Dragos Farmazon

mai întâi te-ai strâns triunghi roșu n-am știut să te citesc ar fi trebuit să încep din centru fără să-ți știu capetele am căutat fără rost să-ți aflu echilibrul și-am tras linie la

noaptea vine mereu pe nepregătite și mă găsește fără să caute am crescut rotund peste nefericirea de a-mi afla capătul era acolo unde-l lăsasem la începutul meu acolo unde îl lăsasem prins

Munte mă știu serpentină-n pustiu un moment prea devreme un cuvânt prea târziu prea-piatră mă văd prea-creangă mă scriu O mare mă fuge cu cântec mă vinde Un minut prea devreme un val

Zboară-mă către lună. Sau către unde vrei tu; ori către altundeva chiar, dacă acolo este frumos. Am ascultat cu atenție portative prin difuzoare. Se aude că vara este mereu aici uneori. Atunci

Am trecut pasul meu stâng peste pasul tau oricare ar fi el. Asta se întâmpla acum câteva zile; de atunci nimic nou. Am călcat trei pietre, am numărat șase. Din când în când mi se întâmplă să văd

Scriu despre avioane astăzi La o masă cu două picioare asimetrice scriu despre foile care se ridică albe și cad negre Un gând două gânduri trei gânduri stoluri de avioane îmi trec prin păr cu elicile

Să ma așez și să cânt la un pian stricat Să mă ridic să cânt la pianul lumii Negru cu pete albe Negru cu te miri ce risipit pe te miri unde Mi-a căzut pe degete o idee am așezat-o iîtr-un ceas

Am construit relație pe roți ca să meargă de la sine cu geamuri mari ca să te văd până în ultima instanță Să te știu roz ca un loc în care mă pot așeza în voie cu toate descinderile mele în

La capătul somnului am crezut că toate cămilele bat deșertul pline de apă Ultima trecere de praf va fi prima care îmi va îneca plămânii îmi spuneam Inspre apus mă îndrept acum și tot caut un loc cu

Ochi de cer se dau în leagăn printre genele tale lungi Copacii apar când drepti cand într-o parte se mișcă de parca ar fi frunze Îmi spui o poveste Începe cu “va fi vreodată” De vorbit nu

Mă ridic și plec pe drum șerpuit fără să cad mă ridic mereu frunză plecată din creangă într-o toamnă pe-o adiere de vânt Cine plutește cine plutește Am amețit de atâta plimbat printre

“Trimit la întâmplare” Totul a fost așa ca un val de apă dulce care-și tot caută sarea Cobor pe faleză să răspir apă de mare să-mi beau cafeaua în miros de alge Niciodată nu am să știu daca e mai

Am ajuns unde nu mai pot sta și m-am odihnit Ca după un drum lung pe care nu mai pot merge nici repede nici încet Ca după un drum scurt stau fără să am timp plec mai departe Liniștea ta îmi aduce

La capătul somnului am crezut că toate cămilele bat deșertul pline de apă Ultima trecere de praf va fi prima care îmi va îneca plămânii îmi spuneam Inspre apus mă îndrept acum și tot caut un loc cu

Am ridicat ultimul caiet de pe masă și l-am deschis la întâmplare Oricum toate paginile sunt scrise fără cerneală sunt scrise fără litere cu mine doar liniat școlărește fără copertă însă Prea

Se joacă des păsările în fața mea Își bat aripile își șterg ciocul printre pene Ca un fum strâmb apar în umbra lor și mă întreb de unde vine Spre unde să-mi port pasul Cerul le cuprinde pe

M-am crezut singur un timp acum știu trec prin mulți ei trec prin mine trecem unde Îmi ridic fruntea mai sus decât mi-e parul e bine nu știu Caut să merg fără să fac pași mici prin nisip fără

Dimineața se face noapte cobor din duș însetat O singură apă este mai veselă ca celelalte apa ta care se scrie cu o pensulă subțire de fiecare dată când te arunci peste mine nu găsești

Ca o săgeată alerg prin albastrul meu galben Apă să mă stiu și tot nu mi-aș opri căldura Răsucit în cuvinte străine mă strig nu mă aud sunetul aleargă eu nu grăbesc pasul Cu haine întregi

Ca un vis urât mă ascund între pături multe; singur, niciodată nu mă găsesc interesant, insomniac, niciodată nu mă găsesc treaz. Viitoarea mea iubită va fi prima care va ști: nu din nori vine

Stă pe nisip, își pierde sprâncenele printre valuri,acolo își caută ideile cu privirea le prinde și le trage la țărm unde ce-or să găsească? Nisip și câteva stânci de care să se spargă. Or să

Castel pe drum ocru mă îndrept spre mâine, drum singur drum de pelerinaj drum de praf, printre scame, pe covor; ridicat sub tavan, sub treceri de aripi mă îndrept spre dimineață, o deschid,

Am auzit că primăvara nu vine niciodată singură eu n-am chemat-o și nici nu țin minte cine a venit să-mi împrumute una. Eu n-am cerut. Prin fereastră se vede că afară miroase a deodorant

Am auzit că primăvara nu vine niciodată singură eu n-am chemat-o nici nu țin minte Cine ori când a venit să mi-o aducă. Deschid fereastra, afară miroase a deodorant prost prea dulce, o pungă