lagărul din spatele grădinii

\"Nu știm niciodată ce poate un corp.\" (Spinoza) avem între noi alte grădini, putrede, locuri funebre, nu mai putem să ne strigăm, să ne strângem de mâini, e târziu, orice mișcare aduce după ea o ruptură, trosnesc cireșii negri, trec în hohote convoaie de fantome și nu știm dacă lagărul este în urma lor sau a noastră umerii nu sunt de ajuns pentru resturi de sentimente, rupem crengi, buruieni, gândurile noastre bezmetice, felul meu de a nu vorbi, știu cum este când tu și ea închideți și deschideți ferestrele în același moment, când faceți sex sau vă urâți, și mă prefac uneori că dorm sau las dâre de funingine peste tot ce ai dărâmat, numai pietre, o dragoste în ruină, iar voi tot împreunați sunteți când eu dau cu var peste altă zi nu îmi poți spune nimic despre cum s-au desprins trenuri personale spre o grădină bizară, e de ajuns că trădarea nu omoară pe nimeni, nu aici, dar va rămâne ca o tumoră în corp, și nici dacă mi-ai strecura povești în loc de sâmburi, tot nu aș mai vrea cireșe vreodată, au și ele fantomele lor, așa cum ai tu lanțuri negre, te vor lega în alt lagăr dacă nu vei sfârși ce este de sfârșit *