Poezie
Paharul cu vin
1 min lectură·
Mediu
eu zic să mai pui un pahar cu vin pe masă
să ai pregătite câteva cuvinte de dragoste
și ceva dulce dacă ai prin casă
n-ar strica o lumânare roșie ori albă
iar în ochi să ai lacrimi de fericire
ridurile să le trimiți o vreme la plimbare
spune-le că-n port se dau gratis acadele cu gust de migdale
eu zic să frămânți un trandafir de petale
pe hol la intrare
un tablou pictat în culori fericite să pui pe perete
poate cel din vară
spune-i că-i un cadou venit de prin stele
ori spune-i că preferi să o scalzi în miere
și-atunci când amintirea îți va păși în casă
cu tine copil la pieptu-i zâmbind
adu-ți aminte că vremea-i frumoasă
că timpul e scurt
și tot ce-ți rămâne în suflet
de-l pui pe masă
cuprinde paharul acela cu vin
tu spui că-i ușor să treci în fugă pragul
că-n cercul iubirii cuprins te-ai rămas
și brațul te roagă să-i poți măsura
petala prea albă din tâmpla albastră
poștașul nu trece nici azi pe aici
furtuna se zbate de stânci
parcă plânge
rămân să mai scriu două rânduri apoi
mai pun un pahar cu-acel vin între noi
055.904
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dorina Șișu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 197
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Dorina Șișu. “Paharul cu vin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorina-sisu/poezie/14118794/paharul-cu-vinComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DȘmai erau niște acadele și cu gust de cireșe, dar cele mai bune sunt acadelele cu nuci verzi :)
mulțumesc, Ottilia! pentru tot :)
p.s. sunt niște oameni frumoși pe aici și nu pot rezista să n-o zic: sunteți cu inimă bună până la cer și-napoi!
mulțumesc, Ottilia! pentru tot :)
p.s. sunt niște oameni frumoși pe aici și nu pot rezista să n-o zic: sunteți cu inimă bună până la cer și-napoi!
0
IPDistincție acordată
Accent pictural și romantic
"când amintirea îți va păși în casă
cu tine copil la pieptu-i zâmbind
adu-ți aminte că vremea-i frumoasă
că timpul e scurt
și tot ce-ți rămâne în suflet
de-l pui pe masă
cuprinde paharul acela cu vin"
"poștașul nu trece nici azi pe aici
rămân să mai scriu două rânduri apoi
mai pun un pahar cu-acel vin între noi"
Poștașul sună de două ori
să mai pui un pahar...
"când amintirea îți va păși în casă
cu tine copil la pieptu-i zâmbind
adu-ți aminte că vremea-i frumoasă
că timpul e scurt
și tot ce-ți rămâne în suflet
de-l pui pe masă
cuprinde paharul acela cu vin"
"poștașul nu trece nici azi pe aici
rămân să mai scriu două rânduri apoi
mai pun un pahar cu-acel vin între noi"
Poștașul sună de două ori
să mai pui un pahar...
0
IPdintr-un singur motiv,
e vorba de paharul de vin.
când m-am trezit, în grădină
era un butuc de vie gros cât un șold de femeie.
mă cățăram pe el ca Tarzan și mâncam,
toamna târziu, bobițe din strugurii negri, mici și-ndesați,
cu o aromă sălbatică-n ele.
hăt,târziu când am vrut să-l tai,
pe locul lui să fac garaj pentru mașină,
aproape orb, trecut de 90 de ani,
mi-a spus bătrânul:
e mare păcat... aici l-am găsit,
e gheara găii, soi dintr-o viță străbună...
amintiri, amintiri...
la vremea aceea nu știam de ce, la cules,
butucul întins copertină,
era mereu cel din urmă.
pe zece ari în grădină erau soiuri si soiuri,
de la Nohan până la Busuioacă,
timpurii, medii, târzii,
întru pofta noastră firească a celor cinci copii...
aparte din strugurii acelui butuc,tata vin făcea.
ca pana corbului cu irizări de albastru vinul era.
copil, mă uitan în găleata de vin
ca-ntr-o oglindă...
mama spunea: amestecă-l Iordache dar el,
c-un zâmbet șiret din buze țocăia
și dădea a negare din cap...
hei, făcea mama,zău, ești încă nebun...
și nu știam de ce mama râdea.
o mână de om la vremea aceea eram.
tata mă lăsa să bag degetuțul în paharul lui de vin
după care-l sugeam...
.......................................
în hardughia singurătății, citindu-ți poemul,
am adus din debara o sticlă din acel vin,
paharul e mare, de bere și l-am umplut,
m-am uitat în el și m-am văzut parcă un pic mai senin.
în amintirea părinților și de sufletul lor
las câteva picături să curgă pe jos,
restul îl beau cu înghițituri mici,
bucurându-mă că tăcerea ta e făcută bucăți...
mulțumesc pentru amintirile ce mi le-ai trezit.
sărut mâna, Ioan.
e vorba de paharul de vin.
când m-am trezit, în grădină
era un butuc de vie gros cât un șold de femeie.
mă cățăram pe el ca Tarzan și mâncam,
toamna târziu, bobițe din strugurii negri, mici și-ndesați,
cu o aromă sălbatică-n ele.
hăt,târziu când am vrut să-l tai,
pe locul lui să fac garaj pentru mașină,
aproape orb, trecut de 90 de ani,
mi-a spus bătrânul:
e mare păcat... aici l-am găsit,
e gheara găii, soi dintr-o viță străbună...
amintiri, amintiri...
la vremea aceea nu știam de ce, la cules,
butucul întins copertină,
era mereu cel din urmă.
pe zece ari în grădină erau soiuri si soiuri,
de la Nohan până la Busuioacă,
timpurii, medii, târzii,
întru pofta noastră firească a celor cinci copii...
aparte din strugurii acelui butuc,tata vin făcea.
ca pana corbului cu irizări de albastru vinul era.
copil, mă uitan în găleata de vin
ca-ntr-o oglindă...
mama spunea: amestecă-l Iordache dar el,
c-un zâmbet șiret din buze țocăia
și dădea a negare din cap...
hei, făcea mama,zău, ești încă nebun...
și nu știam de ce mama râdea.
o mână de om la vremea aceea eram.
tata mă lăsa să bag degetuțul în paharul lui de vin
după care-l sugeam...
.......................................
în hardughia singurătății, citindu-ți poemul,
am adus din debara o sticlă din acel vin,
paharul e mare, de bere și l-am umplut,
m-am uitat în el și m-am văzut parcă un pic mai senin.
în amintirea părinților și de sufletul lor
las câteva picături să curgă pe jos,
restul îl beau cu înghițituri mici,
bucurându-mă că tăcerea ta e făcută bucăți...
mulțumesc pentru amintirile ce mi le-ai trezit.
sărut mâna, Ioan.
0
DȘdin vinul acesta cu inima deschisă, că ce e mai frumos când paharul de vin se închină prietenilor de o viață? Muset ne-ar da dreptate și s-ar apropia la masa noastră.
din călătoria mea am învățat că pot iubi și ura
din singurătăți am învățat să sper
din lovituri am învățat să lupt
și din tăceri am învățat să scriu
dar cel mai minunat și înalt sentiment e acesta
când oamenii vin la tine cu un pahar plin cu vin!
vă mulțumesc că-mi sunteți alături, domnilor Ioan Mircea Popovici și Ioan Postolache Doljești! Noroc!
din călătoria mea am învățat că pot iubi și ura
din singurătăți am învățat să sper
din lovituri am învățat să lupt
și din tăceri am învățat să scriu
dar cel mai minunat și înalt sentiment e acesta
când oamenii vin la tine cu un pahar plin cu vin!
vă mulțumesc că-mi sunteți alături, domnilor Ioan Mircea Popovici și Ioan Postolache Doljești! Noroc!
0
Un discurs nepremeditat, o atmosferă caldă de (o anume) sărbătoare!
o singură obiecție am, în versul acesta:
spune-le că-n port se dă gratis acadele cu gust de migdale: ... se dau...