-n față ba-n spate
Ea se face că pleacă
el o reține cu dragoste nebrutal
și ea din nou vrea să i se ridice pe spate
dar se răzgândește și se prelinge-napoi
Cei din sală privesc
carnavalul celor doi
și deodată ea pășește
hotărâtă să iasă din ring
spre-un arab creț spectator
însă partenerul ei pleacă fruntea
se-ntinde oblic aproape îngenunchind
ancorând-o în ultima clipă prinzând-o
rugător de mușchii brațelor
aducând-o spre sine-napoi
Repetarea secvenței
cu agresivitatea ei
abil întoarsă de el
în piruete sau înșurubări
c-o mână întinsă-n sus
și înlănțuiri de la burtă în jos
Totul se termină c-un salt al ei
deasupra lui ca-ntr-un cuib pe stânci
Brațele puse precum căngile pe umeri sau piept
și picioarele fluturând prin trenă ca aripile
descriu mușcătura șarpelui feminin
043.176
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
282
Citire
2 min
Versuri
53
Actualizat

Cum sa citezi

Dragoș Vișan. “Una musica brutal.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/poezie/13937342/una-musica-brutal

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cezara-raducuCRcezara răducu
iubesc tangoul. cu toate poveștile lui.
\"ca-ntr-un cuib pe stânci\"
mi se pare o metaforă înaltă.imperceptibilă pentru cei ce nu dansează.
iar tangoul se dansează în doi, nu-i așa?
plăcut pe scena ta,
rara
0
@dragos-visanDVDragoș Vișan
Ce frumos semnezi, Rara! Îți mulțumesc pentru receptarea antrenantă a muzicii, dansului și mult mai modestelor mele versuri despre Una musica brutal. Eu am descris până și amănuntele din clip. Bine că nu am pedalat cu picioarele când scriam. Ar fi ieșit discursul cam haotic, nu?
Zici de scena mea! Încă n-am luat lecții de la profesioniști de tango - însă îl consider și eu un dans total. O să mă înscriu cât de repede să-nvăț. Am primit clipurile cu Libertango de pe Youtube de la o amică din Grecia, pe mail.
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
mi-a placut , nu am crezut ca nu ai dansat tu, ai lucrat milimetric si cu tact
da, e un dans minunat
cu timpul poema isi va primi pasii de tango pe care sigur ii vei gasi
0
@dragos-visanDVDragoș Vișan
Mulțumesc. Pașii mei nu prea sunt exsersați. La tango. În rest mă pricep la destule. Dar tot nemulțumit mă simt.
0