Doru Emanuel Iconar

Ȋți citesc cu plăcere versurile, chiar dacă nu mai las semn. Pentru că regăsesc aici ceva ce mă face să mă simt bine în compania ta si poeziilor tale. Mă gândesc mai ales la ultimele poezii.
Mă bucur că ai convins. Voi fi și în continuare, mai discret poate, ca un adevărat „colecționar de vise”.

Doru Emanuel

Se spune că fiecare înțelege dintr-o poezie ceea ce regăsește în el. Uite, la felia aceasta de vers mă opresc.

trădarea nu omoară pe nimeni
rămâne ca o tumoră în corp
fantome
te vor lega în lagăr
lanțuri negre
dacă nu vei sfârși ce este de sfârșit

Doru Emanuel

Da, o variantă mai bună, mai ușoară curgerea iar imaginea nuferilor plutind printre nori reflectați de apa lacului este cu adevărat deosebită.
Uite că ai reușit singur, George. Cred că acea imagine te-a impresionat foarte mult pentru ca ai surprins-o foarte limpede.
Imi place.


Doru Emanuel

„Liniștea” e o temă des întâlnită la tine, poate pentru ca nu prea avem parte de ea în condițiile actuale. M-ai inspirat și pe mine în aceasta direcție, am câteva mici poeme cu aceeași tematică.
Foarte reușit haiku-ul tău, imaginea este dominată de farmecul asfințitului de vară, ultimele raze scufundându-se în apa lacului, aceasi apă care poarta pe ea reflecția norilor, răzlețe corăbii de liniște pe oceanul albastru al cerului. Doauă nesfârșite întinderi față în față. Ȋntre ele dansează semnele cotidianului.
Demult nu am citi un haiku atât de frumos.
Felicitări


Doru Emanuel

Uite o variantă, deși introduce un epitet

ploaie de vară-

gustul teilor de-argint

ne împresoară

Doru Emanuel

Ultimele strofe sunt un poem în sine, condensat la maxim, despre singurătatea descoperită pe drumul ultimilor ani.

„anii mei s-au sufocat
în pântecele gol
au mai rămas câteva gesturi
ce reconstituie umbra
coborâtă dimineața
lângă trup

diferență de timp între
mine și celelalte lucruri...”

Crezi că mai era necesar „despletită singurătatea”? Imaginea singurătății văzută ca o caracatiță este puternică, nu are nevoie de adausuri. Părerea mea.

Doru Emanuel

Domnul Tomescu spune ceva, pare a nu fi haiku, dacă ar fi să amintim doar că haiku-ul trebuie să cuprindă triada: spațiu-timp-obiect și să răspundă la întrebările cine? ce?, unde?, când?
Ori timpul nu este nici măcar subînțeles, cel puțin eu nu îl sesizez. După câte știu, se poate pescui în orice anotimp, la orice oră.

Altfel este, într-adevăr, o imagine reușită, foarte sugestivă pentru mine, poate datorată aplecării mele spre natura și studierea ei.
Vin cu o variantă, poate nu cea mai fericită alegere.

Salcie pe mal-
strecurat înspre stele,
fum de țigară

Doru Emanuel

Ȋmi place versul doi, regăsesc timiditatea ta în față cuvintelor aidoma celei dinaintea oamenilor și umilința vis-a vis de puterea lor, copleșitoare uneori. De aici așezarea în genunchi în marea de cuvinte.
De ce cu „trup de copil îmbătrânit”? Pentru mine sunt doar copii, căci, deși le folosim de mii de ani, încă nu am trecut de „copilăria” lor, încă nu le „exploatăm” la întreaga capacitate.

Am regăsit verdele și în alte poeme ale tale, aici se opune roșului înserărilor, al nesângerărilor, al timpului. Culoare preferată?

Indeed, de multe ori stăm în genunchi, dinaintea cuvintelor, aș spune eu.

Prima parte reușită, de acord cu domnul Nanu, al doilea vers este în plus.
Ai prins plăcut trecerea prin timp, etape ce îți marchează viața, rarele clipe pe care le trăiești la adevărata lor valoare
Textul mi s-a părut cursiv, simplu, vers echilibrat, o atmosferă mai calmă.
Ai câteva scăpări, greșeli de tastare. „dintr-aopta”, „cresut”, „interecții”.

Da:

„întind mâinile ca la despărțire
și aștept...”

Doru Emanuel

Gânduri și stări stârnind senin, acest text al dumneavoastră. Bine scris, cu vervă, cald, dar și nițică ironie. Rețetă pe placul multor cititori. Și asta înseamnă, după părerea mea talent.
După ce am citit jurnalul, care aduce ceva nou în peisajul site-ului, mi-am dorit să ajung și eu în Deltă. Ȋmi plac păsările, animalele, apa în general. Ieșirile în natură sunt refugii pentru mine. Mai mult, cu banii strânși din premii, am reușit să-mi cumpăr un aparat de fotografiat destul de bun. Revin la textul dumneavoastră, bat și eu câmpii. Apoi am citit comentariile: „camera de baie execrabilă”, „„toaletă” pestinențială”, „gunoiului împrăștiat pretutindeni”. Te întrebi dacă nu mai bine alegi caldarâmul visând la minunății care te-ar putea dezamăgii?

Doru Emanuel

De data asta versul împlinește gândul iar gândul înflorește în minunate nuanțe galbene.
Felicitări, George.

Doru Emanuel

Dacă ați lăsat semn, e de bine, sunt mulțumit și mulțumesc.

Doru Emanuel

Mulțumiri pentru urare.
Da, aveți dreptate, cadoul este minunat iar zâna mă copleșește din nou cu bunătatea ei. Prima oară împlineam 12 ani. Nu ai cum răsplăti o inimă ca a dânsei. Vrei nu vrei, o îndrăgești și încerci, așa,după puterile fiecăruia, să n-o dezamăgești

Doru Emanuel

Cer iertare pentru răspunsul întârziat, seara textele nu sunt accesibile, cel puțin nu erau pâna la ora când am mers la culcare.

Mulțumesc pentru urare, pentru felia de simpatie oferită acestui prâslea al site-ului.
Uite și o replică. Am spus că mă inspirați?!

crugul zilelor
și un strop de magie
adună prieteni

Doru Emanuel

Iată eu răspund cu și mai mare întârziere, dar nu sunt vinovat. Cer iertare, seara nu pot intra pe site, textele sunt inaccesibile. Majotitatea. Nu înțeleg ce se întâmplă.

Mulțumiri pentru urări, niciodată nu vin prea târziu, nu de la prieteni. Eu așa vă consider. De aceea le primesc cu tot dragul, cu inima și brațele deschise.

Da, rezultatele au fost strălucite la teze. Iar media generală e pe-aproape. Sunt încântat de rezultate. Sper că și fiul dumneavoastră este. Din câte țin minte este de vârsta mea.

Doru Emanuel

Din toată inima îți mulțumesc pentru urăre, pentru înțelegere, pentru prietenie.

Doru Emanuel

Suntem în 2009. Pentru mine se termină o etapă. Una importantă. Este perioada în care am trecut de la copilărie la adolescență. Este perioada în care am deschis ochii asupra realităților din jur. Sunt anii în care am purtat primele bătălii, m-au însemnat primele cicatrici. Și spun eu că le-am câștigat. Ce dovadă mai bună decât realizările în domeniul literar, dar și la școală, de-a lungul acestor ani?!
Parte din aceasta perioadă m-ați însoțit. Mi-ați fost zână, nașă și prietenă. M-ați primit în casa dumneavoastră ca pe un fiu.
E mult, foarte mult, nu se pot pune în cuvinte acești ani.
Ceea ce îmi va rămâne în memorie, pentru totdeauna, este bunătatea și blândețea care au îndrumat acest ucenic, extrem de orgolios, în momentele de reușite, de căderi, de năzbâtii, neintenționate, în perioade de inspirație sau totală lipsă a harului creației. Ați crezut în mine când nimeni n-a crezut, m-ați susținut și apărat. Cuvintele mele sunt sărace, dar știți că vin din inimă:
mulțumesc!

Mulțumesc și editorilor care au fost îngăduitori cu învățăcelul dumneavoastră, al lor, al vostru.

Haideți să zâmbim puțin, să fim încă copii.

zburlici - licurici
se-ntorc la zâne mici
dăruind de la pitici
milioane de pupici

Doru Emanuel Iconar


Mircea Lăcătuș

Bine v-am regăsit. Multe mulțumiri
Doru Emanuel Iconar

Domnului Dan Norea

Mi-ați făcut bucuria de a-mi trimite mail ieri. Mulțumesc pentru ieri și azi. Era și păcat să nu salutăm textul zânei. Este mai vesel, mai zglobiu ca niciodată. Cred că am inspirat-o. Ce spuneți?
Și cum spunea cineva aici, mulțime de rime care fac textul extrem de melodios, de plăcut urechilor tuturor celor ce poposesc aici.

Da, aveți dreptate, trebuie să-mi sărbătoresc ziua mai des dacă numai așa ne vizitează zâna.

Doru Emanuel Iconar

lin pelin de-alin
cu rouă diluat-amar
sub cerul senin
colindând la casa mea
cu un ciob de curcubeu
ai cules din suflete
clipe de povești
pentru care-iți mulțumesc
cu un zâmbet de copil


Dorulet

Multumesc de urare, dumneata ai fost primul.

Ȋn aceasta sâmbătă de ploi, m-am distrat citind acest mini maxi jurnal.
Ați pus de-un roman. Ce dacă sunt coautori? Vor fi onorați să apară sub semnătura dumneavoastră.

Doru Emanuel

Cred că e doar acel „reașează” a deranjat. Frunza galbenă părăsește ramul. Logic. Eu știu ce ai vrut să spui. Ȋmi închipui vântul răutăcios învolburând și rearanjând rochița aurie a frunzei pe ram în fiecare clipă, zbaterea ei semănând cu cea a inefabilelor aripi de fluture sau poate gândul unei dureri. Am dreptate?
Cred că, dacă schimbi verbul, această mică bijuterie evadează din atelier.
Ce spui?

Doru Emanuel