Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Fum strâmb

1 min lectură·
Mediu
Se joacă des păsările
în fața mea Își bat aripile își șterg ciocul printre pene
Ca un fum strâmb apar în umbra lor și mă întreb
de unde vine
Spre unde să-mi port pasul
Cerul le cuprinde pe toate însă nu ne încape pe noi
Îmi arunc umbra peste păsări ele o pigulesc
Eu rog zborul lor să-mi dea pământ De mine am nevoie
nu de nori nici de aer aglomerat
Duc mâna pe cap și pe buric pe umarul drept
Am auzit bătăi multe sa fie din aripi
Sa fie din mine
Nu știu și-mi așez brațul pe umarul stâng
sunt ateu Îmi antrenez însă aripile
puțină gimnastică nu strică niciodată.
001.932
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
112
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Dragos Farmazon. “Fum strâmb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-farmazon/poezie/240658/fum-stramb

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.