Poezie
Respiro – apoi mergem la mall
3 min lectură·
Mediu
în vestiar e cald,
aburul se prelinge pe faianță,
copilul își trage tricoul peste cap
și îl uită acolo, cu mâinile prinse,
murmură ceva despre alții
care au venit mai devreme,
dar nu ascult —
îi caut slipul,
verific elasticul,
îi strâng ochelarii fără să mă uit,
ca pe ceva ce am mai făcut
de prea multe ori.
șlapii îi scapă de sub călcâi,
se apleacă după ei,
apoi dispare,
alergând printre picioare ude,
mirosuri de clor,
gel de duș mentolat
și început de weekend
fără promisiuni.
ies în lumină,
ocolesc clădirea
și mă opresc unde știu că o să văd tot —
prin geamul mare, curat,
cu dâre subțiri de transpirație
și reflexe albe.
în apă sunt copii,
mulți, gălăgioși,
unii lovesc marginea,
alții doar stau.
ea e acolo.
antrenoarea.
costum negru,
fără cusături vizibile,
tras neted peste coapse,
spate drept, părul strâns,
gâtul alb,
umerii bronzați cu o grijă neîmpărtășită.
se mișcă încet,
merge de-a lungul apei
cu pași care probabil plescăie delicios
coboară, se apleacă,
sprijină o palmă pe margine,
celălalt braț
desenează ceva în aer —
o corectare, poate o îndrumare,
căci nu aud,
doar văd cum i se întinde șira spinării,
cum i se învârte mișcarea
în șold,
în genunchi,
în glezne.
geamul dintre noi ajută.
nu mă simt vinovat.
doar prins.
în pauza dintre respirații.
„era liber pe partea ailaltă.”
tonul o precede.
nu cu mult —
cel mult zece secunde..
nu mă întorc imediat,
dar o simt acolo —
geaca albastră, mâinile în buzunar,
părul prins în elasticul ăla vechi.
nu se uită la mine,
se uită în bazin.
mă dau puțin într-o parte,
se sprijină de geam,
cot lângă cot.
nu ne atingem.
„a zis doamna de la recepție că trebuie achitat pe aprilie.”
„știu.”
în apă, copilul
înoată pe linia lui,
puțin încruntat,
dar hotărât.
ea spune:
„să luăm și decongestionantul.”
„iau eu.”
în jur, mamele vorbesc tare,
cu voci pătrunzătoare
și certitudini:
„i-am luat cască specială, de la suedezi.”
„face delfinul, da’ să nu forțăm genunchii.”
tații
privesc în liniște,
unii fumează,
ceilalți au doar tăcerea.
mă uit din nou spre apă.
antrenoarea e tot acolo,
merge,
și nimic din ea nu cere priviri —
dar le are.
nu se uită în jur.
nu pentru că n-ar vrea.
ci pentru că n-are de ce.
ea de lângă mine
își curăță ochelarii cu tivul gulerului.
îl așază la loc,
apoi privește.
suntem doi oameni
care s-au așezat unde era loc,
cu un copil între ei
și un perete de geam
în față.
el scapă casca,
o ridică, râde,
face semn.
ridic o sprânceană —
atât.
e ritualul nostru de sâmbătă.
„avem lapte?”
„nu cred.”
rămânem acolo,
într-o liniște fără nod,
privind apa,
cum se liniștește încet,
șî tot ce mai simt
e o mirare absurdă,
ca atunci când îți amintești gustul unei caise din copilărie
și te întrebi de ce naiba nu mai găsești așa ceva astăzi
la Mega.
00391
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Doru Mihail
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 488
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 122
- Actualizat
Cum sa citezi
Doru Mihail. “Respiro – apoi mergem la mall.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/doru-mihail/poezie/14188534/respiro-apoi-mergem-la-mallComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.