Poezie
Când ți-am spus să nu vii
1 min lectură·
Mediu
Eu ți-am spus, atunci, să nu mai vii.
Cercul din jur era noapte
Fugeam și... mă împiedicam de mine
Visam păduri, visam coline
Dezlănțuit?... de tine?
Doar până la primul clipit
Ochii mi se uscaseră.
Lipseai din ei,
Lipseai din mine.
Ecoul meu singuratic
Urla.
A negru. A castele pustii
Dar eu ți-am spus să nu mai vii.
Înfrânt, am redescoperit că
Fuga în cerc miroase a brumă.
A ceață sărată.
Dar învinsesem. Eram liber.
De tine? .... Ha!
Îmi fugeai prin vene ca fumul de țigară prin plămânii mei uscați.
Eu ți-am spus atunci, mai știi?
Să pleci, să nu mai învii
Pădurea de gheață din grota sufletului meu.
M-ai ascultat fără să spui nimic...
Strigau după tine cuvinte nescrise
Vorbe nerostite, eu...
Doare, și râd.
Să doară?
Să doară!
Durerea mă arată cu degetul. Uite, sunt eu.
Dor, așadar exist.
0115720
0

Bobadil.
P.S. Mai vezi si cu imperativul negativ cum stau lucrurile, in pauza de scris, desigur.