Doru Mihail

nu trage de ea, nu cerșește empatie, dar nici nu se ascunde —tocmai de-aia mi-a și atras atenţia (sper ca fanele care te scriu deja-n versuri sa nu devina geloase).
ce daca mai alunecă pe ici-colo spre patetism - e fără paradă

Mă întreb, cu modestie și un strop de teamă că-s în afara cadrului regulamentar, dacă nu cumva am înțeles eu greșit menirea comentariului pe acest site literar. Judecând după ce citesc prin paginile poeților noștri dragi, pare că a comenta înseamnă, tot mai des, a corecta, a îndrepta, a sugera schimbări, eventual cu o hotărâre demnă de redactorul-șef de la “Gândirea”, ediția interbelică.
Și totuși, eu – naiv incurabil – aveam impresia că un comentariu e, prin definiție, o reacție subiectivă, personală, un mic ecou al vibrației interioare stârnite de text. Nu o operațiune chirurgicală, ci un dialog. Preferabil, fără bisturiu.
Zic toate acestea în contextul în care, pe pagina domnului Ștefan Petrea – autor cu har, dar și cu o notabilă vocație de a cere confirmări (sau infirmări, sau orice formă de validare sinceră, dar detaliată) – am îndrăznit să las un gând în versuri (slabe, recunosc, dar bine intenționate). Nu să repar textul, Doamne ferește, ci să spun ce mi-a spus mie, cititor fără diplomă, poezia domniei sale.
În plus, dacă tot suntem într-un spațiu interactiv, iar domnul Petrea însuși comentează – cu o eleganță adesea plină de haz – propriile creații, invitând cititorii la replică, n-am simțit că păcătuiesc intrând în jocul acesta sincer, de salon literar cu ușile întredeschise.
Poate că ar trebui, pentru claritate, să redenumim rubricile. Comentarii ar putea deveni Indicații regizorale, Sugestii de rescriere, sau, și mai simplu, Confirmări pentru domnul Ștefan – că tot e cererea frecventă.
Cu stimă, zâmbet și toata consideratia et cetera, et cetera

pentru vizită și lectură! Dacă ați citit tot, v-a rămas în minte și tot n-ați găsit nod în papură… e clar- v-am prins într-o dispoziție bună! În orice caz, promit să continui — fie să conving, fie să vă păcălesc şi mai convingător data viitoare!

treceți ce-am scris la offtopic. E simplu!

Să trăiască poezia-hemoroidă,
Cu puroi, erotism și nițel schizoidă,
Versuri proaste, în stoluri, rebegite, gregare –
Tot ce zic: editori dragi, vă rog eticheta „EXPRESII VULGARE”!

adevăratul poem l-ați scris in primul comentariu.

ridică niște întrebări serioase. Sunt reci la atingere sau doar neted-periculos de alunecoși? Dacă cineva îi sărută, rămâne urmă, ca pe un geam aburit? Și cât de rezistenți sunt? O îmbrățișare prea entuziastă ar putea duce la un dezastru cu cioburi?

Vă mulțumesc pentru lectura atentă și pentru gândurile împărtășite! Mă bucur că v-a stârnit interesul și sper să merite în continuare. Vă mai aștept cu drag!

Vă mulțumesc pentru lectura atentă și pentru subtilele observatii

sinceritatea, vulnerabilitatea și chiar stangacia de din ultimele texte decat improvizatia cu rime fistichii pe care o produceai pentru efecte muzicale.

trimiterea la un documentar nu ajută. Mai cinstit era un du-te dracu' (vezi, același d si asta nu e bine) și sa-mi spui ca ai exprimat acolo o trăire personală pe care un nesimțit ca mine n-o pricepe. Reactionez si eu, ce vrei dupa ce zeci de ani a trebuit sa explic faptul că românii asa si pe dincolo, cultură alea alea... 30 de ani de prezentat handicapați hoți si curve e mult. Si repet -dacă nu esti tu acolo.. e butaforie

Poezia îmi lasă un gust amar, nu atât prin temă, cât prin modul în care e scrisă. Împachetează suferința unei badante în generalizări care îngustează totul, de parcă identitatea națională ar dicta destinul. Îmi displace profund felul în care „româncele” sunt incluse sub aceeași umbrelă tristă ca și cum sacrificiul sau abandonul ar fi caracteristici comune și inevitabile, iar „Italia” e redusă la o „țară de bătrâni” – și nu orice bătrâni, ci unii scarboși. Ironia la adresa lui Dumnezeu, scris cu „d” mic – o modă tot mai frecventă – a redus la un spectator distant, care ignoră suferința oamenilor. (ajutâ ? dă valoare asta ?!) Mesajul rămâne astfel la suprafață, greu de digerat, mai degrabă un șoc forțat decât o reflecție autentică și profundă.

care emite cine stie ce impresii avizate, pot spune ca textul prinde o notă de sensibilitate fără să se piardă în sentimentalism – exact ca un tip dur pus față-n față cu lucruri mici, de care nu se poate să nu-i pese. Pe ici-colo mai scapă o doză de stil prețios (na! ne mai dam si-n petec) dar asta nu face decât să întărească atmosfera. Reușește să emoționeze fără să forțeze, cumva natural.

- este scris pe nerăsuflate, dar asa cum intre respirații e nevoie de puțină pauza, si între versuri / imagini e necesară putina reflecție. Si recitirea e (cred) extrem de utilă.M-a socat in schimb o afirmație si anume:"Chiar citesc mai puțină poezie în ultima vreme, ca să nu existe prea multe influențe inconștiente.". Ariana, asculta un om batran - pune mâna și citește MULTĂ poezie. Spulberă-ți ideea că a ramas ceva nespus pe lume. A, desigur, e locAlte măști, sunt in schimb de efect. Dar piesa... tot cam aia

L-am citit de la coadă la cap și parcă suna mai bine

Ce anume din in ceea ce ați scris vă este neclar?

Îți mulțumesc că ți-ai făcut timp să citești și mai ales că ai găsit de cuviință să-mi spui ce ți-a plăcut și ce nu. Chiar îmi prinde bine!

mi-am spus citind textul tău (Asemănarea cu Sufereau împreună e izbitoare). O mică observație – povestea nu prea e plauzibilă, și asta strică puțin din farmec. De ce și l-ar fi amintit ea? Poate că era o actriță oarecare, jucând pe scenele bucureștene cu sălile mereu, exclusiv goale – și atunci, având doar un singur spectator, l-a ținut minte. Sau poate el era atât de cunoscut încât prezența lui în sală a fost o onoare colosală, de parcă, să zicem, Leonard Ancuța ar primi un „Bravo, maestre!” și o steluță galbenă de la Claudiu Tosa… Într-o situație ca asta, sincer, aș înțelege să i se fi udat un pic chiloțeii.

i-am răspuns simpatic "Sunt fată mare!". Bineînțeles că nu putea să fie însoțită această declarație decât de curiozitatea - sunteți călugăr sau preot? De când am citit, tot stau și mă întreb...

Mie mi-a plăcut!