`nainte de orbire

stimate domn...
Poate v-ați propus doar rimă...
Oricum, metaforic și ideatic
e de bine...
La fel și ușorul umor inclus...

de ce ati incadrat poezia la vulgaritati?
Am citi-o ieri, dupa somnul de la amiaza si m-a enervat ca ceva nu prea se vanjea in ritm; m-a urmarit si azi va rescriu cateva imagini pe care le aveti frumoase, dar asa cum mi s-a asezat mie pe cerebel. Evident, nu spre corectura ci ca o unda de reflexie.

un clopot leagănă-n lung și de-an dungă,
revarsându-şi coliva de grâu asfințit,
căci lăsat-am prin cârciumi pomana din pungă
și ruga din pălmi pe genunchi de curvit.

Veni-mi-aș `napoi la dumnezeire,
să-mi toarne iertarea în sufletul spart,
pierdut, drumeag aplecat în neștire;
de iarba ce-aş paşte, de n-aş fi-nţărcat.


În seara când bufnițe scruta-vor pădurea,
`nainte de poarta din brazi țepoși,
ți-oi da înapoi, pe scurt nemurirea,
cu tot ce-au văzutără, ai mei doi ochi scoși.

Un clopot MĂ leagănă...

regret că sunteți amar, căutând clar, motive să vă răzbunați într-un mod jalnic pentru intervențiile mele precedente, aspre.

Este a doua oară concomitent, când veniți, scrieți banalități, adevăratul motiv însă, fiind lăsarea părerii d-voastră despre ”scârțâitul ritmului”.
V-am explicat anterior, în mod colegial, rostul voit al acestor discrepanțe; ne-voind să repet ceea ce nu vreți să înțelegeți, închei aici acest efort inutil. Vedeți, veninul d-voastră nu poate înțelege pelinul versurilor mele.

Poemul, scris fără nici un fel de ”umor”, este doar transcrierea durerii unui suflet care l-a pierdut pe Dumnezeu, sperând totuși că acest/acel Dumnezeu, nu l-a zvârlit însă, încă, unei pierzanii fără reântoarcere.

Am ajuns la vârsta experienței de unde nu mă mai deranjează aceste șicane infantile, părându-mi însă rău, că nu doriți să creșteți, să vă maturați nici dpdv literar, nici uman.

Fiți oricând binevenit la subsolul creațiilor mele, dorindu-vă din inimă să nu rămâneți doar o notă de subsol al universului poetic.

rc-m

*reîntoarcere

că observația mea nu a fost făcută cu spirit critic sau din dorința de a cârcoti, ci ca o simplă reflecție – un fel de a arăta cum poate fi perceput textul și dintr-o altă perspectivă. Nu am spus că ceva nu e în regulă, ci doar că mie mi-ar fi sunat puțin diferit. Am trimis textul exact așa cum a ajuns la mine, cu gândul că poate fi util să se vadă și cum rezonează la un cititor obișnuit. Atât, nimic mai mult.

de a nu pierde ideea, sensul, prin ajustare ritmică, preferând să rămână la 100% din acurateţea informaţiei primite, se mai adaugă activitatea muzicală, genul în care a activat decenii la rând bazându-se, probabil, pe alternanţe, salturi, ruperi de ritm, fracturi, făcând muzica mai vioaie, mai zburdalnică, mai atipică, nefiind tributară liniarităţii. Plus că muzicanţii au şi obiceiul să comprime silabe, să manipuleze ritmul după propriul plac. Poate mă înşel, poate am spus o prostie, dar aşa simt. Emilian Marcu este un poet care respectă ritmul în majoritatea versurilor sale. În unele face excepţii şi spune că acolo aşa a vrut el, că ideea era primordială. No, amu, se să zic. Io mi-s adeptul perfecţiunii, dar şi eu vin cu licenţe, uneori, tot de dragul ideii, accentuării, deci, pe undeva, înţeleg şi nevoia abaterii de la ritm. Este un subiect delicat. Toată lumea are dreptate, fiecare are argumentele lui, iar asta nu ar trebui să fie un motiv conflictual, ci unul de înţelegere reciprocă.

vă cer întâi iertare pentru răspunsul întârziat.

Ceea ce foarte puțini știu, este faptul că trăiesc practic într-un cărucior de invalizi, din cauza unei coloane comprimate și ceea ce este numită ”hiperalgie generalizată incurabilă”, care cauzează dureri în tot trupul, cu depresia de rigoare asociată, fiind nevoit să putrezesc uneori zile întregi, legat de ajutorul familiei și al unui asistent personal, incapabil să-mi înving durerea fizică. Scriu acestea nu pentru a mulge milă, pe care o urăsc atavic, ci doar ca o clarificare a lipsei uneori, de mai promptă comunicare.

Deci, întâi, dragule Doru Mihail, am citit/recitit rândurile d-voastră nu numai pertinente, ci și perfect colegiale.
Sugestiile sunt viabile, aducând o notă de duioșie textului, care în sinea lor, creează o versiune frumoasă a poemului.
N-am să discut fiecare strofă propusă, pentru a nu începe un eseu analitic, pentru care sunt mult prea obosit după ziua de ieri, pe care în afară de Hitler, Horty și (fosta?) Gardă de Fier, n-o doresc nimănui. Nu-l amintesc pe Mussolini, pentru că din perspectiva personală a unui cadru specializat în sănătate mintală, cazul lui aparține unui întreg colegiu psihiatric, deci trebuie să rămân în teritoriul compasiunii clinice.

Două observații doar, una la întrebarea asupra rostului încadrării la Vulgaritate a poemului, iar apoi la strofa d-voastră nr 2, ultimul vers.
Am încadrat la vulgaritate din cauza sintagmei ”pe genunchi de curvit”. Sunt oarecum novice în acest teritoriu, aceasta fiind probabil doar cea de-a doua instanță când apelez la acest subtrefugiu, deci nedorind să ofensez colegi cu un nivel de sensibilitate mai elevat (lucru pe care îl respect în mod absolut). Poate Domnul Caragea poate să-mi ofere perspectiva Domniei Sale, ajutându-mă să depășesc acest noviciat, poate auto-impus cu prea multă asprime.
În ceea ce privește observația a doua, în versiunea mea, motivul pentru care nu pot mânca/paște iarbă, este exact lipsa înțărcării, care continuă dependența de ugerul divin, fapt pentru care -poate- mă auto-condamn la o înțelegere infantilă a nivelelor spirituale necesare unei coexistențe în care ar trebui să ”înțeleg” rostul durerii existențiale, al acceptării acesteia la un nivel Davidic, Iovic, Samuelic. Acest(e)a fiind motivul răzmeriței perene a ceea ce s-ar numi ”absenteism divin” din viața teologilor deveniți agnostici după terminarea studiilor de seminar, în cazul meu cinci plus unul, ani, urmați de încă vreo opt ani de studii pedagogice, psihopedagogice și clinice. Poate sunt vinovat de a fi dus prea departe dubito ergo cogito, în detrimentul a ceea ce teologia Augustiniană/Paulină definește ca și ”credință”.
Trăiesc această duplicitate, în pofida unei înțelegeri și acceptări (paradoxale) a multor nivele din teologia lui Dumitru Stăniloae.
Toate acestea însumează etosul prezent al scriitorului RC-M. Sper să nu mă fi complicat ne-necesar, în încercarea de a sublinia câteva diferențe dintre perspectiva personală, și cea Domniei Voastre, asigurându-vă din suflet, că niciuna dintre temerile D-voastră exprimate în cea de-l doilea comentariu, ar avea rost. Vă prețuiesc mult, în special timpul pe care mi-l acordați cu sinceritate și erudiție.

Amu, drag Domnule Caragea, recitindu-vă comentariul, îmi vine să m-arunc într-un butoi Diogenic, împreună cu poza D-voastră, ce a lui Emilian Marcu, a lui Stănescu, Păunescu și cele ale tuturor celorlalți titani aferenți, cu cele câteva litre de pălincă din casă, lăsându-ne în grija spirtos-spirituală a tot ceea ce s-ar întâmpla după aia.
Ceea ce ați scris, doresc să-mi rămână epitaf pe urna a tot ce va rămâne terestru din mine.

Îmi sunteți dragi, dincolo de măsură.

rc-m

PS Scump Domnule Geana, tare vă rog să-mi adăugați cratima, numelui de autor :-
)

nu se încadrează la vulgaritate, iar cuvântul curvă poate fi folosit în multe contexte, fără să fie ofensator. Dacă spune cineva că viaţa este o curvă, nu e nimic vulgar aici. Prin faptul că aţi pus textul la vulgare cred că aţi avut nişte remuşcări în relaţia dv. complexă cu divinitatea, iar asta este un lucru bun. Suferinţa, pe care şi eu o cunosc f bine, fiindcă mă lupt cu nişte hernii de disc de foarte multă vreme, ne face uneori să răbufnim, chiar şi la adresa lui Dumnezeu. Ce să facem, suntem oameni. Hai că o palincă mai alină suferinţa, te mai face să uiţi, dar sublimarea suferinţei, prin poezie, şi încrederea că Dumnezeu are grijă de noi toţi şi ne pregăteşte CEVA mai bun, trebuie să primeze. Asta este convingerea mea, nu este un sfat sau ceva de genul. Sănătate, inspiraţie şi bucurii, dragă domnule Romulus Câmpan Maramureșanu!

vă mulțumesc tare mult pentru clarificări.

Drag Ionuț, apreciez sincer transparența vulnerabilității suferinței.
Explicația dată este îndeajunsă (în special partea referirii la Divinitate) pentru a lăsa textul încadrat ca o posibilă profanitate.
Despre rest, mă duc să ne caut butoiul, cu promisiunea de a vă ține curentat :-)

Drag Bogdan, am încercat deja din pagina de autor, fără reușită. Voi încerca din nou în Windows, fiind acum în Android, lăsându-vă apoi un mesaj pe email. Îmi amintesc că în trecut, a fost Eugenia R. cea care a putut să modifice asemenea detalii în interfața paginii de autor. În ceea ce privește legalitățile, considerați acest mesaj ca procură de încredere pentru orice modificări aferente.

Cu o stimă dincolo de cuvinte, pentru dragul mutual cu care țineți încă sufletul în mine,

rc-m