Doru Dorian David

Nu pot a spune decat ca este un poem de la primul cuvant la ultimul! Ce este imbucurator/nespus de imbucurator, este ca poemul, sacapa din chingile rimei, explodeaza sincer, natural, liber... are voce, glas, timbru! fain poem, poete! jos cu clopul... spus in limbajul meu de taran!

O zi buna!

... este greu de trait si printre cuvintele tale... ei da:

\"...
pe aleea de sub balcon plânge un pisoi
așteptă-mă, fug repede să-l iau sus\"

m-a predispus poezia... iau o portocala intreaga si-o musc!

iata-ma-n starea poemului:

\"pielea s-o desfaci ca pe un kiwi
în multe fâșii subțiri, transparente
prin care să vezi
cum plouă\"

Un gand bun!

Carmen... ei, iata cum se arata poemul! scurt, bine legat... si oceanul cat toata iubirea... O zi buna si vezi sa nu te pierzi pe faleza! El te asteapta!

Un gand bun de pe balustrada!

Semnez incredintat fiind ca romanii; nu pot, nu trebuie sa fie expulzati din propriul lor spatiu... ei, daca asta este politica romaniei ce sa zic??? un gand bun poetului si speranta ca oamenii, poetii, coroborand vor indupleca/abroga aceasta aberatie institutonalizata/legalizata...

un poem caruia nu ma chinui sa-i las un semn... spor la lucru!



\"mă enervezi când stai și te uiți din ușă ca prostul la mine
cu ochii tăi mari pe care îi ador (...) de atâtea ori
și nu îți spun\"

Un gand bun...

Eu prefer ultima varianta...insa nu despre tematica voi sa spun ci despre nerv,
vigoare, participare afectiva in demersul poeic... da imi placu!


Un gand bun!

un poem proaspat... care vine din profunzimi trecute dar mereu si mereu traitoare:

\"și toate femeile din sat
scârțâind roțile fântânilor
mă-ndemnau să țopăi paparuda
udându-mă\"

Fain... un gand marinimos de pe Dublin!

Carmen, ca de obicei un poem bine condus, bine scris... dar parca plecat din tine neintregit de acel foc arzator!


PS
mesajul este scurt dar sper ca ma intelegi!

Un gand bun si harnicie la scis!

vor mai veni si alte poeme
le astept!

in poezia lui Dume ma simt ca in propriu-mi trup/casa/suflet de aceea trecerile dese prin rostirea lui!

\"ca un val răstignit
între albii
singurătatea
........
trupul meu
parte din moarte

Astazi de pilda... raman printre aceste versuri:

\"o tăcere anonimă
mă caută în zi
mă gândesc
să mă ascund
înăuntru
dar nu pot
trag jaluzelele și încerc
să mă redimensionez\"

Un gand de primavara, batrane!

poemul se infasoara darnic, profund, pe axa orizontala a sufletului, pe filonul acelor ganduri esentiale care dau trainicie rostirii! uneori jurul si imprejurul, lucrurile care dadeau cosistenta trairilor/poeziei dispar, traim acea labilitate existentiala care intuneca lumea/poemul/cuvantul

\"... lucrurile, care cu statornicie
sprijineau rostirea, își pierd fixitatea,
și cuvintele dornice să exploreze posibilul
sunt oprite de semne\"

Cuvintele care incheaga poemul nu pot dezlega, nu pot opri ura/pacatul... dar exista acel EL/ Fiinta suprema, in sufletul caruia locuim in inima caruia ne vindecam:

\"ele n-au fost libere, n-au putut scoate din gură
cuțitul cu care-ntinzi culorile pe pânză.
n-au știut că păcatele sunt lovite de o ură sublimă,
venită din grija unei Ființe pe care nu o cunoști, \"


Iata finalul... acea linie de margine ca o rugaciune!

\"... mișcările tale trag din jurul ei o suflare
spre locul atins de boală. trebuie să mă aperi
de departe, să-i rogi pe cei ce mor să ridice o mână
și s-o coboare încet aproape de inimă. \"


Un gand bun din Dublin!

Maria, te rog sa-i transmiti poetului, daca poti, daca ai timp, daca te lasa sufletul, multa iubire... si spune-i rogu-te ca timpul din launtru este cel mai pretios! ce pot sa-i transmit??? ca il astept cu un cos cu vin si flori de colt
in prag... asa imi spunea el uneori... gestul tau este marinimos... o noapte buna!

daaa! Cezara, sufletul pleaca si ne lasa pustiei...ei pe tine nu... nu! pe tine te-a luat primavara in menuetele ei fierbinti.... dar ce sa mai spun de finalul in care acel EL se fericeste!

\"sângele ăsta păgân de primăvară
precum o coastă necuprinsă de păcat
vom intra desculți în vis
doar noaptea se va sfii
să trezească tăcerea strâmtă\"


Un gand bun!

Un poem pios de la suflet prin suflet la suflet/ da viata... si acele margini
care ne strang! uneori plecarea este o solutie... mai greul isi lasa umerii
pe cei care raman! un gand bun!

un poem fericit care trece prin nefericirile vietii! da un poem venit si trecut prin sufletul poetei! iata:


\"să te-apleci atât de jos cât să ții pe umeri
polenul din flori\"


Un gand bun.

Sache, am ras, am explodat! asa ca partenera m-a obligat sa ma retrag din cutia ei(poeta lucra intens...) ei, in noaptea asta n-o sa mai pot emite un rand... ma bate gandul la acele tipe senzuale care maseaza bine... aia subtire ca ceapa de primavara, dar ma gandesc si la cea cu sâni generoși... batrane ma bucur ca esti in forma!
un gand bun!

mi-am amintit brusc de acei ani leganati prin Bistrita, copilaria, adolescenta si crasmele(din ceruri) care inca ma locuiesc... cu bucuria trista a timpului de neuitat te-am recitit... ehei...


\"Mergeam pe sîrma rece-a băuturii
Urmați vîrtej de vagabonzii cîini
Cîntam cu ceru-n cerul gurii
De ne credeau și ploile stăpîni\"

m-a biruit acest poem in haine de gala(rimat) si m-am petrecut printr-un timp pe care n-o sa-l mai prind!

cu prietenie Atila

Fiecare om cu dumnezeul sau(popular)! de aici se poate incepe o alta discutie( unicitate ori ...) dar niciodata pornind de la aceasta indoiala! care nu-si mai are rostul! este clar ca exista creatorul/creatorii, este neindoielnic! te rog sa te gandesti bine? chiar si omul a ajuns la aceasta performanta/inginerie! de aceea acea propozitie mi s-a parut neavenita! dar mai discutam desigur doar nu suntem facuti din aluat! bucuria discutiilor este deplina... un gand bun si sper ca nu te supar... incerc daoar sa iti traiec gandurile... si sper sa nu grsesc!

dialogul tau este amplu, iar libertatea rostirii bine consolidata... poate ca in graba mea de cititor patimas, n-am inteles discutia cu Dumnezeu, stii foarte bine ca omul in absenta lui este o absenta!
de ce, batrane???
\"dacă într-adevăr există\"... sunt curios ce faci cu aceasta afiramatie in contextul disertatiei tale... care sincer m-a prins!

Maria este poeta sinceritatii nemarginite... imi inchipui uneori, oare gresec?
ea se confunda cu poezia... o traieste neindoielnic si ne lasa nou putinta ori neputinta de a o intelege! lasam timpul sa-si arate zestrea... uneori sub zid gasim Tristani si Isolde... uneori singuratatea intr-o lume careia nu-i gasim o definitie, excluzand puterea! suntem Oile domnului... iar carmuirea asemeni calaului.... ai... dar prefer sa raman in inima poeziei, aici recitindu-te!

trebuia sa fac multe precizari, prea multe! comentariile sunt de obicei destul de fragile/superficiale... ma refeream la o cultura stric poetica! eu traiesc starea, acea stare de implozie cand poezia imi ia totul... cand poezia ma inchide, ma pune in postura acelui om lipsit de putinta de a se apara ! in fond asta am spus, am vrut sa spun ca literatura nu adauga sufletului forta, ea inlesneste acea sensibilitate care devine insuportabila... chiar daca am crede ca am dobandit firul ariadnei, bucuria de a intelege deplin cuvantul rostit este zdrobitoare... a te confunda cu poezia este terifiant... sunt cazuri extreme! ei... astazi cred ca nu sunt in forma sa explic! dar cu tristete spun ca prefer viata omului simplu... imi amintesc cuvintele lui Cioran... as fi preferat sa raman cioban acolo unde m-am nascut si nicidecum muritor in cuvinte!... am reprodus inexat... poate chiar numai prin cuvintele mele indoielnice... discutia m-a bucurat tot respectul!